Toni Greblă - cerere arestare. DNA cere aviz pentru arestarea preventivă a judecătorului Curţii Constituţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătorul Toni Greblă este urmărit penal pentru fapte de corupţie FOTO Medifax
Judecătorul Toni Greblă este urmărit penal pentru fapte de corupţie FOTO Medifax

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) cer aviz pentru arestarea preventivă a judecătorului Curţii Constituţionale a României (CCR) Toni Greblă. Acestuia i se aduc noi acuzaţii cum ar fi favorizarea infractorului. „Nu mă aşteptam să se întâmple acest lucru”, a reacţionat judecătorul.

Cererea anchetatorilor a ajuns deja la Procurorul General al României care la rândul lui o va trimite mai departe Senatului.

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă a declarat marţi, citat de Mediafax, că nu se aştepta ca DNA să ceară aviz pentru arestarea sa preventivă şi credea că va fi o urmărire penală echitabilă şi „fără excese”.

„Nu mă aşteptam să se întâmple acest lucru. Credeam că voi avea parte de o urmărire penală echitabilă şi fără excese. Dar cum suntem într-o campanie permanentă, trebuie să existe şi pagube colaterale", a spus Toni Greblă.

Acuzaţiile care i se aduc judecătorului Toni Greblă

Potrivit DNA, Toni Greblă este acuzat de: 

- trafic de influenţă, în formă continuată,

- două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,

- constituirea unui grup infracţional organizat (în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate),

- favorizarea făptuitorului, 

- folosirea în orice mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii dacă este folosită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. 

„Faţă de momentul iniţial, au apărut elemente care conturează suspiciunea rezonabilă a săvârşirii ultimelor două infracţiuni menţionate, în sensul în care, judecătorul de Curte Constituţională Toni Greblă, în cadrul unei întâlniri directe cu o persoană care avea calitatea de suspect într-o cauză penală aflată în instrumentare la D.N.A , i-a întărit convingerea că, în cazul în care ancheta va reprezenta un pericol pentru acesta din urmă, va afla acest lucru şi îi va comunica, lăsându-l să creadă că are influenţă pentru a obţine aceste informaţii de la organele judiciare”, au explicat anchetatorii motivul pentru care cer arestarea judecătorului de la Curtea Constituţională.

A intrat în concediu de odihnă din 27 ianuarie 

La scurt timp după izbucnirea scandalului, judecătorul CCR a anunţat că, de pe 27 ianuarie, se află în concediu de odihnă.

Judecătorul constituţional Toni Greblă este urmărit penal pentru trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de bani sau bunuri necuvenite. Acuzaţiile i-au fost aduse la cunoştinţă în 22 ianuarie, când a fost dus de anchetatori cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Toni Greblă a intrat în concediu de odihnă din 27 ianuarie, după ce cazul său a fost discutat la Curtea Constituţională.

Preşedintele Curţii Constituţionale (CC), Augustin Zegrean, declarat că Toni Greblă nu doreşte să îşi dea demisia pentru că, spune acesta din urmă, acuzaţiile care i-au fost aduse în spaţiul public nu sunt adevărate.

În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi omul de afaceri Ion Bîrcină, finul lui Toni Greblă şi administratorul mai multor firme, deputaţii PSD Iulian Iancu şi Lucian Şova - membru în Consilul Naţional al PSD, respectiv vicepreşedinte al PSD Bacău -, Horia Hăhăianu, director la Transelectrica, omul de afaceri din Moldova Victor Dolghi şi generalul în rezervă Constantin Bartolomeu Săvoiu, Mare Maestru al Marii Loji Naţionale Române -1880.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2010 - 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiei de senator (până la data de 18.12.2013, când şi-a început mandatul de judecător la CC) şi ulterior judecător la CC, a pretins şi primit de la Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, următoarele: în perioada 2010 - 2015, folosinţa gratuită, întreţinerea şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5, (înmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate Bîrcină Ion), în echivalent de 56.070 euro; în perioada 2010 - 2015, folosinţa gratuită a unui post telefonic, înregistrat pe una din firmele omului de afaceri; în 2.11.2011, suma de 1.200 lei (echivalentul unor obiecte vestimentare); în octombrie 2012, materiale electorale aferente campaniei electorale privind alegerile parlamentare, pentru lipirea a 20.000 de afişe.

„Foloasele necuvenite au fost primite în schimbul promisiunii de a interveni şi determina diferiţi funcţionari publici să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de Bîrcină Ion, cu interese în domenii de activitate diversă (energie, transport, fier vechi ş.a.)", susţine DNA.

Greblă s-ar fi aflat şi în incompatibilitate

Anchetatorii au mai stabilit că Toni Greblă, în perioada 2010 - 2015, a „exercitat în fapt activităţi specifice calităţilor de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societăţii) şi director general (activităţi comerciale), disimulate prin interpuşi, încălcând dispoziţiile de incompatibilitate (privind incompatibilităţile judecătorului de la Curtea Constituţională şi ale senatorului)".

Potrivit anchetatorilor, a rezultat astfel că, în mod neîntrerupt, Greblă a desfăşurat activităţi comerciale, direct şi prin interpuşi, şi a exercitat calităţile de asociat, respectiv administrator sau director general, în legătură cu o fermă agricolă situată în judeţul Gorj şi cu o societate comercială, având ca obiect principal de activitate producţia de energie electrică.

DNA mai susţine că, începând din august 2014, Toni Greblă Toni a făcut demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între finul său, Ion Bîrcină, un cetăţean turc, Victor Dolghi şi Constantin Bartolomeu Săvoiu. Cetăţeanul turc este, conform unor documente din dosar, omul de afaceri Corekci Sevket.

Cei cinci, adaugă anchetatorii, au constituit un grup infracţional organizat pentru a exporta, prin Turcia, produse agro-alimentare către Federaţia Rusia, în ciuda embargoului institutit de aceasta pentru marfa din UE.

„În acest sens, membrii grupului s-au întâlnit de mai multe ori, atât în ţară, cât şi în afara ţării, acţionând coordonat pentru îndeplinirea scopului pentru care s-au constituit. În perioada 2014 - 2015, aceştia au efectuat acte pregătitoare în vederea săvârşirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate. Suspectul Ion Bîrcină împreună cu persoane din anturajul său au întreprins demersuri în vederea achiziţionării de produse de la diverse societăţi comerciale specializate în prelucrarea şi conservarea cărnii (abatoare), în vederea comercializării acestora în spaţiul ex-sovietic. De asemenea, Ion Bîrcină, împreună cu un cetăţean turc şi cu sprijinul lui Bartolomeu Constantin Săvoiu (cu importante relaţii în mediul oamenilor de afaceri de naţionalitate turcă), a iniţiat mai multe discuţii pentru derularea unor operaţiuni comerciale (export) de cereale, materiale de construcţii şi/sau produse de minerit în Federaţia Rusă şi Republica Moldova", mai spun procurorii anticorupţie.

Pe de altă parte, arată DNA, Iulian Iancu şi Lucian Şova, folosindu-se de funcţiile de conducere în PSD, în perioada octombrie - noiembrie 2012, au intervenit pe lângă Horia Hăhăianu, pentru ca acesta, prin influenţa pe care o avea asupra managementului SC Energomontaj IEA - Sucursala Bucureşti SA (agent economic care derulează activităţi comerciale cu CNTEE Transelectrica SA), să suporte contravaloarea cheltuielilor de transport efectuate de SC Transmoldova SRL Oneşti pentru organizaţia Bacău a partidului, cu prilejul desfăşurării, în 17.10.2012, a unei deplasări electorale la Bucureşti (Bacău - Bucureşti şi retur), tarifele de piaţă practicate de societatea de transport fiind de 80 lei / persoană transportată. În acest context, SC Transmoldova SRL Oneşti ar fi facturat servicii de transport în cuantum de 10.000 lei cu TVA.

Iancu l-ar fi sprijinit pe Hăhăianu să ajungă ministru al Economiei

Anchetatorii susţin şi că Iancu i-a cerut lui Hăhăianu să-l sprijine în finanţarea unui monument în comuna Lipova din Bacău, „activitate care a fost asumată de către deputat". „Demersul a avut drept scop promovarea politică, atât a lui Iancu Iulian, cât şi a organizaţiei Bacău a partidului din care făcea parte", se precizează în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale.

Iancu i-a promis în schimb lui Hăhăianu sprijin pe viitor „pentru obţinerea unor funcţii în cazul în care, în decembrie 2012, conform propunerilor, ar fi ajuns ministrul Energiei".

