Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei: Oamenii nu au votat şi din cauza asocierii referendumului cu Liviu Dragnea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a explicat într-un interviu care sunt, din punctul lui de vedere, motivele ce au dus la invalidarea referendumului pentru redefinirea familiei.

„Sunt mai multe cauze pentru neîntrunirea cvorumului: politizarea evenimentului, asocierea referendumului cu Liviu Dragnea, neclaritatea întrebării puse în cadrul referendumului. (...) Nu este înfrângerea Bisericii, este a celor care s-au lăsat captivi indiferenţei personale, ignorării mizei acestui referendum şi manipulărilor în special din mediul online. (...) A fost o onoare să susţinem o temă civică de o asemenea amploare”, arată Vasile Bănescu conform digi24.ro.

Cât despre problema adopţiei de copii de către cuplurile formate din persoane de  acelaşi sex: „Cred că nu se va ajunge în societatea românească la adopţia de copii de către cuplurile homosexuale. Este o tema excesiv fluturată de unii. Nu consider că acesta este un pericol iminent, dar nu subestimez influenţa ideologică care punctual este adesea foarte intens promovată de vârfurile ideologiei LGBT-iste. Ştim că nu doar la noi, dar mai ales în spaţiile apusene, această ideologie este una reală, manifestată intens”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite