Comisia de la Veneţia: puciştii din iulie sunt vinovaţi pentru toate capetele de acuzare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisia de la Veneţia a sancţionat toate derapajele de astă vară ale liderilor USL
Comisia de la Veneţia a sancţionat toate derapajele de astă vară ale liderilor USL

Raportul Comisiei de la Veneţia privind turbulenţele politice din România din vara acestui an i-a găsit răspunzători pe cei care au instrumentat suspendarea preşedintelui pentru toate faptele ce le-au fost imputate, inclusiv cele asupra cărora Curtea Constituţională a refuzat să se pronunţe.

Revocarea Avocatului Poporului şi a preşedinţilor celor două Camere, folosirea ordonanţelor de urgenţă pentru a lipsi de puteri Curtea Constituţională şi pentru a anula cvorumul la referendumul pentru demiterea preşedintelui, precum şi suspendarea în sine, chiar dacă aceasta a fost confirmată ulterior de o largă majoritate – toate aceste acţiuni au fost considerate ca încălcând principiile constituţionale şi ale statului de drept de către Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept, cunoscută şi sub numele de Comsia de la Veneţia.

Raportul final trece în revistă cu minuţiozitate, în succesiunea lor, evenimentele petrecute astă vară, evidenţiază principalele carenţe pe care deciziile luate le au din punctul de vedere al statului de drept şi formulează câteva propuneri de modificări legislative şi constituţionale menite a preveni pe viitor repetarea lor.

Documentul este intitulat „Opinie privind compatibilitatea cu principiile constituţionale şi ale statului de drept a acţiunilor Guvernului şi Parlamentului României în legătură cu alte instituţii de stat, precum şi asupra ordonanţei de urgenţă de modificare a legii 47 din 2002 privind funcţionarea Curţii Constituţionale şi a ordonanţei de urgenţă de modificare ţşi completare a legii 3 din 2000 privind organizarea referendumlui” şi conţine 18 pagini. Raportul precizează de la bun început că, pentru a nu influenţa rezultatul alegerilor din 9 decembrie, publicarea acestuia a fost amânată până după scrutin şi a fost adoptat în sesiunea Comisiei din 14-15 decembrie.

Guvernul României a intrat în posesia raportului acum câteva zile şi a publicat doar un scurt comunicat de presă, în care a preluat din acesta doar ce i-a convenit. „Adevărul” vă prezintă raportul integral, în original, şi ample extrase din acesta.

Raport Comisia de la Venetia

Experţii Comisiei de la Veneţia au studiat evenimentele pe două planuri: cel al textelor de lege oficiale, cum ar fi ordonanţele de urgenţă adoptate de prim-ministrul Ponta, dar şi cel al acţiunilor derulate de reprezentanţi ai Guvernului şi ai Parlamentului, dintre care unele au fost doar declaraţii publice, nu neaparat acte legale.

Cronologia faptelor

Raportul Comisiei de la Veneţia debutează cu o cronologie a evenimentelor relevante care au generat criza politică din vară, precum şi a celor care s-au petrecut în timpul acesteia.

* 27 iunie. CCR declară neconstituţională legea electorală a uninominalului într-un singur tur de scrutiny şi decide că preşedintele are dreptul şi obligaţia de a reprezenta România la Consiliul European.

* 3 iulie. Parlamentul decide revocarea Avocatului Poporului, Gheorghe Iancu, şi a preşedinţilor celor două Camere, Vasile Blaga şi Roberta Anastase.

* 4 iulie. Guvernul emite ordonanţa de urgenţă 38, prin care Curtea Constituţională pierde puterea de a examina hotărârile Parlamentului.

* 5 iulie. Parlamentul este convocat în sesiune extraordinară, pentru a dezbate propunerea de suspendare a preşedintelui României. Curtea Constituţională primeşte un termen de doar 24 de ore pentru a formula avizul consultative. În aceeaşi zi, Guvernul adoptă ordonanţa de urgenţă 41, prin care legea referendumului este modificată în sensul că la demiterea preşedintelui nu mai este nevoie de cvorum de participare.

* 6 iulie. Parlamentul adoptă hotărârea privind obiectul şi data referendumului de demitere a preşedintelui. Curtea Constituţională emite avizul consultative privind suspendarea preşedintelui. Parlamentul decide suspendarea preşedintelui.

* 9 iulie. Curtea Constituţională ia act de vacantarea postului de preşedinte al ţării şi numeşte un interimar. Declară neconstituţională legea adoptată de Parlament prin care Curţii Constituţionale îi erau luate prerogativele de a examina hotărârile Parlamentului (n.r. – în parallel însă, exista ordonanţa de urgenţă a Guvernului cu exact acelaşi scop de legiferare). CCR respinge ca inadmisibile cererile de contestare, ca fiind neconstituţionale, hotărârile de revocare a Avocatului Poporului şi a preşedinţilor celor două Camere.

* 10 iulie. Curtea Constituţională respinge contestarea legii adoptate de Parlament privind modificarea Legii referendumului (n.r. - Parlamentul nu abolise cvorumul de participare, ci doar scădea condiţia de demitere, de la majoritatea celor înscrişi pe liste la majoritatea celor prezenţi la vot).

* 17 iulie. Se adoptă legea de modificare a legii referendumului, care păstrează cvorumul de participare la scrutinul de demitere a preşedintelui.

* 24 iulie. Camera Deputaţilor adoptă şi ordonanţa de urgenţă 38 privind legea referendumului, cvorumul rămmâne în vigoare.

* 2 august. Decizia Curţii Constituţionale privind rezultatul referendumului (n.r. - amână pronunţarea dinj cauza neconcordanţelor privind numărulo alegătorilor înscrişi în listele electorale).

* 21 august. Curtea Constituţională invalidează referendumul, pe motiv că nu s-a întrunit cvorumul de participare.

* 19 septembrie. Senatul adoptă şi el ordonanţa de urgenţă 38 privind referendumul (n.r. - cvorumul rămâne inclus în lege). CCR declară neconstituţională şi ordonanţa de urgenţă prin care îi erau reduse prerogativele de a judeca hotărârile Parlamentului.

* 27 septembrie. Curtea constituţională respinge din nou, ca inadmisibilă, contestarea revocării preşedintelui Senatului, Vasile Blaga.

* 1 noiembrie. CCR respinge cererea de a declara neconstituţională înfiinţarea comisiei special de anchetă a Senatului privind presupusele abuzuri comise de instituţii ale statului cu ocazia referendumului (n.r. – anchetele procurorilor privind fraudele la referendum).

Problema ordonanţelor de urgenţă

Urmează un capitol în care Comisia de la Veneţia examinează rolul ordonanţelor de urgenţă şi modul în care sunt acestea folosite. După ce trece în revistă prevederile legale care le reglementează, Comisia ajunge la concluzia că uzul şi abuzul de ordonanţe de urgenţă sunt posibile din cauza unor slăbiciuni legislative. Astfel, faptul că o ordonanţă de urgenţă intră în vigoare imediat după publicare şi poate fi anulată abia când Camera decizională a parlamentului adoptă explicit o lege de respingere, fără a exista nici un termen în care acesta să o poată face, reprezintă o mare carenţă legislativă. “Pentru a menţine o rodonanţă de urgenţă în vigoare, o majoritate parlamentară trebuie doar să amâne votatea acesteia în ambele Camere. Această facilitate invită practice la abuzul de ordonanţe”, se arată în raport. Ca soluţie de remediere, Comisia propune fie o procedură mai rapidă în Parlament de adoptare a legilor, fie soluţia unei delegări legislative de la Parlament la Guvern, prin legi special, atunci când conjuncture o cere.

Comisia de la Veneţia a examinat mai în detaliu  cele două ordonanţe de urgenţă adoptate de guvernul Ponta în iulie, privind reducerea competenţelor Curţii Constituţionale şi abolirea cvorumului de particpare la referendumul de demitere a preşedintelui.

Puterile Curţii Constituţionale

La prima, Comisia a luat act de “comportamentul neconstituţional şi abuziv al Guvernului faţă de Curtea Constituţională”, din moment ce a adoptat o ordonanţă de urgenţă în momentul în care o propunere legislativă cu exact acelaşi scop, adoptată câteva săptămâni mai devreme de Parlament, se afla pe rolul Curţii Constituţionale.