De asemenea, susţin anchetatorii, Ion Bîrcină i-a "împrumutat" o sumă importantă lui Horia Hăhăianu, iar acesta nu putea să-i dea banii înapoi. "Hăhăianu Horia îşi justifica imposibilitatea restituirii împrumutului pe considerentul că o altă persoană (cămătar) făcea presiuni asupra sa pentru restituirea unui alt împrumut. În această împrejurare, Bîrcină Ion s-a angajat să medieze faţă de celălalt creditor amânarea plăţii împrumutului de către Hăhăianu Horia prin invocarea neplăţii propriului 'împrumut'. Din declaraţia de avere a directorului general Hăhăianu Horia, rezultă că acesta, deşi are datorii foarte mari la bănci, de peste 100.000 euro, nu a declarat datorii către persoane fizice (deci nici către Bîrcină Ion şi nici către celălalt creditor), singurele datorii la persoane fizice fiind faţă de o rudă a sa, cu suma de circa 85.000 euro", arată DNA.

În acest context, Hăhăianu ar fi sprijinit o firmă controlată de Ion Bîrcină, pentru ca aceasta să obţină, în asociere, un contract de achiziţii, directorul din Transelectrica influenţând criteriile de adjudecare. "În baza aceleiaşi relaţii cu Hăhăianu Horia, Bîrcină Ion a obţinut pentru o altă firmă a sa un contract cu SC Transelectrica SA, având ca obiect colectarea selectivă a deşeurilor - eliminarea şi valorificarea deşeurilor reciclabile de la centrele de exploatare şi de la sediul CNTEE Transelectrica", mai spun procurorii.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Ciracii lui Toni Greblă. Şeful masonilor, oamenii lui Hrebenciuc şi afacerişti conectaţi cu ruşii

Toni Greblă, judecător la Curtea Constituţională, are probleme mari la DNA, acolo unde este acuzat de mită, dar şi de comerţ cu alimente cu Rusia, stat supus unor sancţiuni economice. Dar Toni Greblă este acuzat şi de constituirea unui grup infracţional organizat. Cine sunt greii care lucrau cu judecătorul şi care le sunt afacerile.

Robert Cazanciuc, despre Toni Greblă: „Nu este o situaţie plăcută pentru nimeni ca un judecător de la Curtea Constituţională să fie sub anchetă“

Ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc a declarat vineri la Ploieşti, în legătură cu cercetarea judecătorului Curţii Constituţionale Toni Greblă pentru trafic de influenţă şi luare de mită, că “nu este o situaţie plăcută pentru nimeni ca un judecător de la Curtea Constituţională să fie sub anchetă”

Zegrean: Greblă mi-a spus că este adevărată povestea cu rochiile, cu capsatoarele şi capsele

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat vineri că a avut o discuţie personală cu Toni Greblă, urmărit penal de DNA, iar magistratul gorjean a recunoscut că acuzaţaţiile procurorilor referitoare  "la rochii, capsatoare şi capse" sunt adevărate.

Deputaţii Iulian Iancu şi Lucian Şova, agăţaţi de DNA după ce au tras sforile pentru transportul PSD-iştilor băcăuani la lansarea candidaţilor USL de pe Arena Naţională

Iulian Iancu şi Lucian Şova, deputaţi social democraţi băcăuani, sunt urmăriţi penal pentru trafic de influenţă, după ce aceştia s-au implicat pentru a-i transporta pe membrii de partid din Bacău, la lansarea candidaţilor USL din 2012, pentru Parlamentul României. Numele lor se găsesc în dosarul Toni Greblă, iar punctul de legătură este finul acestuia, Ion Bîrcină, administrator al unor societăţi comerciale.

Cum făcea judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă şpăgi şi afaceri ilegale cu Rusia

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă este urmărit penal pentru trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat şi de acte incompatibile cu funcţia. Greblă ar fi primit mită, printre altele, “rochii de damă” şi “un abonament telefonic” şi ar fi făcut afaceri ilegale în Rusia, chiar dacă autorităţile de aici au impus embargou.

Toni Greblă, la DNA pentru şpăgi, inclusiv în rochii de damă. Judecătorul CCR a făcut afaceri ilegale cu Rusia

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă este urmărit penal pe procurorii DNA pentru trafic de influenţă. Alături de acesta mai sunt anchetate şase persoane printre care şi deputaţii PSD Iulian Iancu şi Lucian Şova. Greblă este acuzat că ar fi primit şpăgi inclusiv în rochii de damă şi materiale electorale pentru a interveni în sprijinul unor firme. Mai mult, acesta ar fi făcut afaceri cu Rusia în condiţiile în care suntem sub embargo.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite