Stenograme: Cum a intrat Piteştiul pe lista oraşelor unde ar fi început Revoluţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stenograme:
cum a intrat Piteştiul pe lista oraşelor unde ar fi început Revoluţi. FOTO: Arhiva „Adevărul“
Stenograme: cum a intrat Piteştiul pe lista oraşelor unde ar fi început Revoluţi. FOTO: Arhiva „Adevărul“

Procesul în care fostul secretar de stat Adrian Sanda şi alte 11 persoane au fost trimise în judecată în dosarul privind acordarea ilegală a unor titluri pentru revoluţionari poate începe. Curtea Supremă a stabilit definitiv că probele din acest caz au fost corect obţinute şi că rechizitoriul este legal. Urmează ca în perioada următoare să fie audiaţi inculpaţii, martorii şi analizate probele.

În acest caz, foştii şefi din Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR) sunt acuzaţi că au trecut ilegal nouă oraşe în categoria localităţilor în care, în urma acţiunilor şi confruntărilor din 22 decembrie 1989, până la fuga dictatorului Nicolae Ceauşescu au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute. Era vorba de Târgovişte, Buzău, Arad, Băile Herculane, Brăila, Deva, Piatra Neamţ, Suceava şi Hunedoara. Astfel, un număr de 327 de „revoluţionari” din aceste oraşe au primit cu lejeritate titlurile de „Luptător cu Rol Determinant“ şi o indemnizaţie lunară „de gratitudine” în cuantum de 2.020 de lei. Pentru toate acestea, angajaţii Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor sunt acuzaţi de abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Directorii SSPR susţin că sunt nevinovaţi şi că, de fapt, au respectat legea atunci când au inclus cele nouă oraşe pe lista localităţilor unde au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute până la fuga lui Nicolae Ceauşescu.

„Faceţi bine ce faceţi?“

Însă, Denisa Tănase, fost secretar general al SSPR, a fost interceptată când discuta cu un apropiat. „Bă, Deniso, ţie ţi se pare că faceţi bine ce faceţi? Soro, mă refer la…băi e bine? E corect? Cu Herculane, Deniso?”, spunea la telefon amicul directoarei.  „Bă, mi-au adus acte. Stai puţin, Liviu, au adus acte conform ordonanţei”, explica femeia. „Băi Denisa, e ANI la mijloc, a făcut acolo deschiderea Academiei p… mele, Denisa, tu eşti fată deşteaptă, băi, tu ai lucrat cu Ponta, eşti nebună?”, o întreba interlocutorul.
„N-are nicio legătură, Liviu. Te duci aiurea. N-are nicio treabă”, se apăra femeia.

Şi Cristina Cechi, fost şef serviciu la Departamentul pentru Revoluţionari din cadrul SSPR, i-a spus Denisei Tănase că n-ar trebui să bage şi oraşul Piteşti pe lista oraşelor unde ar fi început Revoluţia. „Şi dacă intră Piteştiul ai belit-o! Fix ai belit-o! Am belit-o toţi, că cum dovedeşti că…Doar să o găseşti în declaraţiile altora. Ceea ce, pardon, mă scuzaţi! Nu l-am omorât pe tata, să mor eu!”, spunea Cechi. „L-am întrebat pe ăsta dacă are acte la ea. A zis că încearcă să-mi facă rost de la fetele ei, de la fii-sa, de la nu ştiu. Cum o cheamă?”, avea dubiile ei şi Tănase.

„Ce, îţi strică 40 de milioane, mă?“

Un alt personaj trimis în judecată în acest caz este şoferul Gheorghe Neagu. Acesta va fi judecat pentru trafic de influenţă pentru că ar fi cerut bani de la mai multe persoane pentru a facilita obţinerea unor certificate de revoluţionar. „Dar mă gândesc şi la mine. Mai am şi eu puţin şi ies la pensie! Ce, îţi strică 40 de milioane, mă? Sunt bani, nu? Ce dracu!”, era modul în care îşi prezenta oferta acesta, potrivit interceptărilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite