Anca Dragu, despre pensiile speciale ale foştilor parlamentari: România nu poate – şi nici nu trebuie – să mai cheltuie sume uriaşe pentru aceste privilegii
0Preşedinta Senatului, Anca Dragu, a transmis, miercuri, după eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, că 54.2 milioane de lei este impactul bugetar pentru pensiile a 768 de foşti parlamentari. „România nu poate – şi nici nu trebuie – să mai cheltuie sume uriaşe pentru aceste privilegii”, a afirmat Dragu, precizând că este o revenire la normalitate.
„Am avut onoarea să prezidez, astăzi, şedinţa Plenului reunit într-un moment important pentru coaliţia de guvernare, eliminarea pensiilor speciale. Este o măsură asumată în programul de guvernare reuşită la mai puţin de două luni de la preluarea mandatului. 54.2 milioane de lei este impactul bugetar pentru pensiile a 768 de foşti parlamentari. Niciun parlamentar nu va mai beneficia de aceste pensii speciale”, a scris, miercuri pe Facebook, Anca Dragu.
Aceasta a precizat că, în 2021, care se anunţă extrem de complicat, atât în contextul pandemiei, cât şi al crizei economice, „România nu poate – şi nici nu trebuie – să mai cheltuie sume uriaşe pentru aceste privilegii”.
„Este o revenire la normalitatea aplicării generale a principiului contributivităţii în calcularea pensiilor, normalitate care a fost modificată în 2015 de parlamentarii PSD”, a mai scris Dragu.