Festivalul enescian al muzicii. Exemplaritatea valorilor camerale

Într- adevăr, la nivel de exemplaritate s-au ridicat momentele muzicale camerale prezente până în acest moment în Festival, pe scena Atheneului Român. Este scena pe care – să nu uităm! – primele mari acte de cultură la nivel muzical cameral le-a dat Enescu însuşi; mă gândesc la prima integrală bucureşteană a cvartetelor beethoveniene oferite aici, în perioada interbelică.

Scotish Ensemble este o asemenea fornaţie care oferă valori artistice de exemplaritate. Este o formaţie de instrumente de coarde, ansamblu ce valorifică imensul tezaur al creaţiei camerale de acest fel, începând cu peiroada Barocului, în mod special Barocul târziu, şi până în epoca actuală. Originalitatea abordării constă în aspectul de creativitate cu care este investită fiecare partitură. Mă voi referi prioritar la creaţiile româneşti, la cele Trei piese pentru orchestră de coarde de Constantin Silvestri, artist mult preţuit în zona Albionului unde i-a fost oferită o generoasă găzduire în ultimii ani ai existenţei maestrului. Diamica extinsă până la nivele greu de imaginat, un colorit timbral mult accentuat, o mişcare interioră a frazei care se bucură de o supleţe cu totul remarcabilă, îmbogăţesc împreună aspectele de bază ale acestei creţii de tinereţe, perioadă în care interesul compozitorului s-a orientat spre comentarea, spre valorificarea idiomului popular românesc. Aspecte similare privind îmbogăţirea datelor de bază ale partiturii le-am întâlnit şi pe parcursul celor două Internezzii enesciene, lucrări de tinereţe ale autorului, un diptic care a fost mişcat din sfera impresionismului francez către nivelul unei expresii mai angajate expresiv şi dinamic.

Scotish Ensemble

Indiscutabil, momentul special al primei părţi a concertului l-a constituit de prezenţa solistică a cunoscutei, a originalei, violoniste Patricia Kopachnskaya, un exemplu pregnant de originalitate în ce priveşte prezentarea textului partiturii. Este de remarcat, cele Trei preludii de coral de Johannes Brahms, op.122, dintre ultimele creaţii al compozitorului, au fost conectate în sensul lor dramatic cu una dintre cele mai emoţionante creaţii ale literaturii contemporane destinate frmaţiei, cu cele Patru cântece serioase datorate compozitorului Tigran Mansourian, cel mai important muzician al Armeniei actuale. Numai talentul, numai implicarea expresivă cu totul emoţionantă pe care le dezvoltă tânăra violonistă moldoveanca, au fost capabile a conferi consitenţa unităţii dramatice acestor lucrări ce aparţin unor lumi stilistic atât de diferite; o dată în plus a fost relevată natura comună a suferinţei umane, de la coralul luteran comentat de unul dintre marii creatori ai Romantismului de sfârşit de secol XIX şi până la aleanul cântecelor pe care compozitorul armean de preia din tezaurul de durere al ţării sale; …închinând şi de această dată o floare în memoria victimelor primului genocid al secolului trecut. Exemplară s-a dovedit a fi, şi în această situaţie, implicarea membrilor ansamblului, a primului violonist al acesteia, în fond, conducătorul artistic al formaţiei scoţiene.

Pe aceeaşi direcţie, privind interpretarea dinamică cu efect timbral remarcabil, a fost interpretat şi celebrul Cvartet de Maurice Ravel, devenit Mica simfonie…; dată fiind transcripţia pentru ansamblu de corzi, transcripţie datorată celebrului violist Rudolf Barshai.

Am revenit cu mare interes la audiţia Cvartetului Belcea, una dintre formaţiile de acest gen dintre cele mai circulate în peisajul vieţii muzicale actuale. Se situează, în adevăr, la nivelul suprem al realizărilor în domeniul genului; din zona acelei simplităţi uimitoare, greu de atins, de la nivelul pătrunderii textului în valorile sale fundamentale şi până la natura rafinată a mijloacelor, de aici şi până la comuniunea spirituală cu care se implică membrii formaţiei, drumul este acela al maeştrilor vieţii muzicle a timplului nostru. Dacă vrei să afli sunetul şoaptei nascute din ingenuitatea cântului schubertian, trebuie să asculţi Cvintetul cu două violoncele în do major, în interpretarea Cvartetului Belcea; dacă vrei să ai imaginea gândului nerostit care vizează comunicarea unui important fapt al existenţei, trebuie să asculţi  Cvartetul op.131, în do diez minor de Beethoven, în aceeaşi  interpretare.

Formaţia de corzi Tharice Virtuosi este o formaţie de solişti conduşi de violonistul Liviu Prunaru, artist care se bucură de o generoasă  apreciere din parte publicului nostru.     

Ii stau alături violoniştii Bogdan Zvorişteanu şi Vlad Stănculeasa, cu toţii originari din România; sunt muzicieni aflaţi actualmente la conducerea unor importante formaţii orchestrale cum sunt Concertgebow Amsterdam, Orchestre de la Suisse Romande de la Geneva, Gothenburg Symphony Orchestra. Ceilalţi şapte sunt colegi de-ai domniilor lor constituind această superbă formaţie. Caracteristica ei? Este bucuria cântului în ansamblu, bucuria sonorităţilor atent constituite, bucuria de a savura împreună pagini muzicale a căror strălucire timbrală susţine linia melodică. Iar aceasta fie că este vorba de Concertul pentru trei viori şi ansamblu de Antonio Vivaldi sau de marele Octet de Max Bruch. A fost o bucurie să audiez această mare lucrare romantică destinată dublului cvartet, creaţie în adevăr captivantă şi care, după părerea mea, a fost cântată acum, pentru prima oară, pe scena Athenului. Lament pentru două viole, lucrare a englezului Frank Bridge, prezentat de Ettore Causa şi Sophia Reuter, Sonata pentru două violoncele în sol major, de Jean-Baptiste Barrière prezentată de Stanimir Todorov şi Pablo de Naveran, Amitié de Eugene Ysaÿe, lucrare prezentată de conducătorul formaţiei în compania soţiei sale, violonista Valentina Svyatlovskaya, captivantele Duete de Dmitri Şostakovici prezentate de Liviu Prunaru în compania lui Bogdan Zvorişteanu… au împlinit imaginea unei după-amiezi muzicale cu totul agreabile. Oferită la cererea insistentă a publicului, celebra Bagatelă de Ion Scărlatescu, a fost audiată într-o strălucitoare versiune pentru ansamblu, datorată lui Ioan Dobrinescu.

Tharice Virtuosi

O simplă constatare! Simplă, dar semnificativă. Mai puţin sunt muzicienii români cei care promovează în concert valorile ţării lor de origine şi mai mult cei sosiţi de peste hotare, muzicieni cum sunt, de această dată, Zubin Mehta, Scotish Ensemble, Peter Ruzicka…; şi alţii pe care îi vom audia în zilele următoare. Ei ştiu a onora cu credinţă, cu generozitate, ospitalitatea festivalului enescian al muzicii.

Avem pentru ce le fi recunoscători. Şi unora şi altora.