REPORTAJ VIDEO Croaţia, sub asediul refugiaţilor. Armata, în stare de alertă

În timp ce autorităţile slovene îşi intensifică prezenţa armată la graniţă, Croaţia nu pare nici ea dispusă să înghită valul de refugaţi. Într-o singură zi, peste 12.000 de migranţi au luat cu asalt un orăşel croat de la graniţa cu Serbia. Am călătorit cu ei, însoţind „autobuzele speranţei” spre inima Balcanilor.

Roszke arăta aseară ca după o mare bătălie. Maldăre de gunoaie, haine aruncate peste tot şi, mai presus de toate, mii de oameni într-o continuă forfotă. „We're going, my friend!” (n.r.- „Plecăm, prietene!”), strigă către mine, din scara autobuzului, un tânăr afgan, student la medicină, pe care îl întâlnisem cu o seară în urmă în vacarmul incidentelor violente cu autorităţile maghiare. 

Se pleacă, dar unde? „Spre Croaţia", susţin poliţiştii sârbi, care acum sunt mai prezenţi la datorie ca niciodată. Poate şi vizita iminentă a ministrului de justiţie i-a „inspirat” să fie ceva mai activi. 

Cert este că acum sunt aici. În număr copleşitor. Însă mulţi refugiaţi n-au auzit în viaţa lor de Croaţia, iar voluntarii, majoritatea europeni occidentali, încearcă să condenseze sute de ani de istorie şi geografie politică în câteva fraze rostite răspicat şi într-o engleză aproximativă. „Croatia? No problem! Here, problem!”, încearcă un tânăr cu şuviţe vopsite şi piercing să explice situaţia unei familii de sirieni. 

Refugiaţii se îngrămădesc în autobuze FOTO Mircea Barbu

Oamenii se uită miraţi unii la alţii, dau din umeri şi se îngrămădesc spre autobuze. Oriunde e mai bine ca aici. Şi-au dat seama de asta şi cei mai încăpăţânaţi, care, cu o seară înainte, nu vroiau să plece din faţa gardului ridicat de Ungaria nici în ruptul capului. Acum, sunt primii care se îmbulzesc să urce în autobuzele aliniate în şir indian, ale căror şoferi profită de haos şi taxează călătoria până la graniţa cu Croaţia cu 20 de euro de persoană, indiferent de vârstă, naţionalitate sau religie. Când vine vorba de bani, toţi sunt egali. Bancnote cu simbolul Europei, mototolite şi bine dosite, îşi fac imediat apariţia. Pentru mulţi, sunt ultimii bani din puţinul cu care au reuşit să fugă din calea războiului. Cei care nu pot plăti cursa destul de piperată sunt ajutaţi de câteva ONG-uri, dar şi acestea sunt imediat copleşite de numărul mare de refugiaţi care îi împloră să-i ajute să prindă un loc în „autobuzele speranţei”, aşa cum le-au numit cei care mai au încă puterea să zâmbească. 

Extenuaţi, refugiaţii fac un popas pentru a se odihni FOTO Mircea Barbu

Şirul indian de vehicule demarează spre Bezdan, o localitate de frontieră la graniţa cu Croaţia. Filtre de control împânzesc drumul, în timp ce un dispozitiv impresionat de poliţişti insoţeşte autobuzele ticsite cu refugiaţi şi migranţi. Atmosfera e destul de tensionată şi incertitudinea pluteşte în aer. Va deschide oare Croaţia graniţa în seara asta pentru zeci de mii de oameni care îşi croiesc drum spre Occident sau vor fi întâmpinaţi cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, ca seara trecută la Horgoş? Întrebările şi nesiguranţa se topesc odată cu lăsarea serii, moment în care în autobuz se aşterne liniştea. Oamenii, extenuaţi şi cu nervii întinşi la maximum, se prăbuşesc într-un somn adânc. 

Peste Dunăre, în Europa 

Două ore mai târziu, pufăitul autobuzelor anunţă sosirea la Bezdan, localitate de unde migranţii vor fi nevoiţi să treacă pe jos podul peste Dunăre în Croaţia. Pentru miile de oameni care trec acest pod în noaptea asta, Dunărea separă două lumi: una a regimurilor autoritare şi opresive, a sistemelor politice eşuate şi a economiilor prăbuşite şi o lume a speranţei reînoite, unde legea şi ordinea la care aspiră e pusă, ironic, în balanţă chiar de către cei care şi-o doresc cel mai tare. 

Merg alături de Awaz, un tânăr kurd din Amuda (Siria). Cu o sticlă de apă într-o mână şi una de lapte în cealaltă, acesta îşi cară fiul de patru ani pe umeri, cocoţat pe un rucsac în care şi-a adunat o viaţă în Siria. Puştiul e e copleşit de emoţia momentului, şi priveşte intrigat la marea de oameni din jurul său. Podul se trece repede. În mai puţin de 20 de minute suntem în faţa grănicerilor sârbi, care separă oamenii în grupuri de câte 50. Se trece destul de uşor, având în vedere numărul impresionant de oameni care continuă să sosească. Din păcate, graniţa e închisă pentru „civili” în seara asta. La insistenţele croaţilor, „doar refugiaţii au voie să treacă prin acest punct de frontieră”, ne informează un grănicer sârb pe un ton cu care aproape îşi cere scuze pentru această situaţie. Pe partea croată, refugiaţii sunt înregistraţi şi urcaţi în autobuze cu destinaţia Beli Manastir, primul orăşel din Croaţia, unde vor fi cazaţi temporar, până ce se va găsi o soluţie pe termen lung. 

Croaţia sub asaltul migranţilor 

Odată ajuşi la Beli Manastir, oamenii sunt cazaţi într-o cazarmă abandonată, însă şi aceasta devine neîncăpătoare în doar câteva ore. Până la dimineaţa, oraşul se află sub un adevărat asalt al miilor de migranţil, care îşi fac culcuşul în benzinării, pe paturi de campanie în parcări sau chiar pe marginea drumului, sub cerul liber. 12 000 de migranţi au sosit într-un orăşel cu o populaţie de 9 000. Şi asta doar în primele 24 de ore. Reprezentanţii Crucii Roşii au fost pur şi simplu asaltaţi în momentul în care au adus primele pachete cu mâncare şi pături. 

Haosul, disperarea şi deznădejdea a predominat şi în această dimineaţa în rândurile miilor de refugiaţi ajunşi în Croaţia. Vestea că Slovenia va închide curând graniţa s-a răspândit rapid în răndurile celor care îşi doresc să ajungă în Europa prin Balcani. S-a creat panică printre cei care, cu o zi în urmă, se confruntau cu aceeaşi dilemă- refuzul autorităţilor de a le permite accesul şi tranzitul spre Occident-, înregistrându-se mai multe incidente violente între diferite grupuri de refugiaţi. 

Lăsarea serii i-a prins pe cei mai mulţi fie în Serbia, fie în Croaţia, ţări care în acest moment şi-au mobilizat armatele pentru a face faţă valului de refugiaţi care continuă să urce dinspre Grecia şi Macedonia. Tensiunile cresc de la o oră la altă şi nimeni aici nu ştie ce va aduce ziua de mâine. Cert este că urmează zile extrem de dificile pentru autorităţile din ţările care se confruntă în aceste clipe cu o adevărată criză umanitară.