De râsul câinilor!

De râsul câinilor am ajuns din cauza politicienilor ipocriţi care o fac pe-a legaliştii pe o temă care ne muşcă de ani de zile: câinii vagabonzi. De ani de zile mor oameni agresaţi de aceste animale care ne asaltează de peste tot. Problema nu este dacă pericolul trebuie să dispară, ci cum să facem să dispară cât mai repede. De ce o tot faceţi pe-a democraţii scrupuloşi în cazul unei evidenţe?

De râsul câinilor am ajuns din cauza politicienilor ipocriţi care o fac pe-a legaliştii pe o temă care ne muşcă de ani de zile: câinii vagabonzi. De ani de zile mor oameni agresaţi de aceste animale care ne asaltează de peste tot. Şi când spun „de peste tot” nu exagerez. Problema câinilor vagabonzi este şi una a mediului rural. Mulţi primari ai oraşelor au decis ca, la ceas de seară, să basculeze haite de câini prin diverse localităţi rurale, unde acestea produc pagube majore.

În perioada prepostcomunistă, frica ţăranului era ca vulpea să nu-i dea atacul la poiata cu găini. Acum, frica e ca „maidanejii” să nu le atace gospodăriile. Cunosc comunităţi rurale în care nu e noapte care să nu se soldeze cu atacuri de acest fel ale maidanezilor. Iar ţăranii fac şi ei ce le stă la îndemână: pun laţuri sau dau cu parul şi furca, atunci când au ocazia. Celor care vor spune că sătenii sunt obişnuiţi cu animalele şi că oamenii din mediul rural sunt mai prietenoşi cu câinii decât târgoveţii iritaţi care îşi tot cer drepturi le spun că se înşeală. S-o lăsăm baltă! Ţăranii practică eutanasierea de când se ştiu. Nu toţi, ci unii, care sunt „specialiştii” satelor. Nu spun că sunt de acord cu perpetuarea metodei, dar nu pot să ignor faptul că, în urmă cu un an un copil dintr-un sat sucevean a sfârşit la fel ca şi copilul din Bucureşti. Şi era un copil mai mare, cu mai mare capacitate de apărare. L-au răpus. Răpus a fost şi japonezul matur din 2006, care nu a înţeles limbajul universal al animalelor despre care tot vorbesc duduile caninofile îmbrăcate în blănuri de astrahan sau de vulpe argintie.

După ani de zile de tragedii provocate de aceste patrupede prezente în stradă dintr-o proastă gestionare a urbanizării de către autorităţi şi dintr-o avantajoasă şi cinică exploatare a acestui fenomen de către haite întregi de „oengişti” care declară cu candoare că „de drept” sunt câini lor şi că „de fapt” îi lasă în stradă, s-a ajuns la stupida idee a referendumului. De râsul câinilor!

Domnule Oprescu, nu v-a priit vizita medicală. Vi s-a pus ceva în analize! Înţeleg, e vorba de a bagateliza instrumentul referendar: referendum facem doar pentru demiterea Preşedintelui şi pentru câini. Mai ales că spotul electoral al dumneavoastră a fost cu un câine, din câte îmi amintesc. Înţeleg simbolistica: un câine v-a ajutat să ajungeţi primar. Dar a murit un copil. Şi nu e singurul! Să rostiţi o asemenea prostie, că demisionaţi dacă aţi şti că asta va învia copilul, mi se pare a fi un semn de psihopatie. Manualele de specialitate sunt pline de cazuri cu persoane care nu mai pot avea empatie faţă de viaţă şi de semenii lor. Ca şi pe dumneavoastră, şi pe acelea le doare în cot de suferinţele semenilor. Faptul că sunteţi chirurg nu presupune şi empatie. Bănuiesc că sunteţi învăţat cu moartea, astfel încât faptul că un copil a fost devorat de câini vi se pare o bagatelă, ceva de fapt divers. Aţi pus o faţă de plângăreţ doar pentru că dă bine la public, pentru că aşa aţi fost sfătuit de către consilierii de imagine. Nu vă cred nicio secundă.

Domnilor guvernanţi, pentru situaţii de urgenţă există ordonanţele de urgenţă, pe care le emiteţi zi de zi cu o frenezie demnă de o cauză mai bună pentru tot felul de tâmpenii în care cineva are un interes. În cazul pericolului public pe care îl reprezintă maidanezii, în care este vorba de vieţi omeneşti, sunt scrupule – că, să vezi, că e nevoie de lege în Parlament ş.a.m.d. Ridicol! După ce cheltuim mai mulţi bani cu păstrarea câinilor în stradă decât a pensionarilor pe la casele lor, să cheltuim şi cu decizia ca aceştia să dispară? Problema nu este dacă pericolul trebuie să dispară, ci cum să facem să dispară cât mai repede. De ce o tot faceţi pe-a democraţii scrupuloşi în cazul unei evidenţe? Vă temeţi că ONG-urile pe teme canine nu vă vor mai plăti spoturile publicitare în campanii, că vor scoate colţii la domniile voastre? Mă întreb şi eu, că altă explicaţie nu găsesc. Nu cred în dragostea faţă de câini a mizantropilor.

Sunt curios dacă individa care a înfiat câinele în numele ONG-ului, cea cu „conştiinţa curată” ca un padoc, va păţi ceva. Ar trebui băgată în puşcărie, după cum clar prevede legea. A semnat, şi-a asumat răspunderea. Să vedem după asta câţi vor mai înfia câini pentru a-i lăsa în stadă, că asta este o practică de ani de zile: înfiezi câini cât mai mulţi, iar banii pe care i-ai fi cheltuit pentru întreţinere lor îţi intră în buzunar, fiindcă patrupedele sunt trimise la cerşit în stradă, lucrează la negru. Vom vedea ce se întâmplă cu ea şi vom înţelege cât sunt autorităţile de dispuse să rezolve problema.

Se tot vântură ideea că şi în alte ţări este la fel, sau că problema s-a rezolvat civilizat. Goangă! Nu a fost aşa, pentru că nu a existat urbanizarea forţată din România. Iar acolo unde a existat, măsurile au fost luate la timp, chiar şi cu eutanasierea.

Am tot aflat în zilele acestea că primarii de peste tot au început să „se facă că lucrează”. S-au băgat bani în padocuri care nu sunt folosite. Oare de ce? Cine papă hrana căţeilor? Cine ia voturi pe seama lor? Nu-i campanie să nu se promită strângerea câinilor de pe străzi. Subiectul e lăsat deoparte după campanie, pentru că trebuie hrănit până la următoarea, când este mai gras, mai puternic. Cel puţin la Iaşi e jale! „Iaşul cultural” cu care se tot împăunează primarul cu viziuni regionaliste e un padoc uriaş, în care cetăţenii îşi cer dreptul la o existenţă decentă. Normal, de la Primărie până în Copou niciun câine nu-i atacă maşina, iar cei din Primărie nu latră, nu sunt agresivi şi nici nu fac mizerie. Doar se gudură. A!, o măsură a luat: a tăiat teii de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi a pus salcâmi japonezi; deci, i-a pus pe câini în imposibilitatea de a-şi marca teritoriul, în situaţia de a se scăpa pe ei – ce să-i faci, câinii nu sunt poligloţi, aşa că aceştia au migrat spre alte cartiere. Mă tem că şi în acele cartiere vor fi plantate plante străine pentru patrupedele autohtone sub motiv de „politică antimaidaneză”.

În acest moment nu ştiu dacă politicienii de la toate nivelurile vor rezolva problema maidanezilor. Probabil că se vor mai face şedinţe, conferinţe de presă, referendumuri ş.a.m.d. iar lucrurile vor rămâne neschimbate. Ştiu doar că au murit oameni şi cred că vor mai muri sfâşiaţi de aceste animale. În urma lor, va rămâne doar blestemul Constandinei lui Zaharia Stancu: „mânca-v-ar inima câinii!”