Revoluţia de la Sibiu: goana după terorişti

În decembrie 1989, diversiunile din oraş şi manipulările de la TVR au creat un conflict al tuturor împotriva tuturor. Armele se procurau doar cu buletinul. După măcelul din 22 decembrie 1989 dintre Armată şi Interne, Sibiul a fost cuprins de haos. Peste 500 de oameni au fost suspectaţi de terorism. Aceştia erau capturaţi pe străzi de către civili, bătuţi şi apoi predaţi Armatei.

Ziua de 22 decembrie 1989 a fost extrem de agitată la Sibiu. Măcelul dintre Armată şi instituţiile Ministerului de Interne s-a soldat cu un bilanţ tragic: nu mai puţin de 43 de morţi din rândul cadrelor şi al civililor. Induşi în eroare de diversioniştii aflaţi pe clădirile din jur, militarii de la UM 01512 (unitate comandată de locotenent-colonelul Aurel Dragomir) au crezut că sunt atacaţi din clădirile Securităţii şi Miliţiei, aflate peste stradă, şi au declanşat un adevărat asediu asupra celor două instituţii.

Masacrul de la Sibiu, diversiunea perfectă

„Nebunii“ care au început Revoluţia

Sibiu 1989: războiul Armatei cu Internele

Nicu Ceauşescu - înjunghiat, umilit, arestat

Fostul bucătar al lui Nicuşor Ceauşescu: „Era un mare beţiv. Nu-i ajungea un kil de whisky pe zi!"

Beţia lui Nicu Ceauşescu şi nebunia lui Aurel Dragomir

Pentru a scăpa cu viaţă, cadrele MI rămase în cele două sedii se adăpostiseră la subsolul Miliţiei, ­abandonându-şi armamentul şi muniţia în fişetele din birouri. Imediat după încetarea focurilor (în jurul orei 16.30), mai mulţi civili aflaţi în zonă au pătruns în sediul Miliţiei, unde au devastat birourile şi ­s-au înarmat cu pistoalele-mitralieră pe care le-au găsit în res­pectivele încăperi. „Dintr-un dulap tip rastel eu am luat o geantă diplomat în care se afla un mecanism cu pistol", a declarat Frohlich Adolf Horst, unul dintre civilii pătrunşi în incintă, atunci când a fost audiat de Procuratura Militară pentru „Dosarul Revoluţiei".

Revoluţionarii furioşi au mers apoi la subsol, de unde i-au scos pe angajaţii Ministerului de Interne (miliţieni, securişti, telefoniste, femei de serviciu etc.), convinşi că au capturat „teroriştii" care, după cum se anunţase la Televiziune, au atacat Armata şi au tras în popor.

„Săracii copiii noştri"

„Eram vreo 40-50 care rămăseserăm la subsol, inclusiv femei, telefoniste sau mai ştiu eu ce. Au venit civilii, ne-au scos prin spate şi ne-au aliniat lângă gardul dintre blocuri şi Miliţie. Erau înarmaţi, au vrut să ne pună de-a lungul gardului şi să ne împuşte. Unii ne înjurau, alţii ne loveau cu pumnii şi cu picioarele. Ziceau că suntem terorişti şi or să ne împuşte cum i-am împuşcat şi noi pe alţii. Unu' lângă mine zice «Nicule, suntem gata. Săracii copiii noştri». Noroc că a apărut o grupă de elevi de la 01512 şi au zis: «Daţi-vă la o parte, că pe ăştia îi luăm noi!». În situaţia asta intervenţia militarilor ne-a salvat, altfel ne-ar fi linşat mulţimea", ne povesteşte Nicolae Pinciu, fost ofiţer de Securitate.

Toate cadrele MI eliberate din mâinile civililor au fost duse în sala de sport a Unităţii Militare 01512, unde erau păziţi de militari înarmaţi cu pistoale-mitralieră. Aurel Dragomir, comandantul UM 01512 şi al garnizoanei Sibiu, susţine că a purtat o convorbire telefonică cu Iulian Vlad, şeful Securităţii: „L-am informat pe Vlad că am mai multe cadre din Ministerul de Interne în sala de sport şi l-am întrebat ce fac cu acei oameni. Mi-a zis: «Ţine-i acolo!»".

Căutaţi şi cu elicopterele

Nebunia din Sibiu era abia la început. Măcelul petrecut între UM 01512 şi Interne, manipulările grosolane lansate de la Televiziune şi diversiunile trăgătorilor aflaţi pe diverse clădiri au aruncat oraşul în haos. Armata şi populaţia au început o adevărată vănătoare de terorişti, în realitate o luptă surdă cu un inamic nevăzut care a avut nenumărate consecinţe tragice.

Angajaţii Ministerului de Interne găsiţi pe stradă sau în propriile case erau bătuţi crunt şi apoi predaţi la UM 01512, oameni nevinovaţi care mergeau să cumpere pâine sau să ducă gunoiul erau consideraţi terorişti doar pentru că nu aveau buletinul asupra lor, fiind bătuţi, legaţi şi apoi predaţi la aceeaşi unitate militară. La solicitarea lui Aurel Dragomir, comandantul UM 01512 şi al garnizoanei Sibiu, mai multe elicoptere din Regimentul Sibiu s-au ridicat deasupra oraşului pentru a vâna teroriştii din aer. Situaţia a scăpat de sub control, întrucât din elicoptere s-a tras în clădiri şi în oameni. Zeci de case au fost distruse sub motivul că ar ascunde terorişti, civilii constituiau din proprie iniţiativă filtre în diverse zone ale oraşului, deschizând focul din motive puerile asupra unor oameni nevinovaţi. Toate acestea reprezintă numai o parte a dezastrului şi a confuziei care au dominat Sibiul în zilele Revoluţiei din decembrie 1989.

Şi femeile au primit arme

Multe dintre situaţiile de mai sus nu ar fi fost posibile fără una dintre cele mai mari greşeli care s-au făcut în timpul acelor evenimente: înarmarea civililor! În acele zile, în Sibiu oricine îşi putea procura o armă pentru a „lupta" împotriva presupuşilor contrarevoluţionari. Armamentul şi muniţia au ajuns în mâinile populaţiei din patru surse: clădirile devastate ale Miliţiei şi Securităţii, unde civilii au putut intra nestingheriţi pentru a lua inclusiv arme, Unitatea Militară de pe Calea Dumbrăvii, Casa Armatei, unde se împărţeau pistoale şi mitraliere pe bază de buletin, şi Unitatea Militară 01512, de unde, conform mai multor martori, ­s-au dat pistoale-mitralieră tot pe baza actului de identitate.

Aurel Dragomir neagă faptul că din unitatea sa s-ar fi dat vreo armă civililor, argumentând că nu a avut nicio lipsă în evidenţa armamentului, însă acest lucru era greu să se întâmple din moment ce toţi cei care au luat arme le-au înapoiat pentru a-şi recupera buletinul.
La Casa Armatei, cei care distribuiau arme nu ţineau cont de vârsta, pregătirea sau sexul solicitanţilor. Au fost şi femei care au primit puşti-mitralieră. „Mi s-a dat puşcă să trag, dar, după câteva ore, am dat-o înapoi, că nu ştiam în cine să trag. Când se trăgea o dată, ăştia de pe la geam, militari şi civili, laolaltă, nu se opreau până nu terminau un încărcător", ne-a povestit Iulia Cruciat, revoluţionară din Sibiu.

Aşadar, începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, Unitatea Militară 01512 s-a transformat ­într-un adevărat „centru de colectare" al persoanelor suspectate că ar fi terorişti. Pe lângă grupul de aproximativ 50 de angajaţi ai Ministerului de Interne care fusese recuperat din mâinile civililor, la UM 01512 au început să ajungă, începând din seara de 22, tot mai multe persoane. O parte erau angajaţi de la Interne care veneau de bunăvoie la unitate pentru a se pune sub protecţia Armatei sau erau aduşi de mulţimea furioasă, care vâna în acele zile orice om care avusese vreo legătură cu Miliţia sau cu Securitatea.

