Care este incinta dreptei? O modestă propunere

Corneliu Coposu: liderul moral care ne lipseşte.

A sosit, aşadar, momentul despărţirii apelor. Testaţi, vă rog, toţi politicienii de dreapta prin raportarea la această incintă: libertate maximă pentru iniţiativa privată şi dreptate pentru toţi cetăţenii! România va renaşte prin prosperitatea ordinii capitaliste şi domnia legii. Să pornim la drum nu cu nişte calcule oportuniste sau combinatorici efemere, ci plecând de la nevoia de curăţie şi adevăr.

Ca şi dumneavoastră, am auzit în ultimii ani poveşti nenumărate despre reconstrucţia ori unificarea dreptei. 

Acum un an, blogurile vuiau toate de freamăt mesianic şi discurs salvaţionist. Mulţi s-au aşteptat, poate, să descopere într-un singur om splendorile uitate ale grădinilor babiloniene. Când colo, ce-au primit? O fereastră deschisă către maidanul traseismului politic. 

Una dintre cele şapte minuni ale lumii urma să fie teleportată, cuvios, pe meleaguri dâmboviţene. Şi ce-am văzut? O Comisie de etică subminată, anul trecut, de preşedinţi indiferenţi la subiectul integritate. 

S-a vorbit despre complementaritate doctrinară. Ce-a ieşit deocamdată din povestea fuzionistă? În absenţa bucătarului, s-a produs amestecul indigest între ciorba de burtă, borşul moldav şi supa de tăieţei. Înţelepţii au invocat principiul Realpolitik în lupta cu puterea hrăpăreaţă şi copleşitoare a socialiştilor. Frumos comandament, pe hârtie. Dar cu ce ne-am ales oare, în afara nasului înfundat la mirosul vidanjei? 

Iată de ce cred că, înainte de-a vorbi despre dreapta unită, e necesar să discutăm despre libertatea de asociere a oamenilor şi a partidelor: nu oricând, nu oricum, nu cu oricine. 

Da: există momente grele în istoria unui popor când disocierile ideologice par o pedanterie ridicolă. Suflarea românilor a cunoscut clipe care justifică solidaritatea forţelor responsabile (indiferent de culoarea politică): atacul asupra Statului de drept din vara lui 2012. Ascensiunea stângii reacţionare a putut explica şi naşterea ARD (alianţă electorală) - o construcţie bazată pe un calcul tactic, de supravieţuire, iar nu pe fuziunea intereselor strategice (cazul USL - alianţa politică).

A sosit ceasul despărţirii apelor. Aşa interpretez şi decizia curajoasă a Reformiştilor din PDL de-a lansa o provocare politică majoră nu doar în propriul partid, ci în tot spaţiul public românesc. Înainte de-a discuta despre unificarea forţelor, e bine să ne cunoaştem valorile. În ce credem? Iată întrebarea pe care toţi oamenii autentici şi-o pun în răscrucea biografiei personale. În funcţie de răspunsul primit din partea audienţei PDL, poziţionarea Reformiştilor va fi chiar mai importantă după 23 martie.

Se vor lăsa oare seduşi de retorica unificării înaintea clarificării criteriilor de identificare ale dreptei adevărate. Ne ţine împreună oare o singură persoană? Nu cred. Nimeni, astăzi, nu are autoritatea morală a lui Corneliu Coposu. În absenţa unui lider incontestabil, contează valorile doctrinare asumate ca virtuţi personale. 

Aş propune o analogie: înainte de-a fi invitate într-o Europă unită - bazată pe respectul Statului de drept şi pe economia de piaţă funcţională -, naţiunile libere şi-au revendicat dreptul la auto-determinare. Nuanţele lingvistice, aromele culinare, accentele de relief geografic şi memoria comunitară nu sunt deloc indiferente. Aruncaţi o privire pe harta bătrânului continent. Ce bizar, ar putea spune unii, faptul că slovacii şi cehii aparţin unor ţări despărţite. Şi cât capriciu narcisist în decizia austriecilor de-a refuza alipirea la o mare putere economică şi demografică: Germania Federală! Dar cât mai stranie e despărţirea sârbilor de croaţi sau a slovenilor de bosniaci? N-ar fi fost oare mai frumoasă, chiar dacă utopică, topirea tuturor acestor popoare într-o mare federaţie supra-statală, cu reguli impuse de la centru? Experimentul iugoslav a eşuat în carnagiu. Iată de ce, în politică, dreptul la auto-determinare rămâne un principiu vital.

Propun aici două principii care trasează locul geometric de întâlnire al reprezentanţilor dreptei reformiste: libertatea economică şi justiţia independentă. Incinta dreptei curate e delimitată prin sprijinirea clasei antreprenoriale şi combaterea corupţiei. România stagnează datorită abuzurilor sistematice ale Statului clientela la adresa iniţiativei private. Nu poţi uni dreapta în jurul politicienilor care cred că rolul Statului este să adune nemilos taxe de la oamenii de afaceri, pentru a cheltui apoi milioane de euro cu mână largă (vezi risipa uriaşă din Sănătate, Transporturi, Educaţie în beneficiul firmelor de partid). Nu poţi uni dreapta în jurul celor care acceptă asocierea cu ex-reprezentanţi PRM sau PSD (oploşiţi în preajma lui MRU) sau mariajul cu populismul cel mai deşănţat. Cum să treci cu vederea anexarea in coropore de către Forţa Civică a peste douăzeci de filiale PP-DD?! Cum să reformezi dreapta cu oameni care au crezut în promisiunea celor 20,000 euro oferiţi de şeful unei televiziuni? Cui, aşadar, vrem să vindem gogoşi despre unitatea dreptei? Unui public educat şi exigent? Nu ţine. 

Pe lângă libertatea economică despre care dreapta curată trebuie să vorbească în mod convingător, subiectul anti-corupţie este vital. Aici se impune nu doar combaterea efectelor (prin măsuri punitive, de tip justiţiar), ci şi prevenirea cauzelor (retragerea Statului din sfera de activitate specifică pieţei libere). Cu cât birocraţii au mai mulţi bani la dispoziţie, cu atât va fi mai puternică tentaţia furtului. Nu e suficient sprijinul declarativ oferit Statului de drept: e necesară disocierea de toţi actorii politici cei care au relativizat sau combătut nevoia unei justiţii independente. Nu poţi uni dreapta în jurul celor care socot minore crimele comunismului (de la Sighet până la mineriada sângeroasă din 1990). Nu poţi uni dreapta cu măscărici şi papagali. Propulsarea primarului Piedone (anchetat de către DNA în speţa falsificării carnetelor de şofer) pe post de şef de campanie PDL demonstrează un discernământ debil. Parteneriatele cu UNPR sau PNG (al cărui lider a fost condamnat de Justiţie) indică iarăşi toleranţă excesivă faţă de fenomenul corupţiei. La fel trebuie judecată indulgenţa lui Vasile Blaga în cazul parlamentarului Alin Trăşculescu (sancţionat de Comisia Macovei, dar cauţionat la începutul campaniei electorale de către liderii PDL). Sunt doar câteva exemple de slăbiciune în faţa criteriului intransigenţei morale. Nu poţi clădi pe compromis şi ambiguitate.

A sosit, aşadar, momentul decantării. Testaţi, vă rog, toţi politicienii de dreapta prin raportarea la această incintă: libertate maximă pentru iniţiativa privată şi dreptate pentru toţi cetăţenii! România va renaşte prin prosperitatea ordinii capitaliste şi domnia legii. Să pornim la drum nu cu nişte calcule oportuniste sau combinatorici efemere, ci plecând de la nevoia de curăţie, metanoia şi adevăr. Succesul împotriva USL va veni din curajul, tenacitatea şi autenticitatea luptătorilor dreptei pentru valorile perene ale civilizaţiei euro-atlantice.