Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, va fi judecat pentru fraudarea de fonduri europene de 1,2 milioane de euro
0Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, Constantin Nicolescu, a fost trimis în judecată, pentru fraudarea de fonduri europene. Banii europeni erau destinaţi reconstrucţiei a două poduri despre care CJ a atestat că fuseseră afectate de inundaţiile din 2005, fapt însă neadevărat, potrivit procurorilor. Aceştia au dispus astăzi trimiterea în judecată a lui Nicolescu, alături de alte zece persoane, pentru o fraudă de 1,2 milioane de euro.
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în 2009, Consiliul Judeţean Argeş, în calitate de autoritate contractantă, a organizat o procedură de achiziţie publică prin licitaţie deschisă ce avea ca obiect reabilitarea a două poduri afectate de inundaţii. În concret, era vorba de reconstrucţia a două poduri amplasate pe drumuri judeţene, în localităţile Căteasca, respectiv Ciomăgeşti.
Fondurile respective proveneau din accesarea unui proiect finanţat din fonduri PHARE destinat strict reabilitării obiectivelor de infrastructură rutieră şi de mediu afectate de inundaţiile din perioada aprilie – mai şi iulie – august 2005.
Pentru a accesa banii europeni, funcţionari din cadrul CJ Argeş au atestat în cererea de finanţare, în mod nereal, că respectivele poduri fuseseră afectate de inundaţii, deşi unul dintre ele, cel din comuna Căteasca, fusese avariat anterior, aşadar nu era eligibil pentru proiectul respectiv.
Ca urmare, a fost încheiat contractul de finanţare nerambursabilă în baza căruia au fost efectuate plăţi din Programul PHARE în valoare de 984.164,38 euro, echivalentul sumei de 4.408.269,11 lei, fonduri obţinute pe nedrept, ce reprezintă pagubă creată Ministerului Dezvoltării Regionale.
În cursul anului 2009, în urma licitaţiei organizate de Consiliul Judeţean Argeş, contractul de reabilitare a podului Căteasca a fost atribuit, în mod nelegal, societăţii comerciale ZEUS S.A., în condiţiile în care iniţial, câştigătoare a licitaţiei fusese declarată o altă societate, înlăturată ulterior, în mod arbitrar, de comisia de evaluare, după reluarea procedurii dispusă de Constantin Nicolescu. Societatea înlăturată se prezentase cu o ofertă financiară mai bună, respectiv cu 4.497.947,48 lei mai mică, sumă ce reprezintă prejudiciu în dauna CJ Argeş.
Lucrările de construcţie au fost executate de către SC ZEUS SA şi SC DRACONES CONSTRUCT GRUP SRL Piteşti, cea din urmă având ca asociat un fin al preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, respectiv ginerele acestuia.
Prin activităţile descrise s-a stabilit că a fost creat un prejudiciu în sumă de 984.164,38 euro (echivalentul în lei a sumei de 4.408.269,18 lei), în dauna Ministerului Dezvoltării Regionale (fostul Minister al Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor), reprezentând fonduri europene obţinute pe nedrept prin prezentare de documente false şi un prejudiciu de 9.471.013,23 lei în dauna autorităţii contractante – Consiliul Judeţean Argeş, care se constituie în avantaj patrimonial necuvenit în favoarea SC ZEUS SA Piteşti.
Constantin Nicolescu reţinut în 2011
În acest caz, în 26 ianuarie 2011, procurorii anticorupţie l-au reţinut pe Constantin Nicolescu pentru 24 de ore. În ziua următoare, Tribunalul Argeş a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile. Imediat după anunţarea deciziei de arestare, lui Nicolescu i s-a făcut rău la Tribunalul Argeş.
Nicolescu a fost transportat atunci cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, după care a fost transferat la Spitalul Floreasca din Bucureşti, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe cord deschis.
În 2 februarie 2011, Curtea de Apel Piteşti a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi ţara, Nicolescu fiind externat din Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti în 18 februarie.Constantin Nicolescu este lider al PSD Argeş, iar la alegerile din 10 iunie 2012 a câştigat al treilea mandat la şefia Consiliului Judeţean.
Nicolescu şi Dobre au mai fost trimişi în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti în alt dosar, tot pentru fapte de corupţie, asimilate sau în legătură directă cu acestea, prevăzute de Legea 78/200