Biologia în România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În sfîrşit, unitate naţională! La Galaţi - absurd îndesat. Liviu Dragnea se încoronează Prinţ de Icter-Pizma, în timp ce îşi învaţă supuşii strînşi la miting să fie mîndri de cocina locală şi să scuipe spre Vest. La Sibiu - absurd dezinvolt.

Euro-şuşa cu oaspeţi înzăuaţi în vorbe goale e prilej de efuziuini oficiale în ţara care s-a retras din civilizaţia europeană. Rareş Caţavencu, în penaj multicolor, dă mîna cu A. Merkel care află, astfel, că vizitează un bantustan cu papuaşi spilcuiţi.

De la un cap la altul al ţării - o scufundare de neînotători în adîncimea fără capăt a prostiei. Nu ştim dacă România va supravieţui acestei desprinderi vînjoase de malul vieţii raţionale. Ştim, însă, că oamenii care populează funcţiile şi locurile sînt vînători de capete şi culegători de poame. Pînda, frauda şi bugetul dau sensul trecerii prin lume a vieţuitoarelor ce făceau, odată, societatea.    

Ajunsă la concluzii ultime, naţiunea a întrebat: pînă la urmă, la ce bun cultura, civilizaţia, educaţia şi alte piedici în calea devălmăşiei? Răspunsul a venit repede, în mai puţin de 30 de ani de degradare şi împădurire a minţii. Codrul şi biologia au cîştigat. Restul e cu adevărat rest şi rateu: concetăţenii, instituţiile, legile, limba, educaţia şi viitorul. Toate sînt dezavantaje postume, în sarcina cretinilor ce vor avea proasta inspiraţie să se nască după noi.

Alegerile, guvernele şi programele vin şi trec degeaba. Nici o răsturnare politică, nici o recapitalizare financiară şi nici o nouă duzină de universităţi nu mai au rost. Toate se nasc fără rost pentru a confirma lipsa generală de rost a vieţii noastre comune. Tot ce ar trebui să fie formulă de viaţă organizată apare pe scenă fals, ca o mască lăsată în urmă de saltimbanci grăbiţi să prindă următorul spectacol, în judeţul vecin. Singura pasiune a etniei române cuprinse între graniţele statului naţional e prostia. Generală şi covîrşitoare. Fără rival şi alternativă. Am ajuns acolo unde trebuiau să ne împingă curenţii de adîncime ai propriei istorii. Totul se leagă armonios şi sumbru.

Alegerile, guvernele şi programele vin şi trec degeaba. Nici o răsturnare politică, nici o recapitalizare financiară şi nici o nouă duzină de universităţi nu mai au rost.

Aşa de pildă, procurorii care anchetează eternul dosar al Revoluţiei au ajuns la concluzia pe care o cunoşteau pînă şi copii şoferilor de demnitari comunişti: în decembrie ’89, un grup conspirativ pro-sovietic a preluat puterea, organizînd o farsă sîngeroasă, cu participarea naiv-eroic-ipocrită a poporului pînă atunci absent. S-ar zice că această copcă săpată în stima de sine a naţiei a pus, în sfîrşit, bazele unei istoriei naţionale veridice. Vom putea judeca şi ne vom putea redresa măcar moral. Nu. Nu va fi aşa. Istoria nu va fi nici scrisă, nici rescrisă. N-are cine să o facă. N-are cine să o predea. N-are cine să o înveţe.

Şi de-am descoperi pe cîmp secretul vieţii veşnice, l-am cerceta iute la buzunare şi l-am lăsa corbilor. Analfabetismul organic şi sila de gîndire dau soluţia de viaţă şi stabilesc puterea. Am atins, în sfîrşit, stabilitatea.

Fără excepţie şi speranţă, toţi demnitarii şi toţi slujbaşii reţelelor locale, toţi titraţii şi magistraţii, toate figurile de îndrumători cu atestat sînt una şi aceeaşi minciună. Înainte de a dispărea sub greutatea propriei prostii, trăim o eră de sălbăticie pudrată. Ce altceva e de aşteptat în ţara în care oamenii se nasc şi sar din pîntecul mamei direct în teza de doctorat plagiat? Am avut o cultură dar am corectat situaţia ulterior.

În fond, Tudor Vianu s-a născut la Giurgiu degeaba. Eugen Ionescu a procedat la fel, în Slatina.

Recent, Gabriel Liiceanu şi Cătălin Cioabă, doi veterani entuziaşti ai arheologiei academice, au descoperit necropola-hazna din culisele Facultăţii de Filozofie. Bănuiam escrocheria dar mijloacele şi amploarea acestei orgii structurale sînt ameţitoare. Sîntem în faţa unui rit funerar. Instituţia universitară, regulile şi administratorii ei se îngrijesc pe-ntrecute de îngroparea valorilor şi de vaporizarea criteriilor. Oricine poate deveni filozof, doctor şi savant, dacă o vrea şi dacă e dorit de complici. Nici ştiinţa de carte şi nici măcar cunoaşterea găinii şi a oului care fac dilemele de bază nu mai sînt necesare. Prostia e singurul stăpîn, singura condiţie şi singura obligaţie. Sînt analfabet sau retard sau golan sau toate la un loc şi vreau să fiu declarat doctor în filozofie! Nici o problemă. Nimeni nu te va refuza, nimeni nu se va opune, toţi te vom ajuta!  

Iată-ne audiaţi, cu folos, spre a da o lecţie de neuitat marxismului pur al anilor ’20. Interlocutorul nostru umilit e Antonio Gramsci, italianul marxist divinizat şi azi de Universităţile occidentale. Gramsci a legiferat aşa zisul marxism cultural. Teza de bază: cine dă cultura dominantă, conduce societatea şi e chiar mai puternic decît cei ce stăpînesc economia. Gramsci se înşela şi aici vine contribuţia filozofică epocală a analfabeţilor noştri. Gramsci nu cunoştea esenţa lumii de barbarie răsăriteană auto-impusă. Şi, prin urmare, n-a înţeles că abolirea culturii e la fel productivă ca impunerea unei culturi propriu-zise. Că bezna şi declasarea ştiu să conducă şi să facă istorie poate mai bine decît cultura organizată. Asta e lecţia şi contribuţia post-filozofică a României - societatea care a cîştigat toată prostia lumii. Din acest punct de vedere, toate doctoratele dăruite impostorilor sînt valide şi meritate.   

Nu trebuie văetată, aici, pierderea capacităţii de a fi cult, adică deprinderea de a citi şi de a da citate din citit (cum veţi vedea mai jos) Sau dependenţa de frecventarea cărţii. Asemenea insistenţe dau numai uneori oameni cu cap şi nasc cel mai adesea darul conversaţiei fără obiectiv. E vorba, mai degrabă, de educaţia care opreşte şi îndrumă, fereşte şi limitează, deschide creativitatea şi o pune sub paza bunului simţ. Poţi fi puţin citit şi bine educat. Fără ştiinţa pe care o dă, cu sau fără cărţi, buna creştere, societăţile se nasc doar spre a lua cu ele şansa urmaşilor.

Cine va rămîne în urma celor ce au făcut cultură şi au fost dispreţuiţi pentru asta? 17-18 persoane care le vor pomeni cărţile de-a surda? Şi cînd cei 17-18 sectanţi bibliofili se vor duce? Nimeni şi nimic. Biologia.

Dacă tot l-am corijat pe Gramsci, avem dreptul să fim descusuţi de Thomas Jefferson, părinte al democraţiei americane. Iată-i gîndul, într-o scrisoare din 1816: o naţiune care crede că poate fi ignorantă şi, în acelaşi timp, liberă şi civilizată, crede ceva ce n-a existat şi nu va exista vreodată.

Presupunînd că blestemul descris de Jefferson îşi căuta destinaţia, noi îi sîntem adresa şi confirmarea desăvârşită.

Am lichidat tot. Am generat proştii şi ticăloşii ce ne vor conduce o sută de ani, după europarlamentarele şi prezidenţialele ce vin. Avem un prim-ministru pre-cerebral. Nu-i nimic! Următorul va fi mai sclifosit, dar şi mai ticălos. Pe stradă, prostia şi mitocănia circulă liber şi, dacă au chef, fluieră un doctorat care opreşte smirnă lîngă ei. Şcolile fac întuneric în capete tinere. Politicienii scot mugete, înşală, mint, fac bani şi călăresc pe Europa, după obişnuinţa învăţată cu prostituatele împinse în administraţie.

Iată o listă bogată, sclipitoare şi dată bălegarului: P. Creţia, D. Sluşanschi, M. Nasta, V.I. Stoichiţă, M.D. Sturdza, I.P. Culianu, M. Zaciu, E. Vasiliu, A. Vieru, M. Pop, A. Pleşu, G. Liiceanu, H.R. Patapievici. Unii păcătoşi, alţii şi mai. Toţi cu carte. Dacă nu refuzam să îi moştenim, am fi fost, măcar, în stare să nu fim de nimic.

Aşa arată lista cunoaşterii lăsate în plata Domnului. Palmaresul surclasat de Mimi sau Viorel, dcotori analfabeţi. Sau, cu un citat din Viorica Dăncilă vorbind de contemporanii ei intelectuali: Fraţii mei Enkidu care împuşcam lei cu ei!

Cine va rămîne în urma celor ce au făcut cultură şi au fost dispreţuiţi pentru asta? 17-18 persoane care le vor pomeni cărţile de-a surda? Şi cînd cei 17-18 sectanţi bibliofili se vor duce? Nimeni şi nimic. Biologia.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite