CTP, despre schimbarea de coafură a Vioricăi Dăncilă: „Parcă nici rujul nu mai este atât de strident“. Ce spunea la numirea în funcţie a premierului VIDEO
0Jurnalistul Cristian Tudor Popescu (62 de ani) a comentat despre noua coafură a prim-ministrului Viorica Dăncilă, fiind invitat în cadrul unei emisiuni TV.
Cristian Tudor Popescu, invitat în cadrul unei emisiuni difuzate de Digi24 pentru a discuta despre refuzul Vioricăi Dăncilă privind restructurarea, a comentat despre schimbarea de coafură a premierului României.
„Să ştiţi că mi-a plăcut coafura asta. Vedeţi cum e părul acesta? Îi cade natural. Este pentru prima dată când firele de păr nu sunt chinuite, de când o văd eu pe doamna Dăncilă“, a comentat Cristian Tudor Popescu.
Jurnalistul este de părere că acum şi faţa premierului este schimbată, datorită noii coafuri: „Dintr-o dată, uitaţi-vă, şi faţa ei este alta. Până acum, întotdeauna trebuia să contorsioneze, să umfle, să fie un soi de şerpi, nu trebuia lăsat părul să cadă nicio clipă, astfel figura era atrasă de păr. Păr dat cu fixativ şi faţă dată cu fixativ. Acum parcă nici rujul nu mai este atât de strident. A căpătat dintr-o dată un soi de limpezire, de schimbare la faţă, lucru care mie îmi place. O admir în această nouă postură. Da, e mai umană“.
Noua coafură a Vioricăi Dăncilă FOTO gov.ro
Declaraţia lui Cristian Tudor Popescu, la minutul 13:35 din înregistrarea de mai jos
În luna februarie 2018, Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat după declaraţiile făcute de Cristian Tudor Popescu despre coafura Vioricăi Dăncilă şi a votat în unanimitate o hotărâre prin care jurnalistul a fost amendat contravenţional cu 1.000 de lei pe motiv că a comparat-o pe Viorica Dăncilă cu un „pavian cu mantie“. CNCD a considerat ca asocierea reprezintă hărţuire şi încalcă dreptul la demnitate.
Ulterior, Curtea de Apel Bucureşti i-a dat câştig de cauză jurnalistului Cristian Tudor Popescu.