Cele mai mari partide din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai mari partide din România. Partidele politice din România fac referire frecvent la numărul de membri pe care îl au, aspect pe care-l consieră esenţial în demonstrarea faptului că au o bază electorală solidă.

Cele mai mari partide din România. PSD, partidul cu cei mai mulţi membri 

Partidul Social Democrat susţine că este cel mai mare partid din România în ceea ce priveşte numărul de membri. În prezent,PSD a intrat în linie dreaptă pentru cel mai mare scrutin intern din istoria unui partid: alegerea preşedintelui de către toţi cei 530.000 de membri, după cum susţine secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi. Pe buletinul de vot este scris un singur nume Liviu Dragnea. 

PSD îşi are originile în Frontul Salvării Naţionale, formaţiune a soceităţii civile devenită partid la 6 februarie 1990. Ulterior, în 1992 o parte din membri partidului vor forma  Frontul Democrat al Salvării Naţionale (FDSN), partid care peste doar un an, în urma absorbirii mai multor partide, se va transforma Partidul Democraţiei Sociale din România. Din 2001, social-democraţii vor lua, oficial, numele de Partidul Social Democrat.  

Cele mai mari partide din România. UNPR, aproape de PSD

La începutul lunii august a avut loc Conferinţa naţionala a UNPR şi Congresul PPDD, reunite în sedinţă comună pentru a aproba fuziunea prin absorbţie a formaţiunii din urmă cu partidul condus de Gabriel Oprea. „Cu dumneavoastră, în momentul de faţă, suntem peste 500.000 de membri de partid UNPR. De la 1 septembrie vreau să avem, împreună cu dumneavoastră, organizaţii UNPR în fiecare localitate a Romaniei“, declara Oprea. Mai mult, acesta preciza că potrivit unei statistici interne, UNPR ar fi avut la începutul verii 358.000 de membri. 

Cele mai mari partide din România. PNL, aproape 400.000 de membri 

NOul PNL, formaţiune apărută în urma fuziunii prin contopire între PDL şi PNL (admisă de tribunal la 6 octombrie 2014) are aproape 400.000 de membri. În septembrie 2014, cu două luni înainte de alegerile prezidenţiale, liberalii precizau că Alianţa Creştin Liberală (alianţă formată din Partidul Democrat Liberal, forţa Civică şi Partidul Naţional Liberal) are aproximativ 425.000 de membri. 

Citeşte şi: 

Şmecheriile locative ale lui Dragnea. Cum a trecut baronul PSD din Teleorman de la apartamentele de serviciu la conacul care nu se mai termină de construit de 13 ani 

Liviu Dragnea, preşedintele interimar al PSD, are, la Alexandria, un conac care se întinde pe patru locuri de casă. La locuinţa din strada Ion Creangă, Dragnea construieşte de 13 ani. După cea mai recentă declaraţie de avere, casa este şi acum în construcţie. În realitate, conacul cu teren de tenis, nocturnă, piscină şi solar e gata de ani buni. ”În construcţie” e şmecheria găsită de Dragnea pentru a evita declararea suprafeţei imobilului.

Ponta: Premierul „fantomă“ vrea să fie plantat de Sistem. Predoiu: Ar fi o idee interesantă să candidăm împreună la Primăria Capitalei

Premierul Victor Ponta spune de Cătălin Predoiu, premierul desemnat al PNL, că nu este în stare să câştige o bătălie electorală, fiind obişnuit doar cu funcţiile numite, nu cu cele alese, de aceea fuge de o candidatură la Primăria Capitalei. Predoiu îl provoacă pe Ponta şi spune că ar fi interesantă să candideze unul împotriva celuilalt la Primăria Capitalei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite