INTERVIU Vadim Repin, violonist: „Sunt fericit că voi interpreta Prokofiev“
0
Astă-seară, violonistul Vadim Repin va interpreta „Concertul nr. 2 în sol minor pentru vioară şi orchestră op. 63“, alături de Orchestra Naţională a Rusiei, dirijată de Mihail Pletnev.
Născut în Siberia în 1971, Vadim Repin a început studiul viorii la 5 ani. La 11 ani a câştigat medalia de aur la toate categoriile Competiţiei Wieniawski şi a debutat cu recitaluri la Moscova şi Sankt Petersburg. În 1985, la 14 ani, şi-a făcut debutul la Tokio, München, Berlin, Helsinki; un an mai târziu, la Carnegie Hall. Peste încă doi ani, Vadim Repin a devenit cel mai tânăr câştigător al celei mai prestigioase şi mai exigente competiţii de vioară din lume, Concursul Reginei Elisabeta. De atunci a concertat alături de mari orchestre, sub conducerea muzicală a unor mari dirijori ai lumii. Artistul interpretează astă-seară Concertul nr. 2 în sol minor pentru vioară şi orchestră op. 63 pe o vioară Bonjour construită de Guarneri del Gesù în 1743.
Interviu realizat de Irina Hasnaş
Pentru a câta oară sunteţi la Bucureşti?
Am fost deja de trei ori, acum sunt aici pentru a patra oară.
Vă veţi afla pe scena Sălii Palatului în compania unor prieteni, membri ai Orchestrei Naţionale a Rusiei, şi a dirijorului Mihail Pletnev. Aţi mai colaborat cu aceşti muzicieni?
Da, desigur. Mihail Pletnev este o mare personalitate muzicală a timpului nostru, compozitor, pianist şi dirijor. Preocupările sale sunt numeroase. Am colaborat cu el în calitate de pianist şi am realizat, pentru Deutsche Grammophon, înregistrarea cu opusuri de Serghei Taneev – un Cvintet şi un trio. Consider aceste înregistrări printre cele mai bune. Am fost împreună în diferite turnee de concerte, el în calitate de dirijor. Orchestra Naţională Rusă este cea mai bună orchestră din Moscova şi mă bucur să cânt cu acest ansamblu. Unul dintre ultimele mele concerte înainte de vacanţă a fost la Paris cu această Orchestră. Aştept cu nerăbdare să fiu din nou în compania colegilor mei şi a bunilor mei prieteni.
În Festivalul Internaţional „George Enescu“, aveţi în program lucrări semnate de Serghei Prokofiev şi Piotr Ilici Ceaikovski. A fost alegerea dvs.?
Da, desigur. Sunt foarte bucuros că voi interpreta Concertul nr. 2 de Prokofiev. În viaţă ai diverse perioade în care favorizezi anumite concerte. Acum mă simt fericit să pot interpreta Concertul de Prokofiev. Am spus organizatorilor că, dacă nu este nimeni care să-l cânte în Festival, aş dori să-l interpretez eu. La Bucureşti încă nu l-am cântat şi va fi o bună ocazie s-o fac.
Se spune că prima dvs. limbă a fost muzica. Este adevărat?
Vorbind poetic, se poate spune astfel. Pentru fiecare copil, prima limbă este aceea a viselor, poate fi muzica, poate fi mişcarea. Când aveam doar trei ani, povesteşte mama mea, am cerut jucării muzicale – ceva care să scoată câteva sunete. Acesta a fost motivul pentru care am ajuns la Şcoala de muzică.
Aveţi cuvinte preferate în această limbă?
Printre scopurile mele este să-mi lărgesc vocabularul şi să încerc să am cât mai multe fraze, propoziţii posibile. Acesta este ţelul meu.
Când mă aflu în sala de concert şi când există un fluid, ceva precum o acumulare electrică, acesta este rezultatul pregătirii tale înainte de concert şi bucuria de a-ţi întâlni publicul. Vadim Repin, violonist
Şi aţi reuşit în atingerea ţelului, oferind publicului o paletă foarte bogată de propoziţii, fraze. Spuneţi-mi,ce înseamnă pentru dvs. un concert?
Un concert înseamnă ceva ce am practicat de când aveam cinci ani şi jumătate, fiind pe scenă şi simţind această minunată atmosferă. Cineva te ascultă, iar la final cineva te aplaudă. Este un fapt incredibil. Gândindu-te la ce va fi, este normal să fi un pic emoţionat. Oferi publicului ocazia de a asculta o singură dată execuţia pe care ţi-o doreşti a fi cât mai bună cu putinţă. Totul în acea zi gravitează în jurul concertului pe care-l vei susţine. La sfârşit, atunci când îţi închei misiunea, când te simţi uşurat de greutatea actului artistic, este un moment special. De aceea, când mă aflu în sala de concert şi când există un fluid, ceva precum o acumulare electrică, acesta este rezultatul pregătirii tale înainte de concert şi bucuria de a-ţi întâlni publicul.
Ce vă face fericit în modul în care publicul participă la performanţa dvs.?
În poziţia mea, dorinţa este ca interpretarea să fie bună. Nu este suficient să ai alături de tine muzicieni deosebiţi, îţi trebuie şi un public deschis. Este o comuniune, cred. Pentru mine, cel mai important este atunci când simt interesul publicului. Poate fi şi doar ceva ce simt „în aer“, poate fi o privire întipărită pe o figură, poate fi temperatura sălii. Foarte multe lucruri pe care doar le simt. Aceste lucruri te fac să te deschizi mult şi să fi pregătit pentru a susţine concertul. Publicul este foarte important, comportamentul lui, modul în care ascultă interpretarea ta. Uneori poţi auzi chiar şi zborul unei muşte, deoarece încărcătura electrică este atât de intensă încât simţi că oamenii aşteaptă ceva special de la tine şi atunci eşti pregătit să le oferi totul. Creezi ceva ce este unic, nerepetabil. De aceea, niciodată nu poţi şti cum va fi diseară. Artistul încearcă să creeze încă de la prima notă, dar de fiecare dată există o altă finalitate. Întotdeauna caut cea mai bună versiune.
V-aţi aflat în compania unor mari baghete ale secolului, a unor mari personalităţi. V-au influenţat modul dvs. de a privi muzica, stilul interpretativ?
Aceasta este viaţa însăşi, într-un fel, şcoala însăşi. Şi nu cred că fără aceste parteneriate aş fi putut fi un muzician complet. Acestea sunt o binecuvântare pentru orice artist, sunt ca apa, ca sentimentul Divinităţii... Pentru mine, acestea reprezintă cea mai importantă parte a vieţii şi sunt foarte recunoscător.
În domeniul muzicii de cameră, colaboraţi cu importanţi muzicieni care vă sunt şi prieteni buni. Care este repertoriul dvs. în domeniul muzicii de cameră?
Câteodată participăm la un festival, câteodată este un recital pe care dorim să-l dedicăm unui eveniment sau un concert de binefacere. De fiecare dată, repertoriul este diferit. Uneori este alegerea mea, alteori este alegerea prietenilor mei. În general, preferinţele mele se îndreaptă către Romantism, de care mă simt foarte legat, şi către secolul XX. Întotdeauna doresc să cânt, să învăţ. Atunci când faci muzică de cameră, se adună mai multe păreri. Trebuie să existe minimum două care să se potrivească…
În afara muzicii, ce vă face să vă simţiţi liber?
Viaţa însăşi. Nu fac nimic special faţă de alţi oameni, deşi sunt o persoană mai complicată. Încerc să mă bucur de viaţă din toate unghiurile, să am vacanţe, să-mi petrec timpul cu familia, îmi place să schiez, îmi plac avioanele, să mă uit la filme, să citesc. Îmi place să joc şah. Îmi place să fac multe lucruri şi am nevoie de timp pentru toate acestea. Problema este să găsesc timpul potrivit. Când trebuie să-ţi planifici viaţa cu trei-patru ani în avans, îţi trebuie experienţă ca s-o faci. Caut să-mi formez această experienţă de a privi cu mult în avans şi încep să simt ceea ce doresc să fac cu adevărat.
Revenind la cariera dvs., care este povestea viorii pe care cântaţi în acest moment?
Este un noroc pentru violonişti şi violoncelişti – mai ales când sunt tineri şi lipsiţi de mijloace – să obţină totuşi un instrument de valoare. Depinde de talentul tău ca oameni importanţi să te ajute să obţii un instrument frumos. Am fost chiar norocos, ca toată viaţa să pot cânta pe viori foarte bune. Fiecare instrument are personalitatea lui cu care trebuie să te împrieteneşti. Cea mai recentă vioară a mea este un Guarneri foarte bun. Într-un fel, instrumentul îţi este partener, îţi face sugestii adeseori. Acesta este secretul marilor instrumente.
Doriţi să adresaţi câteva cuvinte publicului din România?
Am aşteptat cu nerăbdare să vin la Bucureşti. Nu ajung în fiecare an aici – doar la fiecare doi-trei ani –, dar trebuie să vă spun că-mi lipsesc prietenii pe care mi i-am făcut şi aştept să revin. Urez tuturor o toamnă frumoasă şi fericită, iar astă-seară, când ne vom întâlni, să putem crea ceva deosebit în sala de concert.
Se încarcă comentariile...
