Pronunţarea în dosarul plajelor retrocedate de Radu Mazăre, amânată pentru a şaptea oară; următorul termen, 7 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Mazare la ICCJ Foto: Eduard Enea
Radu Mazare la ICCJ Foto: Eduard Enea

Judecătoarea Corina Dăescu Gherghişan de la Curtea de Apel Bucureşti a amânat, vineri, pentru 7 iulie pronunţarea în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje din Constanţa, proces care a început în urmă cu 9 ani la Curtea de Apel Bucureşti, fără să se fi pronunţat până acum o soluţie pe fond, în condiţiile în care instanţa a arătat că toate faptele se prescriu în doi ani, unele dintre ele fiind deja prescrise.



Magistraţii au încheiat în 7 aprilie dezbaterile în dosarul retrocedării plajelor din Constanţa, care se judecă de aproape nouă ani la Curtea de Apel Bucureşti.
La ultimul termen al procesului, Radu Mazăre a spus că speră ca "expunerea media" şi "încărcătura publică a procesului maraton" să nu afecteze soluţia dată de către magistraţi.

Avocaţii lui Radu Mazăre au cerut achitarea acestuia, pe motiv că retrocedările s-au făcut în baza votului dat de reprezentanţii Consiliului Local Constanţa, iar Prefectura nu a avut obiecţii în urma votului.

Procurorii DNA au cerut instanţei să dea pedepse maxime, raportat la faptele comise, pentru Radu Mazăre, pentru fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu şi pentru Cristian Borcea, iar pentru alţi inculpaţi au solicitat să se constate încetarea procesului penal pe motiv că faptele s-au prescris, în condiţiile în care acest dosar se judecă de aproape nouă ani.

Fostul primar Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, între care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. Prejudiciul în această cauză a fost estimat de DNA la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite