Un Asterix şi-un Obelix. Alb de România

Parchetul General a decis: premierul Victor Ponta nu va fi urmărit penal pentru plagiat pentru că fapta nu există FOTO Adevărul

Într-o zi frumoasă, specială (sfinţii împăraţi Constantin şi Elena), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie contribuie la sărbătoare şi ne linişteşte, face dreptatea pe care mulţi o aşteaptă de aproape un an: repară onoarea dlui Victor Ponta,

Motto: “Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, să asigure o supraveghere strictă la viitorul examen de Bacalaureat şi a arătat că, deşi speră în rezultate mai bune, "cine se dovedeşte hoţ" trebuie să iasă din examen.” (Mediafax, 21 mai 2013)

Într-o zi frumoasă, specială (sfinţii împăraţi Constantin şi Elena), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie contribuie la sărbătoare şi ne linişteşte, face dreptatea pe care mulţi o aşteaptă de aproape un an: repară onoarea dlui Victor Ponta, suspectat de însuşire ilicită de texte, copiate şi reproduse ca atare în teza sa de doctorat (cum poate vedea oricine pe internet, pe site-ul Universităţii din Bucureşti), într-o primă fază, apoi subiect al unei plângeri penale depusă de doi oameni politici, acuzând de plagiat cartea al cărei coautor este dl. Ponta şi unde e reprodus mult din teza sa de doctorat. Reparaţia este totală, albirea petelor de pe onoare, la fel, ireproşabilă: dl. Ponta este exonerat, fapta nu există, deci, legal, alte acţiuni viitoare nu mai sunt premise. Căci va fi încălcată legea!

E o bucurie când cineva nevinovat îşi găseşte dreptatea nu în adevăr, ci în justiţie. Despre relaţia frumoasă a justiţiei cu adevărul se cunoaşte încă de câteva milenii; ea seamănă azi tot mai mult, în România, în anumite situaţii, cu aceea dintre Gérard Depardieu şi Vladimir Putin: sula fiscală franceză în coasta starului a dus la iubirea starului faţă de cetăţenia rusă. Decizia Înaltei Curţi e atât de specială şi binevenită şi pentru că sula plagiatului în coasta acum prim-ministrului a avut, dar nu numai ea, ca efect, începând de anul trecut, o repoziţionare pe eşichierul politic. Ceea ce, să recunoaştem, Obélix-ul francez nu a reuşit încă. Pentru că e singur. Îi lipseşte Asterix.

În vechea industrie tipografică, preluate din cultura textului în Antichitate, cei doi sunt, de fapt, semne tipografice. Le reproduc: semnul tipografic obelix este de forma unui pumnal (†) şi servea la greci pentru a marca cuvintele corupte într-un text, iar semnul asterisc (*) semnala o adăugire într-un text. Decizia de azi a bărbierit cu † faţa plină de * a suspectatului de plagiat, pentru a scoate un obraz curat în faţa naţiunii, a Europei, şi, de ce să n-o spunem pe-a dreaptă, a lumii întregi, civilizate şi necivilizate, cum o fi.

Înalta Curte face tot ce e omeneşte posibil pentru a repara onoarea celui în cauză şi, în faţa nenorocitei de evidenţe, care arată că peste o sută de pagini ale altora se regăsesc la partea “vătămată”, inocentă, de altfel, nu-i aşa, admite că nu s-a putut constata decât o “identitate parţială” de structură. Vedeţi dumneavoastră, cu structura/ structurile nu te joci. Cu cuvintele, mai merge, le poţi lua, dar structura e ceva serios. Aici suspectul nu a făcut decât ceva “parţial”. Şi aşa este! Căci Înalta Curte vede lucrurile în mare, de sus, şi de acolo nu se mai văd cuvinte, rânduri, paragrafe, pagini, ci o oarecare asemănare parţială de structură. Copilul seamănă parţial cu unul dintre părinţii suspectaţi de naştere ilicită, dar, până la proba AND-ului, nu se poate spune nimic. În cazul unui plagiat, însă, această probă nu există: există numai identitatea totală de cuvinte, rânduri, paragrafe, pagini luate cum mai iau unele dive, din înclinaţie inexplicabilă, câte-un articol din raftul unui magazin. Identitatea e dată de ceea ce vezi. Dar, doamnelor şi domnilor, oftalmologic stăm prost! Cum ni se tot arată de ceva vreme.

Înalta Curte a cerut şi ea expertiză. I s-a dat. Cine a dat-o nu a văzut acea identitate totală a textului copiat şi folosit neregulamentar, ci a văzut alb, un alb strălucitor pe cerul albastru al frumoasei noastre patrii. Alb de România. O, ce zi frumoasă, ce zi frumoasă, ce veste bună!

Obélix îl regăseşte pe iubitul său Astérix şi, împreună, vor merge, totuşi, mai departe. Ei nu vor să înveţe limba rusă fără profesor. Vor profesor, unul cu obraz academic curat. Acum sunt liniştiţi. L-au găsit. Din Înalt ni s-a arătat că aşa e, e alb, nu e negru. * Noi vedem tot mai prost.[1]

* Primele estimări arată că serviciile de oftalmologie, producătorii de ochelari, unităţile de urgenţe vor fi asaltate de cetăţenii cu probleme de vedere. Se speră ca PIB-ul să crească în perioada următoare ca urmare a vânzărilor şi exporturilor de Alb de România. Comisia Europeană întreabă guvernul dacă nu poate trece, totuşi, şi la producţia de gri, unde există reglementări în vigoare. Dl. Iliescu va face un apel către ţară. Azi şi mâine.

[1] Nota autorului: Textul acesta nu există. Nu l-aţi văzut. Pentru cine vrea să facă glume proaste, apelând la citate din Eminescu “…era pe când nu s-a văzut…”, mai bine să nu.