Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea consilierilor USR împotriva hotărârilor de înfiinţare a celor 22 de companii municipale; decizia nu este definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Bucureşti a respins acţiune formulată de consilierii generali USR împotriva Municipiului Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti si SC Ciclop SA, prin care s-a solicitat suspendarea hotărârilor de înfiinţare a celor 22 de companii municipale, anunţă Primăria Capitalei. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

"Respinge excepţiile invocate de pârâţi prin întâmpinare. Respinge acţiunea, ca neîntemeiată. Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Bucureşti - Secţia a II – a Contencios Administrativ si Fiscal", se arată în decizia instanţei.

USR a depus la Tribunalul Bucureşti cererea de suspendare a hotărârilor CGMB de înfiinţare a societăţilor comerciale, susţinând că pentru adoptarea acestora ar fi fost nevoie de votul a două treimi din numul consilierilor generali, şi nu de majoritate simplă.

Conform PMB, legalitatea acestor hotărâri a fost avizată atât de catre prefectul Capitalei, cât şi de Secretarul General al PMB.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite