Cîţu: Cultura arată ceea ce are mai de preţ o naţiune, ceea ce defineşte poporul în adevăratul sens al cuvântului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook
FOTO: Facebook

Florin Cîţu, în calitate de preşedinte al Senatului, a transmis, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, că România de astăzi a fost construită „pe o moştenire culturală valoroasă care contribuie zi de zi la formarea unui sentiment profund de mândrie şi apartenenţă naţională”.

„Această zi pe care o sărbătorim an de an ne reaminteşte şi ne spune de fiecare dată câte o poveste bogată şi deplină despre cine suntem şi care sunt reperele şi valorile noastre culturale, care ne definesc ca popor. Cultura ne ajută să înţelegem mai bine viaţa şi societatea în care trăim.

O societate bogată în opere literare ale cărturarilor iluminişti, în creaţii artistice inestimabile, în cunoaştere ştiinţiică şi, nu în ultimul rând, în evenimente memorabile ale elitelor paşoptiste şi ale tuturor celor care s-au jertfit pentru ca această ţară să fie ce este astăzi: o democraţie tânără şi consolidată, membru deplin al familiei europene, un partener relevant şi de încredere în organizaţii internaţionale, toate acestea construite pe o moştenire culturală valoroasă care contribuie zi de zi la formarea unui sentiment profund de mândrie şi apartenenţă naţională", a declarat Florin Cîţu, sâmbătă, la Senat. 

„Cultura arată ceea ce are mai de preţ o naţiune, ceea ce defineşte poporul în adevăratul sens al cuvântului şi ceea ce îl reprezintă. Pe lângă această formă de identitate, ne oferă şi un puternic sentiment de apartenenţă şi de manifestare a valorilor şi credinţelor", a preşedintele Senatului. 

De asemenea, Cîţi a vorbit şi despre poeziile lui Mihai Eminescu. „Este foarte important acest moment în care cultivăm şi imaginea poetului emblematic pentru că astfel contribuim fiecare în parte la ceea ce înseamnă de fapt cultura unei naţiuni", a completat acesta. 

Senatul organizează, sâmbătă, un eveniment pentru a marca Ziua Culturii Naţionale, acţiune desfăşurată cu sprijinul Institutului Cultural Român. Evenimentul include o serie de activităţi la care vor participa mai mulţi elevi de gimnaziu, iar momentul central al evenimentului este „Recital către Mihai Eminescu", susţinut de actorii Anca Sigartău şi Claudiu Bleonţ. Totodată, scriitorul Petre Crăciun va citi o poveste pentru copiii prezenţi la eveniment. La finalul evenimentului, participanţii vor face un tur ghidat al Palatului Parlamentului.

Cu această ocazie, Cîţu i-a felicitat pe toţi cei care participă la eveniment. „Într-o realitate plină de contradicţii economice, sociale, politice este nevoie şi de asemenea gesturi care până la urmă nu fac decât să ne amintească că suntem români şi gândim, trăim româneşte".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite