Motivare CCR: Măsurile de stimulare a profesorilor în pandemie constituie un beneficiu nejustificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Motivare CCR: Această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional Foto: Arhivă
Motivare CCR: Această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional Foto: Arhivă

Măsurile de stimulare acordate de legiuitor personalului din învăţământ în contextul pandemiei constituie un beneficiu sau o favoare nejustificată, în lipsa unei motivări de natură să justifice, în mod obiectiv, cu date concrete, situaţia diferită, precizează Curtea Constituţională în motivarea deciziei de admitere a sesizării Guvernului.

„Situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie însă să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional”, arată judecătorii Curţii, în motivarea deciziei de admitere a sesizării Guvernului asupra proiectul de lege al PSD care prevede acordarea lunară a unor stimulente de risc pentru cadrele didactice, în valoare de 2.000 lei, pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă, adoptat de Parlament, potrivit Agerpres

Magistraţii Curţii argumentează că atunci când „criteriul în funcţie de care îşi găseşte aplicarea un regim juridic sau altul are caracter obiectiv şi rezonabil, şi nu subiectiv şi arbitrar, fiind constituit de o anumită situaţie prevăzută de ipoteza normei, şi nu de apartenenţa sau de o calitate a persoanei, privitor la care îşi găseşte aplicare, aşadar intuitu personae, nu există temei pentru calificarea reglementării deduse controlului ca fiind discriminatorie, deci contrară normei constituţionale de referinţă”, se arată în document. 

Prin urmare, CCR a constatat că legea criticată nu este de natură să evidenţieze vreo deosebire fundamentală de situaţie juridică între cadrele didactice şi alte categorii de personal plătit din fonduri publice, care să susţină tratamentul diferit instituit de legiuitor.

„Stimulentul ce se doreşte a fi acordat personalului din învăţământ are în vedere «începerea noului an şcolar 2020-2021 în plină evoluţie epidemiologică, ca urmare a riscului răspândirii coronavirusului-COVID 19» şi «circumstanţele excepţionale create de ameninţarea cu infecţia COVID-19, precum şi de faptul că atât cadrele didactice, cât şi personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic din învăţământul de stat vor fi implicaţi direct în lupta cu pandemia şi vor fi extrem de expuşi»”, mai arată motivarea CCR.

Astfel, motivarea generală referitoare la „începerea sau desfăşurarea activităţii în «plină evoluţie epidemiologică» poate fi aplicată, mutatis mutandis, şi altor categorii profesionale care îşi continuă activitatea şi care, prin prisma unor considerente similare, ar putea să invoce «expunerea» în contextul pandemiei. Nu rezultă din niciun act de fundamentare a legii criticate de ce doar categoria profesională vizată, respectiv «personalul didactic, personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat», ar fi expusă unui risc semnificativ mai mare decât alte categorii profesionale care, de exemplu, lucrează cu publicul, pentru a putea justifica o soluţie de compensare în sensul actului normativ criticat. Prin urmare, nu este motivat «criteriul obiectiv şi raţional», în sensul jurisprudenţei citate, de natură să susţină măsura legislativă criticată”, spun judecătorii.

De asemenea, magistraţii CCR se referă şi la sintagma „fără privilegii şi fără discriminări” din Constituţie care „priveşte două ipoteze normative distincte, iar incidenţa uneia sau alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancţiuni de drept constituţional diferite”.

„Discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept, iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului. În schimb, privilegiul se defineşte ca un «avantaj» sau «favoare nejustificată"» acordată unei persoane/categorii de persoane”, argumentează CCR.

Prin urmare, în acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat, explică judecătorii Curţii.

„În cauză este aplicabilă această din urmă faţetă a principiului egalităţii consacrat de art.16 din Constituţie. Astfel, în lipsa unei motivări în sensul arătat, de natură să justifice, în mod obiectiv, cu date concrete, situaţia diferită a categoriei profesionale vizate, măsurile de stimulare acordate de legiuitor constituie un beneficiu/favoare nejustificată, adică un privilegiu prohibit de principiul constituţional al egalităţii în drepturi. Astfel fiind, Curtea constată că sunt întemeiate criticile autorului sesizării în raport cu prevederile art. 16 din Constituţie, cu consecinţa constatării neconstituţionalităţii legii în ansamblul său”, conform sursei citate. 

Pe 9 decembrie 2020, CCR a admis, cu unanimitate de voturi, sesizarea Executivului asupra legii pentru acordarea unui stimulent de risc personalului din învăţământ în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea noului coronavirus. Astfel, actul normativ este neconstituţional şi s-a reîntors în Legislativ pentru a fi pus în acord cu decizia Curţii.

Propunere legislativă pentru acordarea unui stimulent de risc pentru personalul din învăţământ pe întreaga durată a stării de alertă şi urgenţă, ca urmare a riscului răspândirii coronavirusului COVID-19 a fost iniţiată de parlamentarii PSD Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Robert Cazanciuc, Cosmin Radu Preda şi Alfred Simonis şi adoptat de Camera Deputaţilor, decizional, pe 13 octombrie 2020.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite