Aşa începe, de fapt, nu aşa se termină

Odată cu demisia ministrului Iordache, trebuie să vorbim despre viitorul Guvernului Grindeanu. În ciuda dorinţelor Pieţei, printre care se numără şi demisia Executivului, realitatea şi rezultatul alegerilor parlamentare nu pot fi contestate.

Scenariile în care PSD-ul se rupe, se îndepărtează de putere sau este cumva dus în ilegalitate sunt extreme şi ireale. Argumentele sunt evidente în acest sens, guvernate de importanţa partidului, de rezultatul alegerilor şi, poate cel mai important, de faptul că vorbim despre un sistem european, democratic, în care România este integrată. 

Poate că un procentaj dintre protestatari şi-ar dori să vadă PSD-ul şters de pe harta politicii, dar îndrăznesc să spun că majorităţii nu le-ar păsa câtuşi de puţin dacă mai există sau nu, odată ce se renunţă la OUG şi la domnul Grindeanu. Problema lor este nedreptatea, nu feţele politice. Aici există şi ceva greutate în contra-argumentul PSD că dacă se dorea schimbare, unii dintre noi ar fi trebuit să meargă la vot. 

Tot din perspectiva PSD, orice împotrivire a Pieţei este văzută drept o simplă curiozitate efemeră. Chiar şi cu demisia întregului executiv, perspectiva PSD-ului este cea a unui partid de guvernare, cu ample resurse pentru umplerea golului lăsat.

De ruşine sau scandări nu pleacă nimeni, mizele sunt mult mai mari.

Pe tabla de şah nu există anticipate, cu prezenţa din Parlament a PSD. Este un joc pe care-l câştigă, existent doar în varianta unei ruperi brutale, de domeniul SF. Presiunea este acum pe Executiv şi în special pe domnul Grindeanu. Că executivul este unul de sacrificiu, cu dată de expirare din cauza acestui OUG sau că suma de presiuni externe, ale Pieţei, ale opoziţiei şi ale domnului Iohannis sunt destule, dezbaterea devine una academică.

Mai degrabă, piaţa poate fi folosită în feluri perverse, poate fi hrănită, fără să ştie, aşa cum a mai fost şi la Colectiv, de mişcări politice bruşte, aparent venite ca răspuns la presiunea maselor. Ele ar ascunde, în fapt, o simplă regrupare.

De ruşine sau scandări nu pleacă nimeni, mizele sunt mult mai mari. Ba mai mult, direcţia atacurilor încep să lege forţe oculte care ar face numele lui Soros să pară o glumă. Bine, este o glumă, dar vorbesc aici despre nenumărate alte scenarii, aberaţii şi atacuri legate de destabilizarea naţională, de subjugarea intereselor suverane si alte asemenea. Mecanismul poate fi prin atacarea preşedintelui şi/sau o bătălie pierdută pe suspendare.

Prin natura sa, Piaţa este fără reprezentanţi în politic, pentru că natura ei este apolitică şi anti-Establishment. Idealismele de început trebuie să lase locul unei realităţi care nu poate aştepta anul 2020. Altfel, Piaţa devine un bun de schimb şi de împins între părţile aceluiaşi Establishment, care va trebui să se coaguleze. 

Domnul Grindeanu va demisiona într-un viitor apropiat, dar PSD tot va rămâne Kingmaker, cu parlamentari care nu vor accepta, de nicio parte, nici măcar a USR-ului, să demisioneze în bloc şi să declanşeze anticipate.

Nu se termină nimic cu plecarea domnului Grindeanu. Abia începe.

De aici porneşte orice analiză, cu un PSD puternic prezent în Parlament. Ba chiar aş îndrăzni să mă întorc la unul dintre primele mele articole aici şi să prevăd, pe termen mediu, dacă va reacţiona sau va mai exista strada la un guvern de uniune naţională PSD-PNL în 2018: prost şi da, respectiv. Este începutul unei dezbateri naţionale urâte şi extrem de polarizate între conservatorism şi progresism. 

Pe scurt, nu se termină nimic cu plecarea domnului Grindeanu. Abia începe. Transformarea Pieţei într-o şleată de extremişti neînţelegători şi anarhici este primul pas strategic. Restul vine de la sine. Aviz mămicilor sataniste, copiilor grobieni, câinilor care latră la lună şi celor care distrug copacii româniei pe pancarte: căutaţi-vă lideri.