Ruşii anunţă că experţii lor militari verifică poligoane ale Armatei Române. Este numai o operaţiune de rutină care se face în condiţii de reciprocitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa moscovită a anunţat cu tam-tam că o delegaţie din Rusia inspectează activitatea militară din România, în perioada 6-9 noiembrie, pe un teritoriu cu suprafaţa de 15 mii kilometri pătraţi.

"Un grup de inspectori din Rusia planifică efectuarea inspectării zonei indicate pe teritoriul României. Suprafaţa regiunii cuprinde peste 15 mii kilometri pătraţi", a declarat şeful centrului rus pentru diminuarea pericolului nuclear, Serghei Chijov, citat de RIA Novosti.

Delegaţia va vizita poligoane militare şi va primi informaţii despre activităţile militare şi unităţile aflate în această zonă.

Cu toate că anunţul ruşilor a fost unul pompos, surse militare au declarat pentru “Adevărul” este vorba numai de o operaţiune de rutină, care se face în condiţii de reciprocitate, sub egida unor organizaţii internaţionale, în urma unor tratate semnate cu mult timp în urmă.

Reamintim că, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov a descris manevrele NATO desfăşurate în Norvegia, practic la frontierele Rusiei, ca fiind o ''ameninţare''. ''Desigur că suntem preocupaţi'', a răspuns Lavrov în timpul conferinţei de presă la o întrebare despre manevrele militare Trident Juncture desfăşurate de NATO în Norvegia şi despre desfăşurările militare în ''statele baltice sau la baze în România şi Polonia''.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite