Băsescu, după vizita lui Iohannis la Sofia: La această oră, Comănescu, Motoc, MRU şi consilierii nu trebuiau să mai fie în funcţii
0Fostul preşedinte Traian Băsescu este de părere că ministrul de Externe, cel al Apărării, directorul SIE şi consilierii de politică externă şi de securitate naţională nu mai au ce să caute în funcţii, după eşecul vizitei de la Sofia a preşedintelui Klaus Iohannis.
„Eşec jenant la Sofia. Preşedintele Iohannis a plecat la Sofia având ca obiectiv să obţină oficial acordul Bulgariei pentru a se crea o Flota NATO (România, Bulgaria, Turcia) la Marea Neagră. Cum a fost posibil ca Preşedintele Iohannis să plece la Sofia cu un obiectiv anunţat, iar la Sofia să primească un refuz public de la bulgari?!“, a arăat Traian Băsescu.
Fostul preşedinte spune că mai mulţi oficiali sunt de vină pentru eşecul vizitei lui Klaus Iohannis în Bulgaria. „Cum au pregătit MAE,MApN, consilierii preşedintelui obţinerea acordului Bulgariei? De ce SIE nu l-a prevenit pe Preşedinte? Domnul Preşedinte Iohannis a fost victima unor incompetenţi şi a creat un eveniment politic negativ, greu de surmontat din punct de vedere al credibilităţii în interiorul NATO, dar şi în interiorul UE.
Un Preşedintele nu face o vizită bilaterală pentru a fi refuzat de parteneri, ci o face doar în momentul în care înţelegerea este negociată până la detaliu, iar rostul vizitei este acela de a valida şi parafa înţelegerea. Altfel, Preşedintele este penibil“, a mai arătat Băsescu.
Fostul preşedinte a spus că se impune demiterea celor responsabili cu pregătirea vizitei lui Iohannis la Sofia.
„În mod normal, la această oră, Lazăr Comănescu, Mihnea Motoc, Directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, şi consilierii de politică externă şi cel de securitate naţională nu trebuiau să mai fie în funcţii“, a conchis Băsescu.
În timpul vizitei preşedintelui Klaus Iohannis la Sofia, premierul bulgar, Boiko Borisov, a declarat că nu este o idee bună ca Bulgaria să participe la flota comună în Marea Neagră, deoarece aceasta ar provoca o reacţie din partea Rusiei.
„Nave NATO ar putea patrula graniţele noastre maritime numai în cazul unui aflux masiv de refugiaţi”, a precizat prim-ministrul bulgar.
„Nimeni nu ar trebui să se îndoiască de poziţia noastră pro-NATO”, a spus şeful Guvernului de la Sofia. El a atras, însă, atenţia că, din punctul său de vedere, nu este acceptabilă înfiinţarea unei flote „în modul propus la o întâlnire cu premierul şi preşedintele României”. „Suntem împotrivă”, a subliniat el.
La rândul său, Plevneliev a spus că acest subiect a fost discutat în cursul întâlnirilor cu oficiali români, dar nu a fost luată nicio decizie. „Să punem capăt speculaţiilor că flote vor fi create împotriva cuiva”, a ţinut să precizeze preşedintele bulgar.
Şeful statului a adăugat că, în marja discuţiilor cu omologul său român Klaus Iohannis, acesta din urmă a evocat posibilitatea unei iniţiative regionale în cadrul NATO, care să implice exerciţii navale comune.
„Am văzut tot felul de interpretări şi poate că ar fi bine să clarificăm situaţia. E o iniţiativă (n.r-flota navală) care ţinteşte o cooperare navală a forţelor române şi bulgare care se referă doar la exerciţiu şi training comun. Noi credem că această iniţiativă în final trebuie să se regăsească sub umbrela NATO, pentru că toate cele trei ţări (n.r.-România, Bulgaria şi Turcia) sunt membre NATO. A apărut o înţelegere greşită a conceptului de «flotă NATO». Conceptul de «flotă NATO» e o prostie. NATO nu creează şi nu doreşte să întreţină o flotă în Marea Neagră. Aceasta iniţiativă (n.r-colaborarea a trei flote) vizează doar exerciţii şi training comun al forţelor navale“, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
Întrebat dacă în această fază au loc doar exerciţii şi manevre, Iohannis a răspuns „da“ completând: „Eu cred că e o iniţiativă foarte bună pentru că are ca obiectiv principal compatibilizarea a trei flote navale pe care le au cei trei aliaţi din NATO“