Gesturi mici într-o lume mare

Într-o lume aşa mare cum e cea a muzicii clasice, tot gesturile mici sunt cele care reuşesc să mă surprindă. Suntem deja la jumătatea festivalului „George Enescu“ şi pot spune că am trecut printr-un amalgam de sentimente, trăiri şi emoţii.

Mă trece un fior de fiecare dată când aud aplauzele furtunoase ale celor din public, căci atunci parcă timpul decide să se odihnească şi să lase doar sunetul palmelor care se împreunează să se audă şi plecăciunea modestă a artiştilor să se vadă.

Uneori se mai îndreaptă câte o doamnă spre scenă pentru a-i da artistului un buchet de flori. La început te uiţi sceptic, ca mai apoi să afli că i-a fost profesoară de muzică. Ah, ce imagine frumoasă cred că e să-ţi vezi elevul pe scenă, aclamat de atâtea persoane!

Iubesc să mă las purtată pe valurile muzicii, ca mai apoi să fiu atentă la gesturile artiştilor şi la reacţiile diverse ale celor din public, de la tremurul buzelor la auzul unei sonate melodioase, până la zâmbetul care se aşterne firav pe feţele lor, ca şi când nimic nu poate fi mai pur decât acel moment.

Căci despre asta cred că e vorba în muzica clasică: despre puritate. Sunetele parcă iau povara sufletului şi o duc undeva departe, ca mai apoi să-l liniştească şi să-l umple de emoţie.

Festivalul „George Enescu“ nu este însă doar despre muzică, este despre o chemare comună, o chemare spre arta frumosului. Fiind responsabilă de accesul în sălile de spectacol, am putut analiza festivalul din mai multe perspective. Am păşit curioasă în backstage, am auzit repetiţiile de ultim moment, am interacţionat cu soliştii şi cu spectatorii. Deşi la început îmi crea o stare de agitaţie forfota dinaintea spectacolului, acum o privesc ca pe cea care dă pulsul acestui festival. Îmi place să văd oameni agitaţi, care încearcă să găsească intrarea corectă, ca mai apoi să-i liniştesc cu un zâmbet şi să-i îndrum, îmi place să observ îmbrăcămintea rafinată a doamnelor, precum şi să simt că fac parte din organizarea unui festival ce poartă un nume atât de sonor în rândul oamenilor din întreaga lume.

Prin ochii mei, festivalul e ca un puzzle format din aceste momente mici, ce par nesemnificative. Momentan am reuşit să împreunez părţile a jumătate de puzzle, însă sunt sigură că la final voi avea parte de o imagine de vis.

Roxana Baciu
Voluntar la Festivalul George Enescu