Toader, despre scrisoarea Comisiei parlamentare de anchetă privind refuzul lui Kovesi de a veni la audieri: Am primit-o şi vom face ceva după ce o analizăm

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat marţi că a primit scrisoarea Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile din 2009 în care i se semnalează refuzul şefei DNA Codruţa Kovesi de a se prezenta la audieri, precizând că va fi luată o decizie după ce documentul va fi analizat.

UPDATE 13.30  Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat marţi, la plecarea din sediul Consiliului Superior al Magistraturii, că au fost discutate concluziile pe fiecare temă a raportului Inspecţiei Judiciare în urma controlului la Parchetul General, fără să dea, însă, mai multe detalii. Toader a spus că va prezenta concluziile sala referitoare la rapoartele controalelor făcute de Inspecţia Judiciară la DNA şi la Ministerul Public într-o conferinţă de presă, iar întrebat de jurnalişti când va avea loc această conferinţă, ministrul Justiţiei a replicat că nu îşi va lua concediu de sărbători, astfel că este posibil să o organizare chiar în ultima zi din an.

„S-a discutat conţinutul raportului. Au fost discutate concluzii pe fiecare obiectiv ce a constituit obiectul raportului. S-a stabilit dacă secţia de procurori îşi însuşeşte sau nu raportul de control. (...) Concluziile mele vi le voi spune în momentul în care mă voi exprima public – sigur, şi aici este public –, în momentul în care voi prezenta raportul meu ca ministru al Justiţiei”, a declarat Tudorel Toader la ieşirea din CSM.

El a adăugat că va organiza o conferinţă de presă la ministerul Justiţiei în care va prezenta concluziile sale referitoare la raportul Inspecţiei Judiciare în urma controalelor desfăşurate la DNA şi la Ministerul Public.

Întrebat de jurnalişti când va avea loc această conferinţă, Toader a răspuns că nu-şi va lua concediu de sărbători, astfel că este posibil să o organizeze în ultima zi din an.

„Răspund că în momentul în care voi lua o decizie, vă voi invita la o conferinţă de presă (...) într-un termen scurt, nu mai târziu de anul acesta. Nu am luat concediu anul acesta, nu voi lua nici de sărbători, deci s-ar putea să vă chem pe 31 decembrie”, le-a spus ministrul jurnaliştilor.

„După ce o analizăm”

Ştirea iniţială: "Da, a ajuns scrisoarea la Ministerul Justiţiei. da, vom face ceva cu scrisoarea respectivă după ce o analizăm", a răspuns Toader, fiind întrebat dacă a primit scrisoarea şi ce sancţiune crede că ar trebui aplicată şefei DNA.

Tudorel Toader se află la sediul CSM, unde se discută raportul Inspecţiei Judiciare privind activitatea Parchetului General.

Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 i-a trimis luni o scrisoare ministrului Justiţiei prin care sesizează faptul că şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a refuzat pentru a patra oară să se prezinte la audieri. 

Propunerea de sesizare a Ministerului Justiţiei a fost făcută, săptămâna trecută, de deputatul PSD Liviu Pleşoianu, care a acuzat-o pe Laura Codruţa Kovesi că nu respectă deciziile Curţii Constituţionale.

”Ca ministru al Justiţiei trebuie să aibă o poziţie publică, trebuie să ia o decizie în ceea ce o priveşte pe doamna Kovesi, pentru că altminteri înseamnă că putem să închidem şi Curtea Constituţională, înseamnă că putem renunţa şi la Constituţie şi, în general, putem să plecăm cu toţii acasă şi să lăsăm anumite persoane să facă ce vor în ţara asta în mod evident deasupra legii, deşi în Constituţie scrie că nimeni nu este deasupra legii”, a spus Pleşoianu.

Preşedinta comisiei de anchetă, deputata PSD Oana Florea, i-a atras atenţia lui Liviu Pleşoianu că jurisprudenţa CCR interzice comisiilor de anchetă să propună sancţiuni pentru cei care refuză să se prezinte la audieri.

”Cred că atunci când este vorba despre persoane care sunt într-o funcţie publică, sunt plătite din bani publici, este normal să colaboreze cu instituţia Parlamentului. Cred că vorbim de un principiu, cred că vorbim de respectul faţă de Parlament, faţă de autoritatea Parlamentului şi vă mărturisesc că am studiat legile de funcţionare a comisiilor de anchetă din alte ţări şi lumea nu poate să conceapă cum şi de ce cineva nu ar veni şi nu ar colabora cu Parlamentul”, a mai spus Florea.

La rândul său, deputatul USR Stelian Ion a solicitat respingerea sesizării Ministerului Justiţiei în cazul Laura Codruţa Kovesi.

”Instituţia Laura Codruţa Kovesi, pentru că înţelegem că e instituţie din moment ce s-a pronunţat Curtea Constituţională la modul personal, nu poate fi adusă cu forţa, indiferent că ne place sau nu ne place. S-au depus diferite răspunsuri pe care le putem avea în vedere, colaborarea poate fi făcută şi în scris. Diferenţa dintre a aduce fizic o persoană în faţa acestei comisii şi a avea un punct de vedere scris nu este alta decât de imagine. Este o chestiune de a pune presiune şi de a umili un magistrat în sensul în care să fie adus cu forţa în faţa acestei comisii. Chiar dacă ar veni nu ar putea să declare altceva decât doreşte şi consideră că trebuie să declare. Să nu faceţi nicio sesizare pentru că mie mi se pare total nepotrivită o asemenea sesizare”, a explicat deputatul USR.

Propunerea formulată de Liviu Pleşoianu a fost adoptată însă cu majoritate de voturi, urmând ca ministrului Justiţiei să îi fie adus la cunoştinţă faptul că şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a refuzat să se prezinte la audieri în comisie.

Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a refuzat marţea trecută, pentru a patra oară, să se prezinte în faţa comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, unde fusese chemată pentru miercuri dimineaţă, reluând explicaţia că nu deţine informaţii sau documente necesare clarificării împrejurărilor şi cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetării parlamentare.

”Vă aduc la cunoştinţă că nu deţin <<informaţii şi/sau documente necesare clarificării împrejurărilor şi cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetării parlamentare>>”, le-a transmis Laura Codruţa Kovesi marţi parlamentarilor din comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009.

Şefa DNA a fost chemată din nou, pentru miercuri, la audieri de către comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, după ce decizia Curţii Constituţionale (CCR) privind obligativitatea acesteia de a se prezenta în faţa comisiei a fost publicată în Monitorul Oficial.

”Nu am idei preconcepute, ne facem datoria în continuare. Este decizia dânsei dacă vine sau nu (...) Din păcate, România a inclus în Constituţie, după modelul altor state, posibilitatea de a avea comisii speciale de anchetă, dar nu a înţeles pe deplin importanţa acestei comisii şi greutatea lor”, a declarat preşedinta comisiei de anchetă, Oana Florea, întrebată ce se întâmplă dacă şefa DNA nu va da curs nici de această dată invitaţiei.

”CCR statuează obligativitatea oricărei persoane care deţine o funcţie publică de a veni la Parlament în virtutea principiului colaborării loiale şi în virtutea bunei credinţe pentru a lămuri aspecte şi evenimente semnificative din viaţa societăţii”, a mai spus ea.

Curtea Constituţională a admis, pe 3 octombrie, sesizarea formulată de preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, în ceea ce priveşte obligaţia şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a se prezenta sau de a răspunde în scris în faţa comisiei parlamentare de anchetă privind prezidenţialele din 2009.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite