Candidatul dreptei

Propulsarea lui Cristian Diaconescu în rolul de candidat al dreptei ar putea fi actul politic care ne-ar arăta că înfiinţarea PMP a avut un rost.

Privind peisajul de la dreapta eşichierului politic, constat că sunt resurse, însă acestea sunt împrăştiate şi gestionate de către formaţiuni politice aflate în concurenţă. Partidul ce stă să se nască din fuziunea PNL cu PDL va avea infrastructură, dar nu are un candidat care să convingă. Iohannis (dacă va candida) şi Predoiu (anunţat drept candidat) sunt persoane cu probleme de comunicare. Până vor reuşi să transmită un mesaj, campania se termină. În ceea ce-l priveşte pe Iohannis, mitul neamţului de care ar avea nevoie România va fi spulberat, probabil, de autohtonismul pe care PSD l-a probat în campania la europarlamentare. Cum sa nu fim conduşi de un român „de-al nostru?!” Naţionalismul funciar al electoratului va fi imediat reactivat. Cât îl priveşte pe Predoiu, nu văd ce l-ar recomanda pentru cea mai înaltă funcţie în stat. Rar se găseşte un „anticandidat” mai bun.

Nominalizarea lui Cristian Diaconescu pentru candidatura la alegerile prezidenţiale aduce un element nou, introduce în joc un candidat care ar putea crea mari probleme candidatului de la stânga, oricare ar fi acesta (Ponta, Geoană ş.a.). Problema este că acest candidat este propus de un partid aflat la început, cu rezultate slabe la alegerile europarlamentare şi care şi-a ales ca preşedinte o persoană neagreată de către liderii partidelor de dreapta. Pot înţelege aceştia că personalizarea relaţiilor dintre partidele lor nu le poate aduce câştig? Se vor putea ei aşeza la masa negocierilor chiar cu detestata Elena Udrea pentru a susţine un candidat cu şanse la prezidenţialele din toamnă?

Prima întrebare care poate apărea este cum poate dreapta să defileze cu un fost pesedist. Cristian Diaconescu a fost unul dintre liderii PSD, până când colegii săi au intrat cu cizmele în viaţa sa privată pentru a-l elimina din cursa pentru şefia partidului. Din acel moment, el a plecat din partid şi mă îndoiesc că s-ar putea vreodată întoarce la aceeaşi masă cu cei care i-au aplicat o puternică lovitură sub centură. Apoi, Cristian Diaconescu nu este singurul care a trecut de la stânga la dreapta. Toţi oamenii de dreapta care au avut carnet de PCR au trecut de la stânga la dreapta. Şi PDL a trecut de la stânga la dreapta. Iar cei care au rămas la stânga nu pot dovedi că au dus o politică de stânga. Câtă stângă se poate citi în politicile lui Ponta, în afară de apelativul „fă, Doină”? Câtă dreapta, în gesturile lui Tăriceanu?

Cred că Diaconescu ar putea câştiga alegerile prezidenţiale dacă ar fi susţinut de către partidele de dreapta. Cu siguranţă vor apărea o sumedenie de candidaţi „de dreapta” care să năucească electoratul, făcând astfel jocul PSD. Şi invers. Fiecare mare jucător are „iepuraşii” săi, trimişi în lupta electorală doar pentru a mai rupe ceva voturi de la adversar. Parcă îl văd pe Dan Diaconescu cum va veni cu sloganul „Votaţi Diaconescu!” Cel mai mare pericol pentru dreapta este să vină cu o sumedenie de candidaţi, care mai de care mai „autentic de dreapta”.

Care ar fi atu-urile lui Cristian Diaconescu?

Este un politician neasociat vreodată cu baronii PSD, neimplicat în scandaluri de corupţie, un om echilibrat, cu o bună educaţie, un diplomat de carieră care se plimbă cu naturaleţe prin toate cancelariile din spaţiul euroatlantic, un bun fost ministru de externe, care a rezolvat cu maximă eficienţă criza generată de „cazul Mailat” (să ne amintim cum a potolit zelul lui Frattini în a denigra cetăţenii români), şi este promotorul conceptului de „diplomaţie publică” în România (demers plagiat de Victor Ponta, care l-a şi pus pe Mircea Geoană consilier pe această temă, tocmai pentru a acoperi demersul lui Diaconescu). Cred că propulsarea lui Cristian Diaconescu în rolul de candidat al dreptei ar putea fi actul politic care ne-ar arăta că înfiinţarea PMP a avut un rost.