Pe de altă parte, Comisia respinge idea că majoritatea poate decide chiar totul: “Dacă numai majoritatea poate decide cu privire la respectarea regulilor parlamentare, minoritatea nu are unde să se adreseze pentru ajutor în cazul în care aceste reguli sunt încălcate. Chiar dacă actele în cauză sunt cele individuale, acest lucru afectează nu numai drepturile minorităţii parlamentare, ci, ca o consecinţă, şi dreptul de vot al cetăţenilor care au votat minoritatea parlamentară”.

Raportul subliniază cât de anemică a fost justificarea pentru care Guvernul a decis să reducă prerogativele CCR: „Preambulul Ordonanţei nr. 38 prevede că «atribuirea  Curţii Constituţionale a competenţei de a decide cu privire la deciziile Parlamentului este de natură să genereze inconsistenţe în activitatea parlamentară». Ordonanţa nr. 38 nu a stabilit ce fel de neconcordanţe în activitatea parlamentară ar fi rezultat din controlul deciziilor Parlamentului de către Curtea Constituţională, dar şi-a exprimat doar o teama că astfel de incoerenţe ar fi susceptibile de a fi generate. O astfel de teamă vagă este insuficientă pentru a susţine urgenţa Ordonanţei. Pentru a rezuma, Ordonanţa nr. 38 este problematică din punct de vedere constituţional, deoarece aceasta afectează statutul unei instituţii fundamentale ale statului - Curtea Constituţională - şi caracterul urgent al măsurii nu a fost stabilit”.

Epopeea cvorumului

Într-un capitol distinct, Comisia de la Veneţia abordează problematica cvorumului de participare la referendumul de demitere a preşedintelui şi remarcă faptul că, în formula iniţială a legii, cvorumul era obligatoriu pentru toate tipurile de referendum. Experţii observă însă că cvorumul a fost abolit, doar la referendumul de demitere a preşedintelui, în 2007 şi în 2012, adică de ambele dăţi când preşedintele Băsescu a făcut obiectul unei acţiuni parlamentare de suspendare şi demitere. „Acest lucru înseamnă că, atât în ​​2007 cât şi în 2012, cvorumul necesar pentru aprobarea unui referendum de suspendare a preşedintelui a fost schimbat în timp ce suspendarea era iminentă. Cu alte cuvinte, regulile jocului s-au schimbat în timp ce jocul era curs de desfăşurare. Astfel de evenimente au condus la modificări ale legislaţiei electorale şi reprezintă o încălcare a principiilor siguranţei juridice şi a stabilităţii procesului referendar” – se arată în raport. Comisia observă, de asemenea, că prin expunerea de motive nu a fost deloc justificată abrogarea cvorumului prin ordonanţă de urgenţă.

La ambele ordonanţe de urgenţă, Comisia critică faptul că acestea au dublat practic legi deja adoptate şi aflate pe rolul CCR: „Comisia concluzionează că utilizarea ordonanţelor de urgenţă pentru a pune imediat în vigoare prevederi care sunt în curs de examinare de către Curtea Constituţională reprezintă abuz şi nu este în conformitate cu principiile de bază ale principiilor statului de drept şi al separarea puterilor”.

Suspendarea preşedintelui: Majoritatea nu are întotdeauna dreptate

Una dintre cele mai interesante remarci ale raportului Comisiei de la Veneţia poate fi găsită în capitolul în care a fost examinată suspendarea preşedintelui. Experţii afirmă că tim pul foarte scurt acordat Curţii Constituţionale pentru emiterea avizului, fie el şi consultativ, precum şi faptul că acest aviz nu a mai fost dezbătut delco în plenul Parlamentului arată „lipsă de respect pentru această instituţie” (n.r. – Curtea constituţională). După ce constată că CCR nu a găsit temeiuri pentru suspendare, raportul continuă: „Deşi opinia Curţii Constituţionale nu este obligatorie din punct de vedere legal, procedura în ansamblu sugerează faptul că demiterea preşedintelui a fost motivată mai degrabă politic, decât pe baza unui temei juridic solid. Acest lucru e un motiv de îngrijorare, având în exigenţa constituţională foarte ridicată pentru suspendarea preşedintelui («o infracţiune gravă încălcare a Constituţiei»)”.

Unii dintre interlocutorii Comisiei de la Veneţia au susţinut că „referendumul privind suspendarea preşedintelui a dus la o majoritate clară pentru demiterea preşedintelui (87,52 la sută), precum şi faptul că voinţa poporului trebuie să prevaleze asupra regulilor formale (de exemplu, participarea de 50 la suta la referendum)”. Deşi admite că, în recomandările sale, Comisia propune să nu existe cvorumuri la referendum, experţii notează că cvorumul este parte a legislaţiei româneşti în vigoare, iar aceasta trebuie respectată de toată lumea.

„Un apel la nerespectarea legii, chiar dacă rezultatul acesteia nu corespunde voinţei unei părţi considerabile a populaţiei, este în contradicţie cu statul de drept. Astfel de dispoziţii pot fi modificate sau eliminate prin procedurile legislative corespunzătoare în Parlament, dar acestea nu pot fi pur si simplu ignorate sau ocolite invocând voinţa populară, chiar dacă acest lucru este exprimat într-un referendum. În astfel de cazuri, care sunt atât de critice pentru viitorul statului, este esenţial să se respecte stabilitatea legii. Una dintre părţile conflictului nu poate schimba «regulile jocului», în timp ce jocul este deja în plină desfăşurare. Chiar dacă pot exista motive valide pentru a schimba o regulă electorală, acest lucru nu trebuie să se facă chiar înainte de alegeri sau de referendum şi cu atât mai puţin o dată ce rezultatele oficiale au fost anunţate”, notează Comisia de la Veneţia.

O nerozie marca Valer Dorneanu

Deşi Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, cererea de a sancţiona hotărârea Parlamentului de revocare a Avocatului Poporului, Comisia de la veneţia nu a dovedit aceeaşi reţinere şi i-a alocat un capitol consistent. Experţii au depistat o carenţă legislativă, care îl privează pe Avocatul Poporului de protecţia independenţei sale, din moment ce Constituţia descrie doar modul de numire, dar revocarea sa este prevăzută în legea sa de funcţionare: îl poate revoca Parlamentul dacă încalcă legile şi Constituţia. Comisia s-a arătat cu atât mai îngrijorată cu cât a constatat o abordare cel puţin bizară din partea lui Valer Dorneanu, cel care i-a succedat pe funţie, ca interimar, lui Gheorghe Iancu: „Demiterea Avocatului Poporului a redus posibilitatea Curţii Constituţionale de a controla actele Guvernului, deoarece Avocatul Poporului interimar a informat delegaţia Comisiei că este de părere că nu este competent să solicite un control al tuturor ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, ci doar de cele legate direct de drepturile omului”.

Comisia nu împărtăşeşte deloc această abordare: „Constituţia dă Avocatul Poporului un mandat expres de a ataca la Curtea Constituţională toate legile şi ordonanţele şi acest mandat nu se limitează doar la protecţia drepturilor omului. În cazul în care Avocatul Poporului nu ar putea să atace la Curtea Constituţională toate ordonanţele de urgenţă ale Guvernului - nu numai în cazurile privind drepturile omului -, s-ar crea o lacună serioasă în controlul reciproc al puterilor. Nici un organism de stat, altul decât Avocatul Poporului, nu poate ataca în mod direct ordonanţele la Curtea Constituţională şi, în consecinţă, ordonanţele de urgenţă care nu se referă la drepturile omului nu pot fi controlate nicicum. O astfel de lacună în sistemul de control democratic nu poate fi justificată prin pretinsa urgenţă a măsurilor adoptate. În concluzie, demiterea Avocatului Poporului a arătat, pe de o parte, că mecanismul de control asupra ordonanţelor de urgenţă este insuficient şi trebuie îmbunătăţit şi, pe de altă parte, faptul că instituţia Avocatul Poporului are nevoie de garanţii mai mari de independenţă”.

În ceea ce priveşte revocarea preşedinţilor celor două Camere prin încălcarea regulamentelor parlamentare, asupra cărora de asdemenea Curtea constituţională a refuzat să se pronunţe pe fond, Comisia de la Veneţia susţine că a avut prea puţine date ca să formuleze o opinie dacă aceste fapte s-au făcut prin ignorarea domniei legii, dar e de părere că acest principiu trebuie respectat chiar şi în cazul deciziilor interne pe care le ia Parlamentul.

Cooperarea loială

Înainte de a trece la propuneri şi concluzii, Comisia de la Veneţia a luat act şi de unele presiuni care s-au făcut, în timpul evenimentelor din vară, asupra sistemului judiciar, mai exact asupra Curţii Constituţionale şi a procurorilor. Raportul sancţionează faptul că, în pofida unei decizii a Curţii Constituţionale, chiar dacă încă nepublicate ca atare în Monitorul Oficial, premierul Ponta s-a deplasat totuşi la Consiliul European de la sfârşitul lui iunie, precum şi ameninţările cu revocarea a unor judecători ai Curţii în perioada campaniei electorale pentru referendum.

Comisia constată şi că în România nu e bine asimilat conceptul de cooperare loială între instituţii, mai ales când acestea sunt conduse de persoane rivale din punct de vedere politic: „Evenimentele din România, în mod individual şi mai ales succesiunea lor rapidă, sunt un indiciu al lipsei de cooperare loială între instituţiile de stat, esenţială pentru aplicarea Constituţiei. Se pare că unele părţi interesate au fost de părere că este admisibil orice lucru care respectă litera Constituţiei. Ideea de bază poate să fi fost faptul că majoritatea poate face orice, pentru că este majoritate. Acest lucru este, evident, o concepţie greşită a democraţiei. Democraţia nu poate fi redusă la regula majorităţii; regula majorităţii este limitată prin Constituţie şi prin lege, în primul rând, în scopul de a proteja şi interesele minorităţii. Desigur, majoritatea dirijează ţara pentru o perioadă legislativă, dar aceasta nu trebuie să subjuge minoritatea, ci are obligaţia de a-i respecta pe cei care au pierdut ultimele alegeri”.

Propuneri de modificare a Constituţiei şi a legilor

În finalul raportului, Comisia de la veneţia lansează şi o serie de propuneri privind modificări constituţionale şi legislative menite a evita pe viitor evenimente precum cele de astă vară.

Suspendarea preşedintelui. „Procedura de suspendare a preşedintelui confundă într-un mod destul de ciudat responsabilităţile juridică şi politică. Aceasta tinde să-l facă pe preşedinte răspunzător politic în faţa Parlamentului şi a electoratului, deşi motivele de demitere sunt formulate într-un mod care aminteşte de  răspunderea juridică. Rolul Curţii Constituţionale în procedură este, de asemenea, destul de neclar. Dacă este totuşi menţinută, suspendarea preşedintelui ca atare ar trebui să fie transformată procedură de responsabilitate juridică, iniţiată de Parlament, dar decisă de către o instanţă”.

Ordonanţele de urgenţă. „Prin simplificarea procedurii legislative şi prin recurgerea la delegarea legislativă, nevoia de ordonanţe de urgenţă a Guvernului ar trebui să dispară. Cel puţin impulsul de a utiliza aceste ordonanţe atât de des, şi anume menţinerea valabilităţii ordonanţelor dacă Parlamentul nu le contrazice în mod explicit, ar trebui să fie eliminat prin introducerea unui termen fix pentru aprobarea Parlamentului”.

Avocatul Poporului. „Avocatul Poporului trebuie să fie independent, inclusiv faţă de Parlamentul, care care desemnează titularul postului. Având în vedere această nevoie de independenţă, sunt necesare garanţii speciale împotriva concedierii nejustificate, dar şi împotriva  principiului simetriei juridice. Este inadecvată aplicarea aceluiaţi criteriu de numire şi revocare, adică o majoritate simplă”.

Relaţia preşedinte-guvern. „Evenimentele din România au arătat că actualul cadru constituţional din România nu poate susţine cu uşurinţă o «coabitare» între un preşedinte dintr-o parte a spectrului politic şi un Guvern şi un Parlamentului din cealaltă parte. În acest raport nu este sarcina Comisiei de la Veneţia să adopte o poziţie cu privire la alegerea între un sistem prezidenţial şi unul parlamentar, dar reforma constituţională ar trebui cel puţin să clarifice competenţele preşedintelui şi ale prim-ministrului, în special în cazurile în care au apărut dificultăţi, cum ar fi domeniul politicii externe şi al relaţiilor cu Uniunea Europeană”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite