Mihai Şora trage un semnal de alarmă: Nu doar viitorul unei instituţii-cheie se joacă acum, ci însuşi viitorul acestei ţări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filosoful Mihai Şora (101 ani) trage un semnal de alarmă după ce ministrul Justiţiei a cerut revocarea din funţie a şefei DNA, afirmând că nu doar viitorul unei instituţii-cheie este în pericol, ci însuşi viitorul României.

„Iarna, pesemne, a revenit numai ca să ne trezească la realitate, să ne reamintească – dacă am aţipit – că nu este încă totul pierdut. Dragi prieteni, voi fi scurt: nu doar viitorul unei instituţii-cheie se joacă acum, ci însuşi viitorul acestei ţări. În anul centenarului ei, – ca să fie şi mai limpede“, a scris Mihai Şora pe Facebook, omul care este prezent constant la protestele de stradă. 

Reacţia filosofului vine după ce joi seară, la capătul unui monolog ce a durat o oră şi jumătate, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat că demarează procedurile de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Toader a prezentat un raport de 36 de pagini cu 20 de puncte care prezintă „categorii de acte şi fapte“ pe care i le impută şefei DNA.

Anunţul ministrului Justiţiei i-a făcut pe români să iasă în stradă joi seară, proteste ample fiind anunţate şi în zilele ce urmează, şi să semneze petiţii prin care îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să nu cedeze presiunilor PSD-ALDE, să nu o revoce pe Codruţa Kövesi şi să continue lupta împotriva corupţiei. Atât preşedintele României, cât şi procurorul general Augustin Lazăr au declarat că sunt de partea şefei DNA. 

Şi presa internaţională scrie despre situaţia în care se află România, jurnaliştii Reuters notând că odată cu cererea de revocare a Laurei Codruţei Kovesi, lupta anticorupţie este în pericol

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite