VIDEO Ora de dirigenţie: tragedia din Colectiv şi furia adolescenţilor de 16 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colegiul Naţional I.L. Caragiale: oră de dirigenţie despre tragedia din Colectiv
Colegiul Naţional I.L. Caragiale: oră de dirigenţie despre tragedia din Colectiv

Fiecare generaţie a trăit diferit tragedia din Colectiv. Unii au fost revoltaţi, pe alţii i-a aruncat în mlaştina conspiraţiilor, alţii au găsit motivul suprem să plece cât mai departe. Sunt, însă, unii care au deschis ochii în lume cu această tragedie. Adolescenţii care şi-au văzut prietenii murind şi au căutat să înţeleagă de ce. Pentru ei Colectivul înseamnă cel mai mult.

Pe 30 octombrie se împlineşte un an de la incendiul izbucnit în clubul Colectiv, locul unde 64 de oameni şi-au 

pierdut viaţa, iar alţi 186 au fost răniţi. E cea mai mare tragedie care a lovit România post-comunistă, cu implicaţii pe care şi astăzi mai încercăm să le desluşim. Pentru că pe lângă numărul uriaş de victime, zecile de mii de oameni ieşiţi în stradă şi carierele politice dărâmate, suflul incendiului din Colectiv a atins şi a modelat conştiinţa unei generaţii.

În unele licee din Bucureşti, şocul tragediei a fost atât de mare încât, în zilele care au urmat, elevii au fost scoşi la careu pentru a vedea dacă sunt toţi, dacă cineva a fost rănit, dacă a murit cineva. Acolo unde nu erau victime, erau legături de rudenie sau de prietenie cu oamenii din Colectiv. Profesorii vorbesc despre o atmosferă apăsătoare în care chiar şi cei mai rebeli dintre elevi erau bulversaţi şi îşi strângeau colegii în braţe. Cuvinte precum moarte, corupţie şi nedreptate intraseră peste noapte în viaţa unor adolescenţi, aruncându-i într-un amestec de revoltă şi neputinţă. Apoi, viaţa a mers, inevitabil, mai departe, însă ceva din furia şi durerea acelor zile pare să fi rămas întipărit ca un tatuaj în ţesutul acestei generaţii. La un an de la Colectiv, am mers într-un liceu din Bucureşti să vedem ce urme a lăsat noaptea de 30 octombrie 2015. 

caragiale


„PT. MINE, COLECTIV  A ÎNSEMNAT...“

Într-o sală de clasă din Colegiul Naţional I.L. Caragiale, din Bucureşti, o profesoară a scris pe tablă, cu litere de tipar: „Pt. mine, Colectiv a însemnat...“. Elevii din clasa a X-a D ies în faţă, rând pe rând, apucă markerul şi scriu primul cuvânt care le vine în minte. Sunt la ora de dirigenţie şi profesoara de la catedră îi îndeamnă să spună cum au văzut tragedia petrecută cu un an în urmă. Tabla se umple de cuvinte înghesuite unul lângă altul: „Solidaritate, tristeţe, nedreptatea destinului, tragedie, schimbare de mentalitate, nesiguranţă, dezamăgire“. 

Maria, fata din ultima bancă, îşi pune mâinile la ochi şi începe să plăngă. Tristeţea nu e doar un cuvânt scris pe tablă. „M-a afectat foarte tare gândindu-mă că printre cei care au murit erau tineri de vârsta mea sau cu câţiva ani mai mari decât mine şi m-am gândit că poate să fie oricine şi că poate să se întâmple oricând. În noaptea aceea am avut telefonul închis şi bunica mea a încercat să mă sune toată noaptea, speriată că mi s-ar fi putut întâmpla ceva“. 

Mircea, băiatul care stă lângă geam, şi-a pierdut doi veri în Colectiv şi profesoara îl întreabă dacă poate să vorbească. Mircea zice că da, încearcă să pară puternic când povesteşte cum şi-a văzut toată familia suferind. Apoi vocea începe să-i tremure. E greu să vorbeşti despre moarte când ai 16 ani.

Profesoara Anda Comşa şi-a pierdut în Colectiv un fost elev, pe Alexandru Iancu, care avea 22 de ani şi învăţase la „Caragiale“. Într-una din vitrinele clasei în care se desfăşoară ora de dirigenţie se află un ren din ceramică, colorat în roşu şi alb, pe care Alexandru Iancu îl câştigase la un concurs de Crăciun organizat în şcoală. Băiatul lăsase renul acolo, spunându-i profesoarei că se va întoarce să-l ia la întâlnirea de zece ani. Rănit în Colectiv, tânărul a murit, pe 21 noiembrie 2015, într-un spital din Bucureşti, iar renul continuă să îl aştepte în vitrină. În timpul orei, profesoara Comşa îşi pierde de câteva ori privirea către el. „Şi mă uit la renul ăsta în timpul orelor şi mi se rupe sufletul“, ne spune la final.

REVOLTA ELEVILOR  DE LICEU

„Aţi simţit că v-a influenţat în vreun fel această tragedie?“, întreabă profesoara şi un alt Alex, dintr-o altă generaţie, răspunde din mijlocul clasei: „Da, mai ales după incident, când mulţi au murit în spitale şi practic mi-am dat seama că nici la spital nu poţi să fii chiar aşa în siguranţă. Că poţi să mori acolo din cauza infecţiilor şi a bacteriilor“. „Şi ce v-a spus vouă lucrul ăsta“, vine o nouă întrebare. De pe rândurile din spate, Rebeca ridică două degete, nerăbdătoare să enunţe eşecul unui stat care nu-şi poate proteja cetăţenii: „Că ţara noastră n-a putu să-i ajute şi că mulţi dintre ei au fost transportaţi în Belgia pentru o spitalizare mai bună“. 

Deşi nu l-a scris nimeni pe tablă, cuvântul „revoltă“ pluteşte prin toată încăperea, peste capetele elevilor de la a X-a D, pe sub tabloul lui Ernest Hemingway, agăţat în perete, şi pe lângă figura impasibilă a renului colorat din vitrină.

Copiii nu mai aşteaptă întrebările profesoarei şi simt nevoia să-şi exprime nemulţumirile. „Eu sunt dezamăgit de politizarea excesivă a numelui Colectiv“, spune Ionuţ, şi apoi lasă o respiraţie mai lungă. Maria e supărată pe cei care au căutat vinovaţi printre victime: „La un moment dat au început să dea vina pe cei care au participat acolo şi te simţeai atacat cumva. Când vedeai că unii spun că a fost vina lor pentru că au mers la un concert, te simţeai jignit“.

Mircea e supărat că politicienii n-au avut curajul să-şi asume responsabilitatea pentru tragedie, Radu e nemulţumit de Guvern: „Eu mi-am pierdut încrederea în sistemul guvernamental, sunt nemulţumit de cum au grijă de ţara asta şi de oamenii din ea“. Guvernanţii sunt salvaţi de clopoţel. S-a făcut „fără zece„ şi se sună de ieşire. 

E greu de spus cum şi cât s-a schimbat România după Colectiv, dar iată nişte elevi de liceu revoltaţi pe politicieni, pe corupţia de spitale şi pe instituţiile statului. Ora de dirigenţie se încheie cu un moment de reculegere ţinut în memoria victimelor din Colectiv, elevii se ridică în picioare şi stau cu privirile în pământ, apoi părăsesc clasa în linişte. În urma lor rămâne tabla scrijelită cu markerul: „Solidaritate, tristeţe, nedreptatea destinului, tragedie, schimbare de mentalitate, nesiguranţă, dezamăgire“. Poate că toate acestea nu sunt decât nişte cuvinte care se pot şterge cu buretele. Sau poate că din ele se va naşte o generaţie care va avea puterea să schimbe România. 

tabla
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite