Percheziţii la 19 sedii ale unei firme de brokeraj, într-un dosar cu poliţe false cu un prejudiciu estimat la 800.000 de euro
0Poliţiştii bucureşteni fac percheziţii, joi, la 19 sedii ale unei firme de brokeraj care ar fi folosit programe de calculator piratate pentru eliberarea poliţelor de asigurare, prejudiciul fiind estimat la 800.000 de euro, au declarat pentru Mediafax oficiali din Poliţia Capitalei. Şeful firmei, audiat de poliţişti.
16 dintre percheziţii au avut loc în Bucureşti şi câte una în Constanţa, Ploieşti şi Făgăraş, potrivit surselor citate de Mediafax.
Acţiunea are loc sub coordonarea ofiţerilor Serviciului pentru Investigarea Fraudelor Sector 3, la percheziţii participând 60 de poliţişti.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, percheziţiile au vizat sediile firmei Pintilie Broker de Asigurare SRL.
Societatea este suspectată că ar fi eliberat, în cele 19 puncte de lucru, poliţe de asigurare în condiţiile în care nu avea licenţă pentru softurile de eliberare a acestora.
Anchetatorii susţin că firma de brokeraj ar fi folosit programele piratate încă din 2010, iar preţul unui astfel de program se ridică la 2.000 de euro, potrivit Mediafax.
Două firme prejudiciate cu 800.000 de euro. Şeful firmei
În acest mod, spun anchetatorii, a fost calculat şi prejudiciul, care se ridică la aproximativ 800.000 de euro, societăţile prejudiciate fiind Microsoft şi Autodesk Inc.
În urma percheziţiilor a fost pus în aplicare un singur mandat de aducere, emis pe numele patronului firmei, Alexandru Pintilie.
Acesta a fost dus pentru audieri la sediul Poliţiei Sectorului 3 şi este suspectat de reproducere neautorizată de sisteme de calcul a programelor de calculator prin încălcarea, rularea şi folosirea de programe ale căror drepturi de autor aparţin companiei producătoare.