Tragedia din Colectiv. Şeful SRI: „Asigurarea securităţii cetăţenilor este ameninţată mortal de incompetenţă, indiferenţă şi corupţie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig, spune într-un editorial publicat în revista SRI, că în urma tragediei din Colectiv a constatat că asigurarea securităţii cetăţenilor este ameninţată „mortal de incompetenţă, indiferenţă şi corupţie” şi „că lipsa de responsabilitate în actul administrativ devine un risc pentru siguranţa naţională”.

„În noaptea de 31 octombrie, să deschidem larg porţile Spitalului Clinic de Urgenţă «Prof. Dr. Agrippa Ionescu» pentru primirea şi tratarea răniţilor în incendiul din clubul «Colectiv». Şi, urmare a acestei tragedii, am solicitat Serviciului o implicare sporită pentru asigurarea securităţii cetăţenilor, ameninţată, iată, mortal de incompetenţă, indiferenţă şi corupţie. Cu părere de rău am constatat că lipsa de responsabilitate în actul administrativ devine un risc pentru siguranţa naţională, mai ales atunci când sunt puse în pericol vieţi omeneşti”, a scris Eduard Hellvig într-un editorial publicat în revista SRI.

Acesta a mai precizat că întregul context regional „ne obligă la un efort major în vederea asigurării consolidării instituţiilor statului. Pentru că provocările asimetrice vizează îndeosebi fisuri în arhitectura statală”.

Tragedia din Colectiv. 63 de persoane au murit în urma incendiului

Un incendiu a izbucnit pe 30 octombrie în clubul bucureştean Colectiv, chiar în timpul concertului susţinut de trupa Goodbye to Gravity. În urma tragediei şi-au pierdut viaţa  63 de persoane, dintre care 27 de persoane au murit în incendiu, 24 în spitalele din ţară şi 12 dintre răniţii transferaţi în străinătate.

Potrivit ultimelor informaţii furnizate de Ministerul Sănătăţii, în spitalele din ţară sunt internate două victime ale incendiului din Colectiv, una fiind internată în stare critică la Spitalul Floreasca, în timp ce cealaltă persoană este internată la spitalul Central Militar.

De altfel, în spitalele din străinătate se află internaţi 14 răniţi în incendiul de la Colectiv, dintre care un cetăţean german. 

  • Belgia  – 7 persoane internate,  în stare stabilă
  • Olanda – 1 persoana internată, în stare stabilă
  • Germania - 3 persoane internate, în stare stabilă, dintre care un cetăţean german.
  • Marea Britanie – 3 persoane  internate, în stare stabilă

Patronii clubului Colectiv, acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă

În urma tragediei, Parchetul Capitalei a deschis un dosar penal care a fost preluat de Parchetul General. În acest caz se fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. De altfel, cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Costin Mincu şi Paul Gancea au fost arestaţi preventiv pe 2 noiembrie.

Mincu şi Gancea au fost însă eliberaţi pe 21 decembrie, fiind cercetaţi în arest la domiciliu. Şi Anastasescu a făcut contestaţie la măsura prelungirii arestului preventiv, însă magistraţii au respins cererea acestuia.

Şi patronii firmei care a montat artificiile ucigaşe şi artificierul Viorel Zaharia sunt cercetaţi de procurori. Daniela Ioana Niţă (38 de ani), administrator şi asociat al firmei Golden Ideas Fireworks Artists (GIFA), este acuzată de favorizarea făptuitorului şi sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.

Cristian Mihai Niţă (31 de ani), fratele Danielei Niţă, director şi acţionar al firmei de artificii, este cercetat tot pentru favorizarea făptuitorului şi sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.

Cristian Popescu Piedone, vizat de DNA

Şi procurorii fac cercetări într-un dosar disjuns din cel instrumentat de Parchetul General. În acest caz sunt vizaţi Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 4,  Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4, şi Luminiţa Larisa Ganea, de la acelaşi serviciu.

Iniţial, Cristian Popescu-Piedone a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru clubul Colectiv. Ulterior, procurorii l-au anunţat că au extins urmărirea penală şi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul său pentru fals intelectual şi abuz în serviciu.

Potrivit DNA, în perioada 12 noiembrie 2014 — 30 ianuarie 2015, Piedone şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prin aceea că a emis un acord şi o autorizaţie de funcţionare necesare desfăşurării activităţii de către o societate comercială (alta decât SC Colectiv Club SRL).

Pentru a autoriza funcţionarea acestei societăţi, Piedone a emis documentele administrative (acordul şi autorizaţia de funcţionare), prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că firma respectivă îndeplinea cerinţele legale necesare avizării.

În acelaşi timp, funcţionarele Aurelia Iofciu şi Luminiţa Ganea l-au sprijinit pe primar în emiterea celor două acte administrative, prin întocmirea, respectiv avizarea documentelor.

Doi căpitani ISU Bucureşti - Ilfov, trimişi în judecată

De altfel, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată pe căpitanii Antonina Radu şi Petrică George Matei, de la ISU Bucureşti-Ilfov, fiind acuzaţi că au făcut verificări în clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI.

Antonina Radu şi Petrică George Matei, ofiţeri-inspectori cu gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti au fost trimişi în judecată pentru pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Procurorii DNA susţin că prin faptele celor doi, Colectiv Club ar fi realizat un folos necuvenit în sumă de 62.298 lei, reprezentând profitul net pe care societatea comercială menţionată l-a realizat în perioada ce interesează cauza.

Procurorii spun că prin aceste fapte, Antonina Radu şi George Petrică Matei ar fi adus atingere drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice şi au manifestat dispreţ faţă de garantarea dreptului constituţional la viaţă şi integritate fizică şi psihică aşa cum este reglementat în cuprinsul articolul 22 alin. 1 din Constituţia României.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite