Cum a explicat Dacian Cioloş schimbarea prefecţilor în Parlament. Deputat PSD: Puteţi să vă numiţi colaboratorii, dar nu-i numiţi pe cei mai proşti dintre liberali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Dacian Cioloş explicat, luni, în Parlament, unde a fost chemat de deputaţii ALDE, pentru a oferi detalii privind schimbarea mai multor prefecţi din ţară, faptul că toţi cei revocaţi erau înalţi funcţionari numiţi temporar, nu prin concurs. Pe de altă parte, deputaţii PSD şi ALDE l-au acuzat pe şeful Guvernului că promovează doar liberali.

UPDATE Dacian Cioloş: Niciun ministru numit nu e membru de partid. Doar patru prefecţi înlocuiţi erau cu concurs, dar susţinuţi de partide înainte. Ceilalţi au fost numiţi temporar. Obiectivul nostru a fost să luăm dintre inspectorii guvernamentali. Marea majoritate a celor care au obţinut funcţii în deconcentrare sau alte instituţii publice le-au ocupat tot pentru că au fost susţinuţi politic. 

Important e să facem o alegere pentru următorii ani. E nevoie să avem încredere. Ne dorim o dezbatere onestă, deschisă, care să treacă dincolo de tensiunile inerente în condiţiile în care ne apropiem de o campanie electorală. 

M-am aşteptat astăzi la o dezbatere politică. care-i al PSD-ului, care-i al PNL-ului. trebuie să ne asumăm po reformă a administraţiei publice pe care să o moştenească următorul Parlament. Vă fac astăzi o propunere, să vin data următoare cu o propunere în care să vorbim de administraţie. 

UPDATE Florin Gheorghe, deputat UNPR: Nu aţi prezentat astăzi nicio realizare a Guvernului. Mă aşteptam la aceasta. Vom rămâne cu imaginea că tehnocraţia reprezintă doar vorbe frumoase. 

UPDATE Daniel Constantin: ne-am atins obiectivul. Azi am văzut susţinerea PNL-PDL pentru schimbarea prefecţilor de către un Guvern de tehnocraţi. Cred că nu s-a răspuns la întrebarea mea. Problema mea e legată de numiri. Nu aţi avut aceleaşi criterii propuse la început. Trebuie să recunoaştem. Tehnocraţia nu funcţionează în România. PNL vrea să fie şi în opoziţie şi la putere. Avem un Guvern de tehnocraţi care numeşte pentru PNL oameni în funcţie.

UPDATE Ludovic Orban, deputat PNL: Domnule prim-ministru, nu vă lăsaţi influenţat de strigătele de luptă din fosta coaliţie majoritară care şi-a numit oamenii în funcţie. La Dâmboviţa aţi schimbat un prefect care înainte de a fi prefect fusese vicepreşedinte al CJ din partea PSD. Vă dau un exemplu de la Sălaj. Un domn care înainte de a fi prefect a fost secretar general al PSD. Despre ce vorbim. Sunt politruci puşi în funcţie. Au făcut campanii electorale. Au participat la Ordonanţa 55 privind traseismul. 

UPDATE Adrian Solomon, deputat PSD: Aţi fost întrebat punctual de ce aţi schimbat nişte prefecţi, mulţi dintre ei câştigători de concurs cu oameni politici. Este atributul dumneavoastră e să vă numiţi colaboratorii în teritoriu, dar  nu-i numiţi pe cei mai proşti dintre liberali. Nu mai veniţi să-i prezentaţi ca tehnocraţi. Nu  mai numiţi şoferi, fochişti. ce ţi făcut dumneavoastră în actul de guvernare. În primele trei luni nici nu v-aţi dezmeticit. Nu aţi făcut nimic. 

UPDATE Dacian Cioloş: Am ezitat să vin astăzi în faţa dumneavoastră. Nu văd în ce măsură demsemnarea prefecţilor ţine de problemele majore. Ţine de partea administrativă. Numirea şi revocarea prefecţilor ţin exclusiv de Guvern. Nu înţeleg să detaliez de la caz la caz analiza efectuată. Eventualele critici punctuale au fost rezolvate la nivel de instanţă. Analiza s-a făcut pe baza legislaţiei. Prefecţii sunt reprezentanţii Guvernului în teritoriu. Schimbările au vizat exclusiv prefecţi sau subprefecţi numiţi temporar. 

O problemă de interes major pentru care vin astăzi în faţa dumneavoastră e situaţia înalţilor funcţionarilor publici. Teoretic, cei care fac parte din această categorie trebuie să fie o resursă umană de calitate. Am constat că avem o legislaţie care a fost modificată. La început, categoria înalţilor funcţionari publici a fost gândită unitar, ulterior, a fost modificată.

În prezent, analizăm care e cea mai bună soluţie pentru a reveni la reglementările iniţiale pentru a asigura un profesionalism sporit la funcţionari. De ce au fost schimbaţi? Ca urmare a unei analize permanente a Ministerului de Interne, cei schimbaţi fie nu au performat corespunzător, fie nu au aplicat politca Guvernului în etritoriu, fie au avut simpatii politice. Problema apare când aceste simpatii agectează calitatea activităţii desfăşurate. Am cerut şi am aşteptat analiza Ministerului de Interne. E posibil ca şi aceşti prefecţi numiţi să fie schimbaţi.

