Caii verzi din conştiinţa domnului Ponta

Victor Ponta, în studioul „Adevărul Live” FOTO Eduard Enea

Domnul Ponta a practicat în discursul său, din capul locului, în diferite contexte, noţiunea de „ţară civilizată”. O practică retorică, nimic altceva, pe care el însuşi în realitate a contrazis-o de nenumărate ori. Recent, din nou, în mult-citatul interviu acordat la „Adevărul Live”. Nu ştiu care ţară este „civilizată” în viziunea domnului Ponta, dar cu siguranţă nu pare a fi Germania şi probabil cu atât mai puţin Ungaria.

Poate Rusia lui Vladmimir Putin, de care par a-l lega, totuşi, mai multe aspecte, nu doar plagiatul, căruia „acuzatul” însuşi i-a dat, în interviul amintit, o nouă dimensiune. Domnul Ponta ştie probabil că mult evocata ţară civilizată, în care ne visează pe toţi, nu este România în care trăieşte astăzi majoritatea românilor, iar că şi el însuşi trebuie să pună umărul şi să o fac şi nu să o lase de căruţă. …căruţa aia, trasă de caii verzi de pe pereţii propriei conştiinţe.

Victor Ponta: Voi candida la Preşedinţie şi merg cu ideea de a câştiga

Omor de om da, plagiat ba!

Domnul Ponta, prim-ministrul României şi candidatul cu cele mai mari şanse la funcţia de preşedinte al ţării, a declarat în legătură cu plagierea lucrării sale dcotorat, la „Adevărul live”: „sunt acuzat de ceva ce am făcut rău, am greşit în urmă cu 16 ani. Dacă omoram pe cineva, după 16 ani cred cムeram pus în libertate. Cred că am plătit preţul politic, moral.”

Într-adevăr şi într-o „ţară civilizată”, precum Germania, un criminal poate fi eliberat din puşcărie după 16 ani. Dar un criminal acuzat de omucidere, care şi-a ispăşit pedeapsa de 16 ani, să zicem, nu a ajuns în istoria Germaniei, de până acum şi, daca nu mă înşel, nici în cea a altei ţări „civilizate”, prim-ministru, preşedintele şi, probabil, nici măcar ministru, secretar de stat sau altceva la vârful aparatului de stat. Că dânsul se spală de vină cu acest argument denotă faptul că el se adresează unui popor otv-izat, obişnuit cu crima, unui popor al cărui aşteptări sunt într-atât de joase, încât un plagiat este un chilipir pe care propbabil îl înţelege mult mai puţin decât ar înţelege o crimă odioasă, unui popor care nu merită respect. Deoarece în momentul în care aspiri la o poziţie puternică politic, dar şi simbolic, nu te compari singur cu un criminal, doar pentru a scăpa de ruşinea unui plagiat!

Bineînţeles că un plagiat pare un fleac, comparat cu uciderea unui om! Dar dacă dânsul ar fi omorât un om acum 16 ani, astăzi el nu ar fi premierul României şi nici nu ar putea fi candidatul la Preşedinţia ţării! Poate doar dacă ar fi omorât alte 20 de milioane de români.

Victor Ponta, la Adevărul Live FOTO Eduard Enea

Germania, purgatoriul plagiatorilor

Pentru un om politic în poziţia domnului Ponta şi cu aspiratile sale, plagiatul nu este o crimă care se pedepseşte cu închisoare şi se ispăşeşte sau una care se prescrie. Cel puţin nu într-o „ţară civilizată”. Una, cum ar fi Germania. Anul trecut, în 2013, Ministrul Federal pentru Educaţie şi Cercetare, Annette Schavan, a fost nevoită să demisioneze din guvernul Angelei Merkel din cauza plagierii la lucrarea de doctorat scrisă în anul 1980! În cazul lui Schwavan s-a constatat că 94 din 325 de pagini conţineau pasaje care nu îi aparţineau autoarei şi a căror origine nu fusese menţiontă! Asta s-a inatmplat la 33 de ani de la promovarea academică! 

În cazul Minstrului Federal al Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, vehiculat drept un potenţial urmaş al Angelei Merkel, nu a durat atâta timp până la ieşirea pe uşa din dos a politicii germane. Acesta şi-a susţinut teza de doctorat în anul 2007, iar după ce a ocupat funcţia de ministru al Economiei şi mai apoi al Apărării, a fost confruntat cu plagiatul din lucrarea de doctorat. Tam-tam-ul a fost mare în cazul lui zu Guttenberg, deoarece acesta s-a apărat vehement, numind mai întâi acuzaţia de plagiat drept „absurdă”, apoi văzându-se doar o victimă a presei şi a adversarilor politici. În 2011 „vânătorii de plagiate” de la „GuttenPlag Wiki” au stabilit că lucrarea de doctorat a lui zu Guttenberg conţinea pasaje copiate din alte lucrări fără indicarea surselor pe 324 din 393 de pagini. În acelaşi an, el a fost nevoit să demisioneze din toate funcţiile deţinute. În cazul amândurora, după ce universităţile de la care au susţinut lucrările au verificat prin comisii interne veridicitatea acuzaţilor, titlul de doctor le-a fost retras.

Să fim serioşi!  

Chiar şi în ţara vecină, Ungaria, acuzaţia de plagiat l-a costat funcţia, în 2012, chiar pe preşedintele ţării, Pal Schmitt. În cazul său, plagiatul a fost descoperit de jurnaliştii unei publicaţii săptămânale. În cele din urmă s-a constatat că Schmitt a plagiat pe 197 din cele 215 pagini ale lucrării sale de doctorat din anul 1992.

Univeristatea Semmelweis din Budapesta i-a retras titlul de doctor în 2012. Schmitt a demisionat din funcţia de preşedinte al ţării, deşi el nu şi-a recunoscut vina. El a declarat atunci, înainte să demisioneze, că între lucrarea sa de doctorat şi funcţia de preşedinte al ţării, ocupată cu 18 mai târziu, „nu există nicio legătură”. 

Dacă domnul Schmitt sau domnul Ponta omorau un om în urmă cu 18, respectiv 16 ani, oare dânşii ajungeau să fie în 2012, respectiv 2014, preşedinţi de ţara sau şefi de guverne? Să fim serioşi!

Ponta-show versus Putin-show

Dar domnul Ponta nu este singurul şef de guvern, care se aranjează cu acuzaţia de plagiat, fără consecinţe. Lui Vladimir Putin  i se reproşează că în lucrarea să de doctorat din anul 1997 ar fi preluat chiar pagini întregi din lucrările unor cercetători americani. E. Wayne Merry de la American Foreign Policy Council explica în 2010, citat de „Washington Times” că „a fost o practică tipică pentru un aparatcik - un funcţionar sau activist al «aparatului» de partid, care deţinea o poziţie importantă de conducere, dar nu de prim rang - care aspiră la o carieră politică, să intre în posesia unui grad academic lăsând «un autor fantomă» să-i scrie lucrarea”. Vladimir Putin nu şi-a exprimat niciodată poziţia faţă de această acuzaţie. 

Dar, în ultima vreme, putem observa că şi alte metode ale domnului Ponta îl apropie pe acesta de cele ale „civilizatului” domn Putin. Intervenţia de la Antena3 („Sinteza zilei”) cu puţine zile în urmă, când premierul Ponta a fost „atacat” cu acuzaţia că nu s-ar implica în procesele justiţiei, a părut o copie a unor intervenţii regizate asemănător ale mai-marelui Putin. Cel din urmă se expune din când în când întrebărilor „critice” ale unor de jurnalişti sau ale publicului spectator şi telespectator în show-uri bine regizate. Întrebările „critice”  au o singură menire: prin răspunsurile acordate, „spontan” şi „sincer”, punerea lui Putin în lumina pe care dansul ori voieşte ori crede că este necesară pentru orbirea poporului. 

Asta s-a întâmplat când a fost vorba despre procesul activistelor din gruparea „Pussy Riot”. La îndemnul unor telespectatori sau al bisericii ca aceastea să fie pedepsite cât se poate de aspru pentru acea „rugăciune punk” „blasfemică” anti-Putin, interpretată în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, Putin a spus că el crede „ele nu trebuie să fie pedepsite, totuşi, prea aspru. Dar că în cele în urmă este treaba judecătoriei să pronunţe o pedeapsă”. La fel s-a pronunţat şi în cazul activiştilor anti-Putin care se grupează şi organizează pe internet. Întrebat de ce nu controlează acest mediu, el a răspuns că : „internetul este imposibil de limitat. Este tehnic complicat şi politic greşit”. Cele trei membre ale grupării „Pussy riot” au fost condamnate la câte doi ani de lagăr de muncă, iar în timpul alegerilor prezidenţiale, la puţin timp după afirmaţiile sale privind limitarea internetului, site-urile incomode Kremlin-ului au fost blocate. Bineinţeles, întâmplător… Putin asigură Rusiei o justiţie independentă şi toate libertăţile de care are nevoie sănătatea societăţii ruseşti.

„Mai bine Chevron decât Gazprom“!

Domnului Ponta i s-au adresat întrebări, a fost chiar „atacat” credibil, în percepţia multora, pentru neimplicarea sa în procesul care-l vizează pe fratele preşedintelui Băsescu. Din toată această înscenare a rezultat că domnul Ponta este omul care respectă independenţa justiţiei, bineînţeles mai mult decât oricare altul şi, în primul rând, mai mult decât Traian Băsescu!

Salutări de la Moscova!, unde civilizaţia pare să ia astăzi o cotitură cât China, unde n-o fi altfel, iar uciderea unui om este comparabilă cu un plagiat. Dar domnul Ponta nu este Putin, precum plagierea nu este omucidere. Iar în timp ce unul demonstrează lumii întregi că nu are conştiinţă, celălalt încearcă să convingă cel puţin o ţară întreagă că are, totuşi, una, chiar dacă ea pare a fi populată şi de câţiva nărăvaşi coloraţi…