Avertismentul lui Ciolacu pentru PNL: Sper să le dea Dumnezeu gândul cel bun să nu blocheze aceste măsuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Ciolacu - FOTO Eduard Enea
Marcel Ciolacu - FOTO Eduard Enea

Preşedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu le-a transmis un avertisment liberalilor, după ce Camera Deputaţilor a adoptat vineri mai multe proiecte de lege ale social-democraţilor privind amânarea ratelor. „Îi avertizez pe cei de la PNL: Sper să le dea Dumnezeu gândul cel bun şi să nu blocheze aceste măsuri de care românii au nevoie”, a precizat Ciolacu.

„Toate partidele parlamentare, cu excepţia Partidului Naţional Liberal, au înţeles că nu mai e timp de jocuri politice şi au decis să acţioneze împreună în sprijinul românilor şi al firmelor româneşti. Le mulţumesc tuturor colegilor din Parlament care au votat aceste proiecte. În final, îi avertizez pe cei de la PNL: Sper să le dea Dumnezeu gândul cel bun şi să nu blocheze aceste măsuri de care românii au nevoie. Cetăţenii şi firmele trebuie ajutate acum, când au nevoie. Nu uitaţi pentru cine guvernaţi!”, a declarat Marcel Ciolacu într-o întregistrare publicată pe Facebook.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat vineri o serie de proiecte depuse de PSD, alături de ALDE şi Pro România, pentru amânarea ratelor la bănci, amânarea plăţii chiriilor, amânarea utilităţilor şi plafonarea preţurilor la alimente şi medicamente. 

Liberalii au avertizat că iniţiativele legislative vor avea efecte dezastruoase pentru economie şi au anunţat că le vor ataca la Curtea Constituţională.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite