Mesajul preşedintelui Iohannis pentru evreii din România, care celebrează Pesah, o importantă sărbătoare ebraică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a adresat un mesaj comunităţii evreieşti din România, prilejuit de celebrarea Pesah, în care afirmă că această sărbătoare, care comemorează eliberarea evreilor din robia egipteană, reînnoieşte sensul libertăţii în contemporaneitate.

Mesajul a fost prezentat de către Sergiu Nistor, consilier prezidenţial - Departamentul Cultură, Culte şi Centenar, cu prilejul Cinei de Pesah, la Sinagoga Mare din Bucureşti.
 
„Comemorare a eliberării poporului evreu din robie, Pesah reînnoieşte sensul libertăţii în contemporaneitate. Pesah ne dă ocazia unei reflecţii asupra valorilor tradiţionale care continuă să reunească poporul evreu în jurul familiei şi Templului, identificându-l în simfonia civilizaţiilor”, se arată în mesaj.
 
Preşedintele Iohannis le urează evreilor din România ”Hag Pesah Sameah!”
 
”Prin cunoaşterea şi împărtăşirea tradiţiilor care duc mai departe spiritul unei civilizaţii milenare, bogate în semnificaţii pentru întreaga umanitate, sărbătoarea evreiască de Pesah oferă un prilej în plus de a cultiva dialogul, toleranţa”, se mai spune în mesajul preşedintelui.

În seara zilei de 10 aprilie, evreii din întreaga lume încep sărbătoarea de Pesah, care celebrează eliberarea fiilor lui Israel din robia egipteană sub conducerea lui Moise şi cei 40 de ani de peregrinare prin deşert.

Pesah se sărbătoreşte la dată fixă, între 14-21 ale lunii Nissan, după calendarul ebraic.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite