Orange va asigura convorbirile telefonice ale deţinuţilor în următorii 4 ani, după ce a câştigat în faţa UPC o licitaţie publică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Orange România este câştigătoarea licitaţiei organizate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, pentru furnizarea de servicii în tot sistemul penitenciar din România, pe o perioadă de trei ani şi opt luni. Orange a câştigat în faţa competitorului UPC cu o ofertă de circa 300.000 de euro fără TVA, de peste două ori mai mică decât estimarea iniţială a valorii contractului, care se ridica la 712.000 de euro fără TVA.

Pentru licitaţia anunţată la începutul anului Administraţia Naţională a Penitenciarelor a primit doar două oferte, de la Orange şi de la UPC, ambele fiind declarate admisibile.

Oferta câştigătoare a aparţinut însă companiei Orange, care a semnat contractul la finalul lunii aprilie pentru o perioadă de 44 de luni. În această perioadă, se vor mai încheia, cel mai probabil, încă patru contracte subsecvente însă care nu vor mai trece prin SEAP. 

"Furnizorul de servicii de telefonie trebuie să asigure către Administraţia Naţională a Penitenciarelor - aparat central şi către unităţile de penitenciare din subordinea sa, care au calitatea de utilizatori - persoană juridică, servicii de telefonie fixă pentru un număr minim de 634 de posturi telefonice şi un maxim de 810 posturi telefonice care să permită accesul la toate reţelele publice de comunicaţii telefonice locale, naţionale, internaţionale, precum şi asigurarea funcţionării acestora la parametri normali de funcţionare, 24 de ore din 24, 7 zile din 7”, se arată în caietul de sarcini.

„Aria de acoperire a serviciilor de telefonie fixă oferite trebuie să cuprindă obligatoriu toate unităţile penitenciare de pe cuprinsul României şi secţiile aferente acestora", mai scrie în document.

„Serviciul de telefonie fixă va cuprinde în preţul abonamentului lunar al unei linii telefonice, următoarele: servicii de voce şi servicii de fax, convorbiri nelimitate în reţele fixe şi mobile naţionale şi internaţionale”

„Ofertantul trebuie să asigure alocarea unui buget de 120.000 de euro fără TVA, necesar achiziţiei de telefoane fixe sau mobile, centrale telefonice, terminale de date, accesorii telefonie şi contravaloarea instalării şi punerii în funcţiune a acestora, astfel încât toate terminalele abonaţilor din sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să corespundă din punct de vedere tehnologic serviciilor oferite de operator pe toată durata derulării contractului”.   

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite