Medici, victime colaterale în războiul baronului Nicuşor-bolnăvior cu Justiţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicuşor Constantinescu a fost dus de mai multe ori cu targa în faţa judecătorilor FOTO Adevărul
Nicuşor Constantinescu a fost dus de mai multe ori cu targa în faţa judecătorilor FOTO Adevărul

„Războiul de gherilă“ dus de Nicuşor Constantinescu cu judecătorii şi procurorii face victime colaterale. Medicii care l-au internat pe baronul constănţean s-au ales cu dosar penal pentru favorizarea infractorului. Speranţa lui Constantinescu se leagă de o posibilă dezincriminare a infracţiunii de abuz în serviciu la Curtea Constituţională.

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, este în stare să facă orice ca să tergiverseze o posibilă condamnare pentru abuz în serviciu, în dosarul Centrului Militar Constanţa. Doi medici s-au ales cu dosar penal din cauză că baronul constănţean se încăpăţânează să aştepte ca judecătorii Curţii Constituţionale să tranşeze conformitatea acestei infracţiuni cu legea fundamentală.

De altfel, baronul PSD nici nu şi-a mai ascuns intenţiile, avocatul său cerând, miercuri, ca următorul termen al procesului să fie stabilit după 15 iunie, atunci când Curtea Constituţională va pronunţa decizia privind abuzul în serviciu. Însă până acum Nicuşor Constantinescu i-a fentat sistematic pe magistraţii care au vrut să-l aducă la proces.

Numai că teatrul de-a bolnavul jucat de acesta în faţa judecătorilor face victime colatorale. Şefa Secţiei de cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SJU) Constanţa, Raluca Parepa, şi medicul Marius Ţoringhibel au fost inculpaţi, joi, de DNA şi puşi sub control judiciar, pentru favorizarea făptuitorului, după ce l-au internat, miercuri după-amiază, pe şeful CJ Constanţa pentru pretinse probleme cardiace. Mai exact, marţi ar fi trebuit să se judece ultimul termen în dosarul Centrului Militar Constanţa. Pentru asta, Constantinescu a fost scos din arest şi dus cu o ambulanţă a Spitalului Penitenciar Poarta Albă la instanţă. Aici însă, la foarte scurtă vreme de la începerea procesului, „i-a crescut tensiunea” şi a cerut să fie dus la spital. Fără a-i lăsa pe medici să-l consulte. Magistraţii au decis să amâne termenul şi i-au permis baronului să fie dus la spital.

A fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa şi internat pe loc deşi cercetările făcute de procurori ulterior au stabilit că în momentul în care a ajuns la spital Constantinescu avea tensiune de aviator: 140/80 mmHg. „Din probatoriul administrat, a reieşit că diagnosticul la internare al inculpatului nu necesita internarea în unitatea medicală mai sus-menţionată”, arată procurorii DNA.

EXTERNAT  DE DNA DIN SPITAL

Ultima manevră de evitare a magistraţilor făcută de baron i-a adus la capătul răbdării pe anchetatori. După ce Nicuşor Constantinescu a fost internat, miercuri, la SJU Constanţa, procurorii au vrut să dea un avertisment serios tuturor celor care ar accepta să-l mai ajute pe Constantinescu să tergiverseze procesul.

Astfel, DNA i-a luat la ţintă pe medicii Raluca Parepa şi Marius Ţoringhibel, inculpându-i pentru favorizarea făptuitorului. Totodată, anchetatorii au dispus externarea lui Constantinescu şi aducerea sa sub escortă la Spitalul Penitenciar Poarta Albă. „Nicuşor Constantinescu a fost internat în unitatea medicală, deşi era obligatorie internarea sa într-una dintre unităţile medicale ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu efectul sustragerii acestuia de la executarea, în mod legal, a măsurii arestării preventive, pe durata internării la SJU Constanţa“, arată DNA. Asta nu l-a descurajat pe baronul PSD. Adus şi joi în faţa judecătorilor constănţeni, Nicuşor Constantinescu a continuat circul. La coborârea din ambulanţă, el a spus că l-a externat „DNA din spital“.

CONDAMNAT DE PRIMA INSTANŢĂ

În toamna anului trecut, Nicuşor Constantinescu a fost condamnat în dosarul Centrului Militar Zonal la 3 ani şi jumătate de închisoare pentru abuz în serviciu. El a fost judecat pentru că în calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean a iniţiat două proiecte de hotărâre, adoptate apoi de plen, de evacuare a Centrului Militar Zonal din sediul pe care îl ocupa, ambele fiind anulate de instanţă. De asemenea, instanţa a considerat că el nu a asigurat o finanţare corespunzătoare pentru Centrul Militar Zonal în perioada 2009-2013.

Şerban Brădişteanu, „plagiat“

Cazul medicilor de Constanţa care au încercat să-l ajute pe Nicuşor Constantinescu să scape de arest nu este singular. În martie 2015, cunoscutul medic Şerban Brădişteanu, şeful Secţiei de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca din Capitală, a fost condamnat, definitiv, la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind favorizarea lui Adrian Năstase. Judecătorii Curţii Supreme care l-au condamnat notau în sentinţă că „Şerban Brădişteanu şi-a pus profesia în slujba unui infractor“. Concret, Brădişteanu a fost găsit vinovat că a încercat tergiversarea punerii în executare a deciziei din iunie 2012 de condamnare a lui Adrian Năstase la 2 ani de închisoare, în dosarul  „Trofeul Calităţii“, prin internarea acestuia la Spitalul Floreasca - după tentativa de suicid a fostului premier. Medicul a întârziat timp de cinci zile încarcerarea lui Năstase în Penitenciarul Rahova, susţineau judecătorii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite