Ministerul Justiţiei a alocat, de la începutul anului, 7,6 milioane de euro pentru reparaţii şi dotări în mai multe penitenciare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Justiţiei a alocat Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), după rectificarea bugetară, 7,6 milioane de lei pentru întreţinere şi reparaţii în mai multe penitenciare, precum şi pentru achiziţionarea de diverse obiecte de inventar precum paturi, saltele sau recipiente pentru transportul hranei.

Potrivit unui comunicat de presă emis, marţi, de ANP, prin îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie se urmăreşte aducerea acestora la standardele internaţionale şi, implicit, evitarea unor noi condamnări ale României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În acest an, programul de îmbunătăţire a condiţiilor de detenţie a fost început în martie, dată la care au fost alocate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor fonduri suplimentare de două milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru efectuarea de lucrări de întreţinere şi reparaţii curente la patru unităţi de detenţie şi pentru realizarea a două studii de prefezabilitate în vederea construirii a două penitenciare noi în localităţile Caracal, judeţul Olt şi Berceni, judeţul Prahova.

Până la sfârşitul anului, Ministerul Justiţiei şi ANP intenţionează ca toate penitenciarele să fie cuprinse în programul de îmbunătăţire a condiţiilor de detenţie, se mai arată în comunicatul citat.

Conform documentului citat, sumele acordate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor cu ocazia rectificării bugetare permit şi achitarea integrală pentru angajaţi a restanţelor salariale şi a contravalorii drepturilor de echipament pentru anul 2015.

Director ANP: Gradul de ocupare al penitenciarelor este de 157%

Cătălin Bejan, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, declara, în februarie, că există un deficit de 11.000 de locuri de cazare în penitenciare, gradul de ocupare fiind atunci de 157%, în condiţiile asigurării standardului european de patru metri pătraţi pentru fiecare deţinut.

Bejan spunea că aceste condiţii de detenţie au dus la plângeri la CEDO, arătând că au fost plătite daune de un million de euro. Astfel, anterior anului 2011, au fost date de CEDO 33 de hotărâri pe neasigurarea standardelor medicale, cu daune de 239.000 de euro şi 10.000 de franci elveţieni, în 2011 au fost 19 hotărâri cu daune de 278.000 de euro, în 2012 au fost 10 hotărâri, suma achitată fiind de 119.000 euro, în 2013, 32 de hotărâri cu 222.000 de euro, în 2014, 29 hotărâri cu 196.000 de euro, iar totalul este de un milion de euro, plus 10.000 de franci elveţieni.

Bejan mai arăta că la CEDO au fost plângeri şi privind calitatea hranei, arătând că are la dispoziţie 3,75 lei fără TVA pe zi pentru majori şi 5,75 lei fără TVA pe zi pentru minori, ceea ce nu asigură o hrană la standardele de nutriţie. Directorul ANP preciza că din 1994 nu a mai fost o iniţiativă de corectare a valorii financiare a normei pentru hrană, dar că un proiect de lege în acest sens este în analiză.

Cazanciuc: Pentru construirea de noi penitenciare este nevoie de cel puţin un miliard de euro

De asemenea, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, declara, în martie 2015, că admite că unele penitenciare din ţară se află „sub limita demnităţii umane”.

„Pentru a construi penitenciare care să acopere deficitul, potrivit standardelor europene, şi pentru a renova ceea ce avem, acolo unde se poate acest lucru, este nevoie de cel puţin un miliard de euro”, spunea ministrul.

De asemenea, acesta menţiona că în ultimii trei ani efectivele de deţinuţi nu au crescut, fiind vorba în total de aproximativ 30.000 de persoane.

„Nu estimăm în perioada următoare o creştere a numărului (de deţinuţi - n.r.) aşa cum evoluează...chiar dacă dezbaterea publică este foarte intensă în această zonă şi pare aşa că va fi o avalanşă, dar dacă ne uităm pe structura infracţiunilor pe care sunt condamnaţi şi cei care execută o să ne dăm seama că probabil o să rămânem în această cifră şi în perioada următoare”, a mai afirmat Cazanciuc.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Robert Cazanciuc: „La rectificarea bugetară suplimentăm bugetul ANP pentru condiţiile din penitenciare”

Suplimentarea gardienilor, soluţia pentru scăderea violenţei în penitenciare şi pentru reeducarea deţinuţilor

Ministrul Justiţiei: Unele penitenciare sunt „sub limita demnităţii umane”, este nevoie de 1 miliard de euro pentru remedierea acestor probleme 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite