Muzică românească 100 %

Vineri, la Sala Mică a Palatului, a avut loc Recitalul Bianca Luigia Manoleanu şi Remus Manoleanu, în seria de concerte „Repere ale muzicii contemporane româneşti“.

  Un text de Alexandru Petrovici       

În seria manifestărilor artistice dedicate muzicii contemporane româneşti din cadrul Festivalului „George Enescu”, ediţia a XXII-a, vineri, 11 septembrie 2015, a avut loc la Sala mică a Palatului reci-talul de lieduri susţinut de soprana Bianca Luigia Manoleanu, alături de pianistul Remus Manoleanu. Cei doi artişti sunt de foarte multă vreme promotori entuziaşti şi consecvenţi ai muzicii noi – româneşti şi universale –, fiind mereu gata să prezinte publicului creaţii în primă audiţie ori foarte rar programate în sălile de concerte. Această latură a preocupărilor celor doi interpreţi este demnă de toată lauda, atât în sine cât şi prin faptul că, la noi, nu există foarte mulţi artişti atât de deschişi în direcţia creaţiei con-temporane. Multe lucrări valoroase au fost aduse în atenţia publicului de-a lungul timpului prin efortul duo-ului Bianca Luigia şi Remus Manoleanu.

A fost şi cazul recitalului din după amiaza zilei de vineri, 11 septembrie 2015, de la Sala mică a Palatului, când am putut asculta un program foarte consistent, alcătuit din creaţii ale lui Theodor Grigoriu, Aurel Stroe, Liviu Comes, Carmen Maria Cârneci, Livia Teodorescu-Ciocănea, Remus Georgescu, Nicolae Coman, Irina Hasnaş, Violeta Dinescu, Ştefan Niculescu, Corneliu Dan Georgescu, Ede Terény şi Adrian Pop. Trebuie remarcat că mai mult de jumătate dintre compozitori sunt în viaţă şi, o parte dintre ei, au fost prezenţi în sală.

Cei doi artişti interpreţi alcătuiesc un cuplu extrem de bine sudat pe scenă, dar şi în viaţă. De aceea, comunicarea artistică dintre Bianca Luigia Manoleanu şi Remus Manoleanu apare cât se poate de firească, fără fisură. Soprana are o cultură a stilului cameral îndelung cultivată şi şlefuită, ceea ce îi permite să fie cât se poate de autentică şi în cazul creaţiei vocale contemporane, atât de diferită ca cerinţe faţă de epocile de creaţie anterioare.

Vocea este foarte clară, intonaţia precisă, iar lejeritatea abordării registrului acut, inclusiv în intensităţi scăzute, reprezintă un indiciu sigur de măiestrie a tehnicii vocale. De asemenea, pianistul Remus Manoleanu îşi adaptează perfect solidele mijloace pianistice solicitărilor stilistice diferite pe care le incumbă partiturile compozitorilor din zilele noastre. Echilibrul sonor a fost perfect dozat, pianul exercitându-şi foarte eficient rolul de suport-creator al atmosferei liedurilor, iar în piesele pentru pian solo a demonstrat o excelentă capacitate de construcţie şi susţinere a structurilor sonore.

Nu aş dori să închei fără a aminti impresia deosebită pe care mi-au creat-o liedurile Liviei Teodorescu-Ciocănea (Chanson d'automne, pe versuri de Paul Verlaine şi S-amor non è, pe versuri de Francesco Petrarca) şi ale lui Nicolae Coman (Freudvoll un Leidvoll, pe versuri de Johann Wolfgang von Goethe şi Cântec de zori, pe versuri de Mariana Dumitrescu). Cei doi compozitori au stiluri foarte diferite, dar creaţiile lor sunt pline de inspiraţie, de substanţă, bine construite, astfel că direcţionarea ascultătorului către esenţa mesajului estetic se petrece firesc, eficient, fără vreo eventuală piedică din partea limbajului sonor contemporan, considerat, nu de puţine ori, drept dificil de receptat.      

Aşadar, un recital meritoriu al unor artişti români consacraţi şi multe pagini componistice valoroase ale culturii noastre muzicale contemporane.