Am primit multe invitaţii şi reproşuri că de ce nu formulăm noi, experţii anticorupţie şi societatea civilă tradiţională, agenda pe care să o propunem ambelor părţi, că altfel se iroseşte energia manifestanţilor degeaba. Motivul pentru care nu o facem, nu doar noi, România Curată, dar nimeni altcineva, este că situaţia de faţă nu are potenţial să evolueze în ceva bun. Ce trebuie făcut pentru a progresa în materie de anticorupţie nu sunt mai multe puşcării, ci ceea ce am pus aici şi aici şi aici, ca şi în strategia naţională anticorupţie din 2016 şi documentul semnat cu guvernul Cioloş anul trecut. Dacă tehnocraţii nu au făcut mare lucru, dacă la partidele noi nu munceşte nimeni să facă legi şi programe din documentele astea, nici măcar în lungile nopţi cît se ocupă Parlamentul, deşi sunt adoptate de societatea civilă în consens, ce să aşteptăm de la dl. Dragnea, care ne demască de la România TV că suntem ONGuri sorosiste, sau de la dl. Grindeanu, care şi-a strîns deja pletora de ONGuri doi şi un sfert (alea au utilitate publică, se înşela dl Dragnea cînd credea că noi). Noi nu avem, şi aşa cum am scris Violetei Alexandru (conform unei stenograme recente, singura care a ridicat obiecţii că guvernul Cioloş nu ar fi trebuit să modifice codurile penale prin OUG anul trecut, cînd au făcut-o şi ei, bravo Violeta), statutul de utilitate publică ar trebui desfiinţat, nu e decît o sursă de privilegii şi discriminări de către fiecare guvern care are societatea lui civilă favorită, căreia îi canalizează bani publici la schimb cu transfer de credibilitate.

De ce nu are situaţia de faţă potenţial? Motive esenţiale.

Diversiunea politică a existat de la început, şi a atins cote penibile. De ce vă închipuiţi că organizaţii din societatea civilă specializate în chestii juridice, ca CRJ sau APADOR, nu au făcut ele plîngeri contra lui Iordache, şi s-a ajuns la „Poli”, ex-şoferul meu şi omul la toate al Monicăi Macovei? Oare chiar aşa, din toată România asta spontană anticorupţie, nu s-a găsit nimeni altcineva, eventual jurist, expert anticorupţie, sau orice, decît Politeanu, băiatul băgat în toate supele, de la M10 la Predoiu şi USR, omul cu logistica şi militantismul Facebook? Iordache a fost oricum absolvit de Curtea Constituţională, pentru că avea dreptul legal să dea ordonanţa lui stupidă şi nocturnă, fără consultarea CSM; a spus CCR, deci nu aveai de ce îl ancheta, cu toate astea DNA s-a dus a doua zi după plîngerea lui Poli la ministerul Justiţiei să confişte acte. Tare. Iordache trebuia demult inculpat pentru cazul Vlasov, nu pentru ce face ca ministru al Justiţiei - legea îi dă voie să fie un prost ministru, nu putem băga politicienii la puşcărie pentru gesturi politice -, dar în acel caz clar de legislare preferenţială pe bani, nu ştiu de ce, s-a bucurat de mare îngăduinţă.

Nu există nici o parte care să vrea dialog, actorii vor să se anihileze unii pe alţii, ca atare nu avem pe masa cui pune eventualele propuneri. Dna Birchall a spus că nu se va opune anticorupţiei. Păi nu e suficient. Ba chiar nu serveşte la mare lucru, ce ar servi ar fi ce am pus în documentele de mai sus. DNA nu va curăţa niciodată România de anticorupţie dacă guvernele continuă să o producă - un rezumat scurt a ce funcţionează în lupta cu corupţia în acest text al meu în revista NATO, aici. În plus, nu există buna credinţă. Plecarea lui Ghiţă şi demisia lui Coldea nu sunt evenimente pozitive, ci dovezi că ceea ce e important continuă să fie ascuns ochilor noştri, că marii actori joacă netransparent, periculos, că asistăm la confruntarea dintre nuclee de crimă organizată, nu părţi civile dintr-o democraţie. Pe de altă parte, o înţeleg şi pe dna Birchall că nu ştie ce să facă, opozanţii săi avînd doar o idee, să bage la închisoare PSD, asta vor. Pe o sută de ani. Eu l-am văzut pe Năstase şi băgat, şi ieşit, şi tot nu s-a schimbat nimic, dar să ne mai luăm zece ani, douăzeci, cîţi vreţi voi, să mai construim puşcării, la condiţii de viaţă mai bune ca blocurile din periferie sau satele din Bărăgan, să nu rămână nimeni neconvins că asta era calea curăţeniei şi cumva am ratat-o noi, deşi noi am arestat optsprezece miniştri şi bulgarii zero, dar autostrăzile tot la ei sunt mai ieftine, iar moldovenii şi bulgarii au ieşit cu milioanele pe străzi în ultimii ani contra corupţiei pînă ce s-au ales cu preşedinţi comunişti democratic aleşi.

În atmosfera asta de populism anticorupţie de nivel venezuelan, lupta pentru manipularea legii şi controlul puterii judiciare depăşeşte orice limită. PSD a încercat şi încearcă să modifice legi care privesc acţiuni în curs. Numirea trioului Iordache-Nicolae-Niculicea a fost o provocare în sine, nu mai contează detaliile, oamenii aveau antecedente şi de asta lumea are dreptate să nu aibă încredere în ei. Catedrele de drept, alea unde se plagiază pe capete, au totuşi şi oameni onorabili, şi destui pesedişti. De ce, măcar de dragul imaginii, să foloseşti triunghiul ăsta al morţii în loc de figuri mai tinere, mai proaspete, că sunt?

Ce face PSD e groaznic. Dar ce li se face lor nu arată mai bine. A apărut motivaţia la dosarul Referendumul (300 de pagini). Mai bine nu apărea. E fapt, Dragnea a fost condamnat pentru că a dat dispoziţii să se facă o loterie, deşi nu sunt dovezi clare decît că el a anulat-o de cum a aflat despre ea, adică a doua zi. În ce altă ţară de pe acest continent al domniei legii credeţi că se mai măreşte pedeapsa cuiva că s-a apărat la recurs, în loc să recunoască, şi motivaţia instanţei se dă după zece luni, deşi e vorba de şeful celui mai mare partid din ţară, şi o semnează doi din cinci? Sau în care nişte amărîţi de la o direcţie judeţeană din Teleorman sunt ascultaţi - toţi - cum modifică ei retrospectiv fişele de pontaj ale unei secretare de cu ani de zile în urmă, pentru un prejudiciu minor. Din toate abuzurile administrative din România, la care e discutabil dacă ar trebui reglate penal sau prin sancţiuni administrative oricum, ăsta e cel care a atras resurse judiciare de parcă era afacerea Watergate, desi nu doar în orice judeţ din România, dar în primăria Parisului a fost zeci de ani practică să fie angajaţi fictiv oameni de la partid, şi nu a intrat nici un om politic la puşcărie pentru abuz de autoritate. Noroc că nu avem DNA la Bruxelles, că ar trebui să mărturisesc pe loc că am făcut şi eu abuz de autoritate cerînd subordonaţilor mei germani să completeze fişele de pontaj pe fonduri europene ale talentatului ministru Ghinea, fan DNA altfel, că nu le completa singur, de m-au ameninţat cu greva dacă mai angajez români vreodată. Dacă ridici criteriile aşa sus, suntem nişte criminali cu toţii.

În ce îl priveşte pe Tăriceanu şi inculparea lui recentă, Directiva 343 a UE, cea care trebuie transpusă în legislaţie, după cum just spune Băsescu (ca şi faptul că mai multe articole din Coduri trebuie schimbate, că aşa a decis CCR) articolul 28 spune că refuzul unei persoane de a se autoincrimina sau a păstra tăcerea nu poate fi considerat dovadă în sine că persoana a comis crima de care e acuzat (e acuzat şi de altceva Tăriceanu decît de mărturie mincinoasă?). Ca atare, iarăşi nu e bine - aveţi altceva la el?

Ce să mai spun de Camelia Bogdan, judecătoarea sancţionată pe vremuri că judeca cu prea mare celeritate, într-o justiţie care de abia se tîra, şi care l-a condamnat pe Voiculescu, săptămîna trecută a fost dată afară din magistratură că a luat un onorariu de la Banca Mondială la un seminar, deşi are o hîrtie de la ANI că e OK. Îmi fac reproşuri că ani de zile a ieşit pe locul întîi la premiile României curate, deşi nu e vina noastră, publicul o vota, pentru că în România gelozia profesională poate lua aspecte mortale - nu trebuia poate să atragem atenţia asupra ei? Au votat contra ei în unanimitate toţi judecătorii din secţia CSM - aştept şi aici, ca şi la Dragnea, motivarea, că zău că nu ştiu ce justiţie se administrează aici dacă de la prima greşeală, dacă greşeală o fi fost, dai afară pe cel mai performant judecător.

Conform World Justice Project, un stat de drept trebuie să îndeplinească patru criterii. Unu: guvernul şi oficialii, ca şi entităţile private şi publice trebuie să dea socoteală conform legii. Doi: legile trebuie să fie clare, stabile, juste şi aplicate tuturor la fel, şi trebuie să prevadă securitatea persoanei, a proprietăţii şi a unor drepturi fundamentale. Trei: procesul prin care legile sunt create, administrate şi implementate trebuie să fie accesibil, echitabil şi eficient. Patru: justiţia trebuie împărţită de către oameni imparţiali care sunt competenţi, integri şi independenţi, şi au resurse adecvate.

Verificaţi singuri, după toate astea, pe unde mai suntem.

Puteţi comenta acest text pe România Curată