De ce fură politicienii?

Exceptând ultima perioadă, în care politicienii nu mai pun mâna pe bani nici atunci când se duc să cumpere pâine de la magazin, decidenţii politici au făcut o obişnuinţă din a-şi trage partea lor din banii publici.

La urma urmei ni se pare normal ca cineva ajuns la frâiele unei instituţii de stat să stabilească un anumit procent care, din cauza salariului foarte mic sau pentru că are multe guri de hrănit, asta încă nu putem stabili cu exactitate, i se cuvine pentru simplul fapt că semnează o serie de documente.

Problema este dezbătută în spaţiul public în toată lumea de sute de ani încoace. Însă se pare că nimeni nu a găsit până în prezent leacul care să reducă apetitul politicienilor pentru bani. Nu voi încerca să vă explic care sunt metodele prin care aş transforma personajele politice din România în cei mai cinstiţi oameni de pe planetă, ci mai degrabă vreau să prezint 3 motive pentru care aceştia fură. Dacă ar fi să le rezum ar suna cam aşa: pentru că pot, pentru că vor şi pentru că trebuie.

Politicienii fură pentru că pot

Un proverb românesc spune că „cine-mparte, parte-şi face”. Eu privesc zicala aceasta prin ochii fratelui mai mare care primeşte de la rude bomboane, pe care trebuie să le împartă cu fratele mai mic. Măcar o bomboană dispare pe drum! Aceeaşi situaţie este şi în cazul unui membru înfocat de partid, care după sute ore de muncă voluntară se vede pus faţă în faţă cu un morman de bani pe care trebuie, în mod echitabil, să îi distribuie pentru satisfacerea nevoilor societăţii. În mintea lui va răsări ideea: dacă fur o bomboană şi las doar ambalajul, nu îşi va da nimeni seama. Aşadar îşi cheamă prietenul cel mai bun, fură bomboana, o împarte frăţeşte cu el, iar apoi amândoi refac ambalajul. Din varii motive nimeni nu atinge ambalajul să vadă dacă mai este ceva înăuntru şi uite-aşa s-a ales el cu o bomboană gratis, fără să-l întrebe nimeni de sănătate.

Politicienii fură pentru că vor

Poate la început s-au gândit de două ori înainte să tragă din morman, cu vârful degetelor, o singură bomboană. Însă, odată ce capătă experienţă, contabilizată sub forma mandatelor, politicienii prind curaj şi ajung astfel să fure nu doar pentru că pot, că au de unde trage, ci pentru că vor. Acesta este momentul în care bagă mâna până la cot, fără să se gândească că astfel se pot murdări de ciocolată pe mânecă, lucru care îi va da de gol la un moment dat. Dacă merge prima dată, a doua oară, a treia oară, se instalează în subconştient ideea că va merge întotdeauna. În România, până de curând, intangibilitatea oamenilor politici era primul lucru pe care îl învăţa cel proaspăt ales. Şi asta pentru că maşinăria de partid funcţiona într-o armonie perfectă cu lipsa separaţiei puterilor în stat.

Politicienii fură pentru că trebuie

Reluăm. Politicienii fură pentru că pot, au contact direct cu fondurile statului, politicienii fură pentru că vor, se obişnuiesc cu ideea că nimeni nu va observa faptul că sustrag în mod regulat bomboane din grămadă, iar în final politicienii fură pentru că trebuie. Aici poate v-am bulversat puţin. De cele mai multe ori, în România, oamenii politici împart aceeaşi masă cu oameni de afaceri, doctori, avocaţi, profesori etc. În general oameni realizaţi din punct de vedere profesional. Gândiţi-vă că atunci când ei se reunesc, fiecare îşi etalează maşinile, ceasurile, costumele de lux.

Cei care ajung în funcţii publice înalte, înainte să reuşească pe plan profesional, vor avea nevoie de acel „bonus” obţinut ilegal pentru a se putea integra.

De ce fură politicienii? Nu putem da un răspuns sigur. Unii pentru că au nevoie de bani, alţii pentru că vor să domine, să-şi arate puterea sau pur şi simplu pentru că li se pune în braţe o valiză plină cu bani (care este destul de greu de refuzat). Tendinţa este să îi închidem pe cei care atentează la bomboanele strânse de la cetăţenii cinstiţi, lucru care nu poate decât să ne bucure şi să ne dea speranţa că în viitorul apropiat toate proiectele se vor încheia la timp şi la preţul corect.