Slobozia nu crede în lacrimi. Revoluţia în hohote de râs
0
VIAŢA MERGE MAI DEPARTE Se împlinesc în aceste zile 23 de ani de la înfăptuirea Revoluţiei Române. Unii au rămas şi acum încrâncenaţi pe baricade. Slobozenii se amuză şi-i lăsăm să se-amuze
Slobozia nu crede în lacrimi. Documentarea pe teren, discuţiile cu revoluţionarii, micile reconstituri ale faptelor s-au desfăşurat într-o atmosferă de haz perpetuu. Au murit şi aici cinci oameni la Revoluţie, dar nu se poate spune că slobozenii ar fi chiar pioşi când îi evocă. În schimb, când rememoreză acţiunile proprii de acum 23 de ani, o fac cu tot corpul, sar de pe scaune, dau din mâini. Iar atunci când vreunul din ei părăseşte încăperea pentru a merge la vespasiană, ceilalţi încep să-l bârfească pe respectivul: „Ăsta? Ăsta a fost mai securist ca securiştii!“.
Chiar dacă e una dintre cele mai mici şi anoste capitale de judeţ, Slobozia a avut şi ea, înainte de ’89, fărâma ei de disidenţă. Şi nu vobim acum de Mircea Dinescu, slobozean şi el, ci de baba Sofica, nebuna oraşului şi singura persoană cunoscută drept potrivnică regimului. Enciu Bobârniche a scris în cartea „Două decenii de viaţă politică în Ialomiţa“ că la 30 septembrie 1989, femeia s-a oprit în faţa unui afiş cu Ceauşescu, întors cu picioarele în sus de o furtună năprasnică abătută asupra Bărăganului.
Sofica l-a făcut albie de porci pe dictator: „Lua-te-ar dracu, chiorule! Aşa să arăţi în vecii vecilor, chiorule! Să n-apuci să mă duc eu la cimitir înaintea ta, curvarule, beţivanule, bubosule; să te mănânce viermii cei neadormiţi, pe tine şi pe tot neamul tău! Ptiu, drace!“.
Săptămânile au trecut, baba Sofica n-a primit domiciliu forţat (pe care oricum l-ar fi primit cu plăcere din moment ce dormea sub cerul liber, pe unde apuca). Iar la 17 decembrie 1989, când la Timişoara începea Revoluţia - era într-o duminică - la Slobozia se inaugura cu fast Orăşelul Copiilor. Cinci zile mai târziu Orăşelul a fost închis din cauza decretului privind instaurarea stării de necesitate.
Şi a venit Revoluţia peste Slobozia. Dacă prin alte părţi ale ţării oamenii s-au mai întrebat „cine mai e şi ăsta?“ când l-au văzut pe Mircea Dinescu la televizor, la Slobozia toată lumea ştia: „e băiatul lu’ nea Fane Dinescu“. Şi au ieşit cu mic cu mare în centrul oraşului.
„CUCOANĂ, TAI-O! DAR TAI-O ACUM!“
Pe axa timpului, lucrurile sunt clare. Istoricii au stabilit că în ziua de 22 decembrie 1989, la ora 12.09, Ceauşeştii au fugit din Comitetul Central cu un elicopter. Aproximativ o oră mai târziu, Televiziunea Română Liberă a început să emită din Studioul 4, unde se aflau câteva zeci de persoane, în frunte cu poetul Mircea Dinescu şi cu actorul Ion Caramitru. Abia după această transmisiune directă s-a ieşit în stradă în majoritatea oraşelor din ţară.
Aşa s-a întâmplat şi la Slobozia. Dar pentru că nu vor să fie puşi în tabăra celor care şi-au arătat vitejia abia după fuga lui Ceauşescu, ialomiţenii se chinuie să schimbe istoria.
Scriitorul Enciu Bobârniche, participant şi el la evenimentele revoluţionare, explică: „Noi am ieşit după ce l-am văzut pe Mircea Dinescu la televizor. E adevărat că Dinescu a spus că dictatorul a fugit, dar el, Dinescu, nu ştia că a fugit cu elicopterul de pe Comitetul Central. El a voia să spună că dictatorul a fugit din birou. Între fuga din birou a lui Ceauşescu şi fuga de pe CC cu elicopterul, atunci am ieşit noi în stradă! Deci, până nu se consultă părerea noastră, a tuturor, este falsă teza că la Slobozia s-a ieşit la Revoluţie după ora 13.00“.
Comuniştii care conduceau judeţul au plecat nestringheriţi din clădirea Comitetului Judeţean. Revoluţionarul Paulică Cercel spune că a dat-o, personal, afară pe prim-secretara judeţului, Alexandrina Găinuşe: „I-am zis lu’ Găinuşe: «Cucoană, tai-o! Dar tai-o acum!»
PUNCTUL 1 DE LA SLOBOZIA: „SĂ NU MAI FIE LINGĂI“
Singurul care a refuzat să părăsească biroul a fost Vasile Berbecel, secretar pe probleme agrare. Berbecel nu voia să plece, se ţinea de birou. Oliviu Vlădulescu, liderul revoluţiei ialomiţene, i-a spus: «Domnule Berbecel, gata, s-a terminat cu funcţia dumitale, asta e, părăseşte biroul!». Iar Berbecel ar fi zi: «Nu am voie să părăsesc biroul». Astfel, Berbecel a fost luat de mâini şi de picioare şi dat cu forţa afară.
Vidul de putere a fost umplut imediat cu oameni de bine din oraş. Profesorul Ionel Manea a punctat, în procesul verbal prin care s-a constituit Comitetul Cetăţenesc de Renaştere Naţională, câteva condiţii obligatorii pe care trebuiau să le îndeplinească membrii acestui comitet: „să nu mai fie lingăi“, „să se termine cu găştile“, „să se comunice cu masele“, „ordinul poporului se execută, nu se discută“. Cu toate acestea, o mulţime de activişti s-au regăsit în zilele următoare în Consiliul Judeţean al Frontului Salvării Naţionale.
Foto dreapta: Baba Sofica, disidenta din Slobozia
"Teroriştii au arme care se topesc“
„Slobozia putea să fie rasă de pe faţa pământului!“, „La noi, aici, a fost măcelul de pe lume“, spun în acelaşi timp Enciu Bobârniche şi Jan Cheptea, ambii participanţi la Revoluţia ialomiţeană. Evident, exagerează. Abundă revoluţia de la Slobozia de astfel de pericole imaginare. Ţigani arestaţi ca terorişti arabi, antene de bloc văzute drept ţevi de mitraliere, arme care se fac nevăzute prin autotopire.
Procurorul Tudor Dumitru a efectuat verificări cu privire la persoanele reţinute sub acuzaţia de a fi terorişti. Primii suspecţi au fost capturaţi de Armată în dimineaţa de 24 decembrie.
Printre ei era şi unul negru la faţă, d’alde Faitaş, ţigan fără nicio intenţie teroristă. Tudor Dumitru: „A fost somat şi nu a auzit.
Altfel, era un cunoscut client al Miliţiei, cu antecedente penale. Am fost chemat să-l anchetez. Aoleu, am zis, terorist! Mă gândeam cum o să mă înţeleg cu el? Nevastă-mea fusese în Iordania ca medic, m-am gândit să o chem de acasă să-mi traducă cât se pricepea şi ea la limba arabă. Când am intrat, l-am văzut pe Faitaş. Mi-a explicat pe limba lui că până să apuce să vorbească l-au săltat. Era o debandadă de nedescris. Un general de Armată îmi spunea: «Tovarăşe, ăştia, teroriştii, au arme care se topesc singure, domnule». Ce să mai zici? Înţepeneai. Avea grade, avea epoleţi, avea stele, draci...“.
Şi ca o încununare a tot ce a fost, cetăţeanul Scărlătescu Petre, din Slobozia, a fost reţinut ca terorist, pentru că era beat şi dirija circulaţia. Un alt individ a cărui identitate s-a şters în negura vremilor a fost arestat pentru că, în curiozitatea lui, se uita, cu ochii, la un tanc.
PAPUC — LUPTĂTOR LA ANTITERO
Toţi aceşti „terorişti“ n-au fost capturaţi, aşa, ca din oală. Ei au fost hăituiţi, urmăriţi, filaţi de un grup de slobozeni cu armata făcută, care s-au autointitulat „brigada antitero“. Şi acum, Vasile Papuc se prezintă „ Papuc — luptător la Revoluţie în brigada antitero“.
Ce a făcut Vasile Papuc şi brigada lui antitero? Iată. „Cu livretul militar am luat arme de la Primărie şi haine de gărzi patriotice şi ne-am pus brasarde tricolore. La grupa antitero am fost aleşi 4 inşi din 20, cei mai pregătiţi militar. Eu, de exemplu, am făcut armata la pază şi misiuni speciale (n.r. – un alt revoluţionar, sceptic cu privire la pregătirea militară a lui Papuc, scoate pe gură această onomatopee: „pârţ!“; Papuc nici nu-l bagă în seamă, îi dă înainte). Misiunea noastră a fost să mergem alături de armată în punctele cheie şi să capturăm sau să desconspirăm teroriştii. N-am putut face nimic pentru că nu ne-am înţeles cu militarii. Noi înceream să fim acoperiţi, iar ei trăgeu spre noi. Armata nu ştia ce înseamnă luptă de stradă, trăgea în noi ca să ne acopere. N-am avut curaj să capturăm teroriştii pentru că ne omora armata. Poate că au vrut să ne împuşte ca să ne scoată pe noi terorişti“, crede, conspirativ, Papuc.
Foto dreapta: Vasile Papuc
PERICOLUL DE A ÎNDREPTA ANTENA TV
Alexandru Stoica (înainte de 1989 – şef al gărzilor patriotice pe tot oraşul Slobozia, în prezent primar al urbei) a fost în miezul evenimentelor acum 23 de ani şi iată că mai este şi azi. La el veneau zvonurile despre iminentele catastrofe care ar fi urmat să se abată asupra bietei Slobozii. Alexandru Stoica intră abrupt în poveste: „Un zvon: mă sună unu’ Măceaşî: «Băi, Săndele, în blocul 160 e cineva cu puşcă!». Mergem, verificăm. De fapt, pe marginea blocului căzuse o antenă şi se vedea un element din ăla ca o ţeavă de puşcă. Alt zvon: «Tot în blocul 160, fug doi pe bloc». Când mă uit cu binoclul erau într-adevăr doi pe bloc, şi ce făceau? Ieşea unul din casa liftului, se uita, fugea repede, îndrepta antena şi iar o lua înapoi pentru că se trăgea. L-am şi cunoscut prin binoclu, lucra la combinat. El, săracu’, îndrepta antena că nu prindea la televizor. Mai era cu unul care-i zicea «mai la dreapta, mai la stânga»“.
N-am avut curaj să capturăm teroriştii pentru că ne omora armata. Vasile Papuc revoluţionar, membru în „brigada antitero“
Un Alfa Romeo furat bucată cu bucată
În Revoluţia ialomiţeană şi-a găsit sfârşitul şi un nevinovat cetăţean italian, al cărui singur păcat a fost că venise la peţit prin România, în chiar zilele teribile ale lui decembrie ’89. Italianul străbătuse jumătate de Europă cu o maşină Alfa Romeo ca să ajungă la o constănţeancă să o ceară de nevastă şi să se întoarcă cu ea în „Cizmă“. Când mai avea 100 de kilometri a fost omorât de brava armată română, care l-a confundat cu un terorist.
Familia decedatului, prin Ambasada Italiană, a cerut cadavrul şi maşina. Cadavrul a ajuns, dar maşina — niciodată. Povesteşte fostul procuror Tudor Dumitru: „Spre ruşinea noastră, n-am avut ce să le dăm pentru că imediat după incident s-a dus cineva şi a demontat-o. Nu puteau să o fure cu totul, pentru că era înmatriculată în altă ţară şi nu puteau circula cu ea. Au furat-o pe bucăţi“.
Se încarcă comentariile...