Vrem să utilizăm resursa noastră umană. Avem inspectori guvernamentali. Acolo unde am apelat la funcţionari publici ne-am uitat să îmbinăm probitatea morală şi experienţa. Nu am fost şi nu sunt confortabil că o parte din numirile noi prefecţi să fie temporare. Vă reamintesc: legislaţia actuală a fost deturnată. Ar fi trebuit să fi fost organizate concursuri pentru funcţiile de prefecţi şi subprefecţi. Din 2009, nu au mai fost concursuri. 

În momentul implementării noului cadru legislativ, toţi prefecţii şi subprefecţii vor fi reevaluaţi, inclusiv cei numiţi în ultimele săptămâni. Guvernul va lansa în curând liniile directoare ale reformei funcţiei publice. 

UPDATE Copreşedintele ALDE, Daniel Constantin, a citit solicitarea pe care a făcut-o conducerii Camerei Deputaţilor pe 22 februarie în care cerea ca Dacian Cioloş să vină în plen. Constantin a dat mai multe exemple de prefecţi care sunt în prezent membrii suspendaţi ai PNL pentru a putea fi funcţionari publici. Nemulţumirile copreşedintelui ALDE se îndreapta numai spre cei care vin pe o filieră liberală, evitând să facă referire şi la cei care au fost apropiaţi de PSD, ALDE sau UNPR.

„Cum v-aţi propus să depolitizaţi funcţia de prefect? ce criterii aveţi? De ce am insistat alături de colegii din ALDE să veniţă să ne răspunde. Prima întrebare. Sunteţi presat de cuplul PNL-PDL să le numiţi oamenii în funcţie? În ianuarie cei doi vicepreşedinţi vă somau să schimbaţi prefecţii. E foarte important ca dumneavoastră să discutaţi astăzi de ce un Guvern tehnocrat face numiri cu un substrat politic. Să vă spun care e imaginea Guvernului în prezent. Ne ocupăm de schimbări de prefecţi, de numiri de oameni ai PNL, PDL, în timp ce problemele din ţară sunt tratate necorespunzător: problema bebeluşilor din Argeş, legea salarizării, fondurile europene sunt blocate. Aş vrea să închei. Poate e momentul azi, odată cu dezbaterea, să pornim o nouă reformă în ceea ce priveşte reforma administraţiei publice româneşti. Numirile de tehnocraţi nu sunt productive. Ele nu sunt parte a democraţiei“, a spus Constantin. 


Grupul parlamentar ALDE a solicitat pe 22 februarie conducerii Camerei Deputaţilor chemarea în Parlament a premierului Cioloş pentru da explicaţii cu privire la criteriile care au stat la baza numirii noilor prefecţi.

„Executivul lui Dacian Cioloş a pus România în faţa unei posibile noi crize politice, prin schimbarea unui important număr de prefecţi din ţară şi prin înlocuirea acestora cu diverşi membri sau apropiaţi ai PNL. (...) Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) îşi exprimă îngrijorarea faţă de această acţiune cu un vizibil substrat politicianist, acţiune prin care se urmăreşte obţinerea de beneficii electorale pentru cei din PDL-PNL“, preciza ALDE acum aproape trei săptămâni.

La 8 martie, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat că probabil până la sfârşitul lunii vor fi schimbaţi un „număr semnificativ“ de prefecţi.

„A fost o trecere în revistă a activităţii lor (n.r. - a prefecţilor) şi o analiză a comportamentului, atât în ceea ce priveşte capacitatea de a reacţiona, cât şi dorinţa de a nu se implica politic în campania electorală. Sigur că această evaluare s-a făcut, vor urma în cel mai scurt timp, probabil până la finalul lunii, schimbări care vor viza un număr semnificativ de prefecţi", a spus Suciu, după şedinţa Executivului din 8 martie.

Citeşte şi: 

Cozmin Guşă: Băsescu este de acord cu decizia CCR pentru că Elena Udrea are de suferit de pe urma interceptărilor

Consultantul politic Cozmin Guşă a arătat, la Realitatea TV, că decizia Curţii Constituţionale Române (CCR) prin care SRI nu mai poate face interceptări în dosare de corupţie este una cu care Traian Băsescu este de acord, "din pricina faptului că una dintre femeile apropiate dânsului, Elena Udrea, are de suferit şi oameni apropiaţi dânsului au de suferit" de pe urma implicării SRI în anchetele oamenilor legii.

Traian Băsescu: În România, la ora actuală, sunt două femei extrem de puternice, Laura Codruţa Kovesi şi Elena Udrea 

Preşedintele Mişcării Populare, Traian Băsescu, consideră că şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi deputatul Elena Udrea sunt, la ora actuală, cele mai puternice femei din viaţa publică din România, potrivit unei afirmaţii făcut luni seară la TVR.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite