Bogdan Oprea îi răspunde lui Ponta: Şi Băsescu a avut dispute cu mogulii, dar nu a îngrădit libertatea presei
0Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Bogdan Oprea, a răspuns, într-un comunicat, declaraţiilor făcute miercuri de premierul Victor Ponta, în care afirma că „preşedintele moare de grija presei, după ce era marele duşman al presei şi al mogulilor“.
„Pentru o corectă informare a publicului, trebuie să-i reamintim domnului prim-ministru câteva lucruri. Domnul preşedinte Traian Băsescu s-a aflat deseori şi, foarte probabil, se va mai afla în dispute publice cu proprietarii trusturilor media şi, uneori, chiar cu jurnalişti, actualmente vezi cazurile Ghiţă şi Voiculescu, dar niciodată nu a dispus şi nu a luat vreo măsură care să ducă la îngrădirea libertăţii presei“, precizează Oprea, în comunicat.
Totodată, Oprea vorbeşte despre ordonanţa de urgenţă privind Codul Insolvenţei, care, arată el, contravine prevederilor Constituţiei.
„Îi reamintim, de asemenea, domnului prim-ministru că, aşa cum reiese şi din sesizarea de astăzi a Avocatului Poporului, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă încalcă prevederile Constituţiei României de la Articolul 1 aliniatul (5) care spune că respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, dar şi ale Articolului 15, aliniatul (2), potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor“, explică purtătorul de cuvânt.
De asemenea, Oprea lansează un apel la premier, prin care îi solicită „să stopeze orice fel de acţiuni, inclusiv legislative, împotriva presei audiovizuale. Continuarea acestui mod de acţiune este de natură să aducă prejudicii majore, nu numai presei autohtone, dar şi credibilităţii statului de drept din România“.
Declaraţiile făcute de Bogdan Oprea intervin în contextul în care, în cursul şedinţei de Guvern de miercuri, premierul Victor Ponta a ironizat criticile aduse Codului Insolvenţei de către liderul de la Cotroceni.
„A ajuns preşedintele să moară de grija presei, după ce era marele duşman al presei şi al mogulilor“, a declarat Ponta.