Cezar Preda o acuză pe Gabriela Firea că a încălcat legislaţia electorală prin organizarea de dezbateri în Senat. Răspunsul lui Firea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei FOTO Adevărul
Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei FOTO Adevărul

Purtătorul de cuvânt al PNL Bucureşti, Cezar Preda, a acuzat-o, miercuri, într-o conferinţă de presă, pe Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, că a încălcat legislaţia electorală prin organizarea unei dezbateri electorale în Senatul României, el precizând că încălcări ale legii au avut loc şi la Sectoarele 1,2 şi 3, unde PNL a depus sesizări oficiale, privind suspiciuni de mită electorală.

UPDATE PSD precizează că Gabriela Firea, candidatul partidului la Primăria Capitalei, este senator în funcţie, iar faptu că a participat la o întâlnire, alături de alţi senatori şi deputati, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile, nu înseamnă că a încălcat Ghidul AEP. PSD mai precizează că legea electorală nu interzice organizarea de către candidaţi a unor întruniri în cadrul unor instituţii publice.

”Doamna Gabriela Firea este senator al României, nu s-a suspendat şi nici nu a demisionat din această funcţie, în care a fost aleasă de 45.000 de alegători. Faptul că a participat la o întâlnire, alături de alţi senatori şi deputaţi, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile, nu înseamnă că a încălcat Ghidul AEP”, se arată într-un comunicat al PSD remis News.ro.

PSD precizează că ”legea electorală nu interzice organizarea de către candidaţi a unor întruniri în cadrul unor instituţii publice, cu condiţia ca accesul în aceste spaţii să fie egal pentru toţi competitorii”.

”Nu îl împiedică nimic pe candidatul PNL să participe şi el la discuţii în cadrul grupurilor parlamentare ale PNL”, mai arată PSD.

”Considerăm că această manieră de a face campanie, bazată pe dezinformări şi intoxicări nu răspunde aşteptărilor bucureştenilor. Noi vom continua campania prezentând cetăţenilor soluţiile Gabrielei Firea la problemele presante ale familiilor din Bucureşti, privind traficul, transportul public, starea spitalelor, preţurile la întreţinere, siguranţa copiilor în şcoli etc.”, se mai arată în comunicatul PSD.

Cezar Preda i-a acuzat pe reprezentanţii PSD de ”încălcări flagrante” ale legii electorale şi ale Ghidului de campanie electorală al Autorităţii Electorale Permanente, în sectoarele 1, 2 şi 3, principala acuzaţie fiind mita electorală.

”Am depus deja o sesizare atât la AEP, cât şi la organele competente”, a spus Preda.

Purtătorul de cuvânt al PNL Bucureşti a precizat că inclusiv marţi s-a repetat această situaţia, cu ocazia organizării de către Gabriela Firea, candidatul PNL la Primăria Generală, a unui dezbateri, la grupul parlamentar PSD din Senat.

”Aces lucru ne face să credem că doamna Gabriela Firea Pandele este şefa acestor încălcări şi girează aceste încălcări ea însăşi încălcând ghidul de campanie electorală al AEP, participând în Senatul României la o dezbatere pe educaţie în care şi-a prezentat programul electoral. Domnul Tăriceanu - pesedistul acesta vopsit - care de fiecare dată când iese spune că legea nu se respectă în România este primul care nu respectă legea girând o astfel de acţiune cu caracter electoral”, a spus Cezar Preda.

El a arătat că, potrivit ghidului AEP privind regulile campaniei electorale, ”nu pot fi utilizate niciun fel de manifestaţii, mai ales în instituţii publice, cum este Senatul României, pentru a-ţi promova programul de campanie”.

”Doamna Firea care este şefa infractorilor politici PSD din Bucureşti nu are nicio reţinere pentru a face ce fac şi ei, pentru că ei sunt o echipă”, a mai afirmat Preda.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite