Trafic în condiţii de iarnă pe mai multe drumuri naţionale din ţară, din cauza zăpezii şi a vântului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zăpadă şi viscol pe mai multe drumuri naţionale
Zăpadă şi viscol pe mai multe drumuri naţionale

Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă în mai multe judeţe din ţară, iar pe unele drumuri naţionale se acţionează cu utilaje de deszăpezire, informează Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române.

UPDATE  Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la ora14.55, în judeţul Argeş, traficul rutier pe DN7C Transfăgărăşan este întrerupt în zona localităţii Piscu Negru, la km 103, din cauza unui copac căzut pe carosabil.

UPDATE Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la  ora 14:05, în judeţul Vâlcea, traficul rutier este întrerupt pe DN7A Voineasa – Obârşia Lotrului, între kilometrii 40 şi 86+600 de metri, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile şi a căderilor de arbori.

 

UPDATE Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la 12:55, în judeţul Braşov, din cauza unui brad care s-a rupt şi a căzut pe carosabil, pe sensul de mers către Poiana Braşov, la km 9, circulaţia rutieră pe DN1E Braşov – Poiana Braşov se desfăşoară îngreunat (pe un fir, alternativ).

UPDATE Traficul rutier este restricţionat temporar pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, pe banda 1, la km 21+800 de metri, pe sensul de mers către Piteşti, în vederea ridicării unui autocamion răsturnat în şanţ în cursul zilei de ieri.

UPDATE În judeţul Suceava, traficul greu este permis din nou pe DN17, între Vatra Dornei şi Câmpulung, însă numai cu lanţuri antiderapante, după ce acesta a fost restricţionat pentru a permite utilajelor de deszăpezire să acţioneze.

UPDATE În judeţul Bistriţa-Năsăud, pe DN17 (pasul Tihuţa), în localitatea Mureşenii Bârgăului, nu se mai permite circulaţia autovehiculelor de mare tonaj dinspre Bistriţa spre Suceava, dacă nu sunt echipate cu lanţuri antiderapante, informează Infotrafic.

În judeţul Covasna ninge abundent în Pasul Oituz, pe DN11, între km 79 – 89. Se acţionează cu utilaje de deszăpezire.

În judeţul Suceava, traficul greu este restricţionat pe DN17 între Vatra Dornei şi Câmpulung pentru a permite utilajelor de deszăpezire să acţioneze.

În judeţul Maramureş, se circulă mai îngreunat din cauza ninsorii pe DN1C, între localităţile Valea Chioarului şi Mesteacăn, pe DN18 între localităţile Baia Sprie şi Sighetu Marmaţiei, şi pe DN19, în zona Pasului Huta. Se acţionează cu utilaje de deszăpezire.  

În condiţii de iarnă se circulă şi în judeţul Sibiu, însă mai îngreunat (viteză redusă, aprox.40 km/h) se circulă pe DN14 între Sibiu şi Mediaş şi pe DN14A, între Mediaş şi Blăjel.

În judeţul Cluj, pe DN1-E60, traficul rutier a fost reluat pe ambele sensuri la km 506, pe raza comunei Căpuşu Mare, la intrare în localitatea Dumbrava. Amintim că, din cauza a două autocamioane care au derapat în cursul dimineţii, traficul a fost întrerupt şi ulterior a fost posibilă doar circulaţia autovehiculelor de mici dimensiuni, alternativ. Se semnalează, în continuare, precipitaţii sub formă de ninsoare.

Pa autostrada A3 Turda – Gilău se semnalează ninsoare slabă, însă carosabilul este negru iar valorile de trafic sunt reduse.

Pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa carosabilul este uscat, însă se circulă în condiţii de vânt puternic, iar pe A1 Bucureşti – Piteşti traficul rutier între km 49 şi 120 se desfăşoară în condiţii de ploaie şi vânt puternic. În condiţii similare (ploaie şi vânt puternic) se circulă şi pe A3 Bucureşti – Ploieşti.

În judeţul Gorj, pe DN67C Novaci – Rânca, între km 22 şi 34, pe carosabil s-a depus un strat subţire de zpadă (1 cm). Se acţionează cu două utilaje de deszăpezire şi împrătiere a materialului antiderapant.

Pe DN66 Bumbeşti Jiu – Petroşani, se semnalează precipitaţii sub formă de lapoviţă. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite