Un miracol al muzicii: Orchestra Filarmonicii israeliene

Nu este prima oară când mă bucur de sunetul muzicii acestui minunat ansamblu care este Israel Philharmonic Orchestra. Cu ani în urmă i-am audiat inclusiv la ei acasă, la Mann Auditorium din Tel Aviv. Iar asta tot în compania acestui seucător muzician care este Zubin Mehta.

Greu de apreciat dacă actul identităţii timbrale îl datorăm calităţii muzicienilor sau actului artistic pe care îl susţine acest mare şef de orchestră. In mod cert, există un cumul de factori care au colaborat la împlinirea acestor momente atât de speciale ale concertelor Filarmonicii israeliene.

În mod cu totul semnificativ, programul celor două momente susţinute la Sala Palatului, a inclus marele poem vocal-simfonic Vox Maris de George Enescu, lucrare a maturităţii târzii, scrisă în mijloc de secol trecut, în anii postbelici. Este ultima mare creaţie a compozitorului; este lucrarea care adună întreaga amăraciune a artistului care a sperat că muzica, arta îi poate apropia pe oameni, îi poate face mai buni. Intâlneşti aici întregul ansamblu al frământărilor privind destinul umanităţii, interogări, nelinişti atât de actuale; compozitorul şi le pune încă din perioada compunerii operei Oedipe, în anii ‘ 20 – ’30 ai secolului trecut. Vox Maris se înrudeşte ca problematică inclusiv cu unele dintre simfoniile enesciene. Ori tocmai acest aspect al gândirii simfonice agrementate de anume momente ale verismului manifest în spaţiul vocalităţii, au fost atent echilibrate de maestrul Mehta. Şi-a dat concursul tenorul Marius Vlad Budoiu , Corul Academic al Filarmonicii bucureştene condus de Iosif Ion Prunner.  

Centrul de special interes, de anume greutate al programelor celor două concerte a fost reprezentat de marile opus-uri post-romantice, de Simfonia a VIII-a, în do minor de Anton Bruckner, de Simfonia a IX-a, în re major, de Gustav Mahler. Acest din urmă opus, realizarea însăşi, au demonstrat o dată în plus valoarea supremă a măiestriei marelui muzician-constructor care este Zubin Mehta. Este un opus imens, desfăşurat pe o perioadă de aproximativ 90 de minute, cu mişcări lente atât la început cât şi la sfârşitul simfoniei, cu un miraculos „morendo” final al sonorităţilor din Adagio, sonorităţi care se sting drept permanenţă a eternului început; …al marilor interogări. Excelent rezolvată în proporţiile acesteia, s-a dovedit a fi partea a 3-a, Rondo-ul burlesc, moment al cărui dinamism ucigător îşi găseşte rosturile în comcepţia de ansamblu a dirijorului.

În fotografie, posterul care anunţă aniversarea a şapte decenii de la înfiinţarea ansamblului Filarmonicii din Tel Aviv

Greu de imaginat, aceasta este realitatea, în primul dintre concerte, Simfonia de cameră nr. 1 în mi bemol major de Arnold Schönberg şi cea de a 8-a Simfonie în do minor de Anton Bruckner, lucrări imense, creaţii majore ale post-romantismului austriac, au fost conduse din memorie de dirijor! Este gândul director, cel care iscodeşte sensurile ordonându-le în cadrul marilor arhitecturi ale spaţiului sonor.

Da, maestrul Mehta aprecia corect. Domnia sa este cel mai vechi participant în seria ediţiilor Festivalului enescian. A fost invitat pentru prima dată în anul 1964. in compania filarmonicii bucureştene. Cu acel prilej, Andante-le Simfoniei a 4-a de Bruckner, l-a închinat memoriei maestrului George Georgescu la câteva zile după ce marele dirijor român plecase în eternitate.

Calitatea seducătoare a sunetului corzilor, maleabilitatea uimitoare a acestora, justeţea intonaţională, strălucirea alămurilor, consistenţa spirituală cu care Mehta hrăneşte actul artistic, sobrietatea gestului dirijoral, economia sobră a mişcărilor, conferă unicitate acestui cuplu artistic; sunt artişti care, în urmă cu câţiva ani aniversau şapte decenii de la înfiinţarea acestui minunat ansamblu, o instituţie artistică celebră în lume, mai veche decât însăşi vârsta statului Israel.