Dan Barna: Ar fi o umilire de foarte bună calitate pentru PSD ca Florin Cîţu să fie premierul acestui cabinet
0Vicepreşedintele USR, Dan Barna, consideră că nici Florin Cîţu, nici Marcel Ciolacu nu vor fi numiţi premier. Însă numirea lui Florin Cîţu în fruntea unui guvern de coaliţie PNL-PSD ar fi o „umilire de foarte bună calitate” pentru social-democraţi, în opinia sa.
Întrebat, luni, cine crede că va fi premierul, Florin Cîţu sau Marcel Ciolacu, în condiţiile în care se vorbeşte şi despre posibilitatea unor premieri prin rotaţie, Dan Barna a afirmat că el consideră că niciunul dintre cei doi nu va fi premier.
„Aici n-au apărut dezvoltări suplimentare, în acest bambilici pe premieri pe care îl joacă PSD şi PNL. Eu aş paria că niciunul dintre cele două nume pe care le-aţi menţionat nu va fi premier, cel puţin acum, la prima extragere, dar acesta este un pariu în nume personal, n-am informaţii într-o direcţie sau cealaltă. Ar fi însă o umilire de foarte bună calitate pentru PSD ca Florin Cîţu să fie premierul acestui cabinet”, a declarat vicepreşedintele USR, fost vicepremier în guvernul de coaliţie PNL-USR, pentru Digi24.
Întrebat despre celălalt scenariu, ca preşedintele să numească un premier de la PSD, Dan Barna a spus că „preşedintele României îşi doreşte guvernul său, îl construieşte acum împreună cu PSD. Este o performanţă de care cred că preşedintele este în sfârşit mulţumit după eforturile de a menţine coaliţia din care USR a făcut parte, vom vedea care va fi opinia domniei sale în ceea ce priveşte premierul”.