"Şi civilii, şi militarii m-au pus să încarc gloanţe în încărcătoare. Am încărcat toată noaptea până mi s-au tocit buricele degetelor."
Iulia Cruciat
pictoriţă de biserici,
revoluţionară din Sibiu


Paul, 3 ani, cea mai inocentă victimă

La Sibiu s-a petrecut poate cea mai cutremurătoare scenă a Revoluţiei române. La 24 decembrie, soţii Adrian şi Maria Chircă ascultau cum şuieră gloanţele prin cartierul Hipodrom din Sibiu. Au decis să-şi ia copilul, pe Alin Paul, care avea trei ani, şi să meargă la părinţii lui Adrian. Drumul până acolo era unul scurt, dar periculos.

Pe strada Kolarov s-a deschis focul asupra maşinii familiei Chircă, în condiţii neclare. La un filtru de control, în mintea lui Adrian Chircă s-a defectat ceva şi n-a mai apăsat frâna, ci a călcat acceleraţia. Atunci, gărzile patriotice şi militarii din filtru au început să tragă cu mitralierele. Oltcitul familiei Chircă a trecut prin roiul de gloanţe. Puştiul, care privea Revoluţia de pe bancheta din spate, a fost împuşcat în cap şi a murit pe loc. Maria Chircă a primit un glonţ în picior. Adrian Chircă a scăpat nevătămat.

Ca un extraterestru

Speriat, bărbatul a abandonat pedalele, şi-a privit copilul lovit în cap şi nevasta curentată de glonţ şi a vrut să evadeze din această realitate. Într-o stare de groază animalică, a luat-o la fugă către Calea Dumbrăvii. A alergat aşa delirând până când a fost prins de nişte bărbaţi. Neputând să articuleze niciun cuvânt, a fost considerat terorist şi dus „la bazin". Aici, furia lui Adrian Chircă s-a dezlănţuit. A început să urle şi să-şi azvârle pumnii haotic. A fost legat cu o funie.

Restul reţinuţilor au văzut atunci cum un om încetează să mai fie om. „Avea o forţă extraordinară. Privindu-l, n-ai fi bănuit că are atâta putere. Apuca cu dinţii nişte saltele şi trăgea de ele. Legat la mâini, se târa prin bazin smucindu-se din piept". Toate astea ni le-a povestit Lucian Şoaită, unul dintre civilii aruncaţi în bazin.

16 zile a stat Chircă „la bazin". La 9 ianuarie 1990 a fost internat la Spitalul de Psihiatrie. După o vreme a fost externat şi eliberat de eticheta de „terorist". 

Adrian, care acum 20 de ani era barman la restaurantul Hotelului Împăratul Romanilor, şi-a învins nebunia temporară. N-a vrut să ne vorbească. N-am insistat. Acum, el şi soţia sa deţin un restaurant în Sibiu. Dacă ­n-ar fi fost Revoluţia, poate că ­n-am fi avut economie de piaţă, dar Paul Alin Chircă ar fi împlinit în câteva săptămâni 24 de ani.

Dragomir, felicitat de Militaru

Aurel Dragomir era, în decembrie 1989, comandantul Garnizoanei Sibiu.  Astăzi are 60 de ani şi este colonel în rezervă.

La unitatea comandată de Aurel Dragomir, mulţimea aducea şi o serie de civili consideraţi suspecţi, pe care, după ce îi captura de pe stradă şi le acorda corecţii fizice, îi preda în mâinile Armatei.

În total, 522 de oameni au fost aduşi la UM 01512, dintre care 477 erau bărbaţi, iar 45 - femei. Iniţial, cei reţinuţi au fost duşi în sala de sport a unităţii, după care, în dimineaţa de 24 decembrie, întrucât numărul lor devenise prea mare, au fost mutaţi în bazinul de înot, care fusese golit de apă şi transformat într-un fel de celulă uriaşă.

Cei care au trecut prin această experienţă relatează că „la bazin" ­s-au întâmplat lucruri îngrozitoare. Celor reţinuţi încă din 22 nu li s-a dat nimic de mâncare până la 24 decembrie, răniţilor nu li s-a acordat asistenţă medicală, la toaletă se mergea cu rândul, sub escorta unui militar înarmat. Oamenii au dormit pe jos şi s-au învelit cu nişte covoare fabricate la Cisnădie special pentru Casa Poporului şi depozitate în bazinul de înot.

„V-aţi făcut datoria!"

Aurel Dragomir răspunde acuzaţiilor spunând că unitatea pe care o comanda nu era pregătită pentru a ţine sub detenţie un număr atât de mare de oameni.

În nota-raport pe care a înaintat-o superiorilor în 1991, acesta redă o discuţie pe care a avut-o, la 24 decembrie, cu Nicolae Militaru, ministrul Apărării în acel moment. „Domnule ministru, am aproape 500 de persoane reţinute. Dacă ar fi să le dau numai o coajă de pâine şi un pahar de apă pe zi, şi tot ar fi greu. Întreb şi eu: Cu ce drept îi ţin aici?", susţine Dragomir că a spus. Militaru ar fi răspuns pe un ton arogant: „Nu am timp de aşa ceva. Iei tu toate măsurile. Te împuternicesc eu!". La final, Nicolae Militaru i-a spus lui Aurel Dragomir: „V-aţi făcut datoria!"

Militarii care îi păzeau pe cei reţinuţi „la bazin" se purtau cu o cruzime greu de înţeles, convinşi că cei pe care îi au sub pază sunt duşmanii poporului. Relevant este cazul lui Silviu Chiran, colonel de Miliţie, care, deşi era rănit grav, a fost luat de pe patul de spital şi aruncat în bazin.

„«V-am adus un porc gras», aşa au zis elevii când l-au adus pe Chiran învelit într-o pătură. Eu chiar mă gândeam că e un porc, că se vedea un petic de piele de sub pătură. Era şi în preajma sărbătorilor, zic au adus un porc şi ne fac o haleală cât de cât, să nu murim de foame. Nu ne-au dat voie să-l îngrijim în niciun fel, a murit acolo", povesteşte Nicolae Pinciu, fost ofiţer de Securitate prezent şi el la bazin.

La 26 decembrie, la Sibiu a sosit o comisie formată din mai mulţi procurori care ­i-au anchetat pe toţi cei reţinuţi „la bazin". Unii au fost eliberaţi în primele zile, alţii abia spre sfârşitul lui ianuarie 1990, singura explicaţie fiind o foiţă de hârtie pe care se menţiona că nu au întreprins acţiuni împotriva Revoluţiei. Regimul de „detenţie" s-a îmblânzit de la sfârşitul lunii decembrie, cei reţinuţi ca suspecţi de terorism putând primi pachete cu mâncare de acasă.

Lucian Şoaită ne-a arătat bazinul unde a fost reţinut în 1989


„M-am simţit ca la Auschwitz"

Muncitorii Lucian Şoaită şi Dan Bleahu sunt doar câţiva dintre sibienii nevinovaţi luaţi de pe stradă şi duşi „la bazin" pe motiv că ar fi terorişti. S-a întâmplat la 25 decembrie, în jurul amiezii. Şoaită şi Bleahu se aflau într-o maşină, împreună cu alţi doi cetăţeni, Gheorghe Suciu şi Ioan Albu, care erau înarmaţi, lucru normal în haosul acelor zile. Se îndreptau spre cartierul Hipodrom, unde fuseseră trimişi de la Casa Armatei să constituie un filtru.

„Pe drum am oprit lângă un bloc, să meargă Şoaită să ia nişte rachiu pentru Crăciun. Nişte oameni adunaţi în faţa blocurilor, cred că erau şi beţi, au strigat: «Ăia au arme, sunt terorişti!»". Albu, care era cu noi, s-a dat jos şi le-a arătat procesul-verbal cu care luase arma. N-au vrut să audă, parcă erau nebuni. S-a adunat lume ca la urs. A apărut un TAB cu militari care patrulau. Lumea a început să ne lovească. Eu aveam o brichetă în mână şi unul a zis: «Atenţie, că trage din brichetă»", ni se confesează Dan Bleahu.

După ce i-a bătut bine, mulţimea i-a predat pe cei patru unei patrule de militari, care i-a dus „la bazin". „Când am ajuns acolo mirosea a sânge şi a mort. M-am simţit ca la Auschwitz", povesteşte Lucian Şoaită, pe care l-au răscolit amintirile când a pătruns împreună cu reporterii „Adevărul" în incinta bazinului de înot unde a fost reţinut în urmă cu 20 de ani. Lucian Şoaită şi Dan Bleahu au fost eliberaţi de „la bazin" la 24 ianuarie 1990.

citeste totul despre: