Corespondenţă din SUA. Iohannis: „Mi-am contramandat vizita în Ucraina ca urmare a adoptării Legii educaţiei“. Ce a discutat cu Poroşenko

Corespondenţă din SUA. Iohannis: „Mi-am contramandat vizita în Ucraina ca urmare a adoptării Legii educaţiei“. Ce a discutat cu Poroşenko

Preşedintele Klaus Iohannis. FOTO presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, în SUA, că şi-a contramandat vizita în Ucraina şi a anulat şi vizita pe care trebuia să o aibă preşedintele Parlamentului din Ucraina în România. Deciziile şefului de stat vin după ce Kievul a adoptat o Lege a educaţiei care limitează dreptul la învăţare în limba maternă pentru 400 de mii de etnici români această ţară.

Ştiri pe aceeaşi temă

„O tematică neplăcută această evoluţie din Ucraina cu Legea educaţiei. Am avut prevăzută o vizită în Ucraina pentru luna octombrie a acestui an, o vizită pe care am pregătit-o în mai multe runde de discuţii cu preşedintele Poroşenko. Ultima rundă de discuţii am avut-o cu ocazia întâlnirii NATO de la Bruxelles. Am fost foarte, foarte neplăcut suprins de evoluţia din Parlamentul Ucrainei care, fără să anunţe partenerii, şi noi suntem parteneri ai ucrainei, a promovat o lege care, după părerea noastră, contravine bunelor intenţii reciproce. Practic, această lege, dacă va intra în vigoare, va limita drastic accesul minorităţilor la educaţia în limba maternă. Pe noi ne doare în acest lucru. Avem foarte mulţi români în Ucraina. Pot să vă spun în premieră că ideea mea cu vizita în Ucraina era să mergem împreună în zona Bucovinei, unde sunt mulţi români ucraineni, să subliniem că ne preocupă. Acum vă daţi seama că această lege a venit într-un moment foarte neportivit şi îmtreaga abordare, după părerea mea, trebuie pusă în discuţie“, a declarat Klaus Iohannis. 
 
Mai mult, acesta a precizat una din primele măsuri luate de instituţia pe care o reprezintă după adoptarea de Ucraina Legii educaţiei care limitează dreptul la învăţare în limba maternă pentru 400 de mii de etnici români această ţară.
 
„În consecinţă, când am aflat de această lege, am contramandat vizita mea în Ucraina şi am contramandat şi primirea preşedintelui Parlamentului care se anunţase spre sfârşitul lui septembrie, dând astfel semnale diplomatice extrem de puternice. Anularea unei vizite prezindenţiale e un semnal extrem de puternic“, a subliniat Iohannis. 
 
Poroşenko, „îngândurat“
De asemenea, acesta a prezentat şi întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele Ucrainei pe holurile de la ONU. „Întâmplarea a făcut că l-am întâlnit pe preşedintele Poroşenko pe holurile ONU. Normal că ne-am salutat şi i-am spus pe scurt aceste lucruri. I-am spus direct că nu voi face această vizită până când nu există un progres pe această Lege a educaţiei şi că sunt neplăcut surprins de aceastăe evoluţie, în condiţiile în care domnia sa a avut o abordare, cel puţin faţă de mine, foarte deschisă, când vine vorba de românii din Ucraina. Am transmis această abordare pe care o am şi pe căi diplomatice şi iată şi direct preşedintelui Poroşenko. Şi-a continuat drumul destul de îngândurat“, a mai spus Iohannis.
 

Parlamentul de la Kiev a adoptat marţi seară o nouă Lege a Educaţiei care desfiinteaza sistemul de învăţământ în limba maternă, sistemul de educaţie din Ucraina urmând să se desfăşoare doar în limba de stat.  
citeste totul despre: