Mai uşor cu petiţiile pe scările jurnalismului

Mă uit de câteva zile la felul în care două instituţii de presă forţează rolul lor în societate, i-aş spune abuz de putere jurnalistică, şi îndeamnă cititorii şi telespectatorii să semneze petiţii politice care, într-un final, spun iniţiatorii scrisorilor, vor ajunge la Casa Albă.

Antena 3 a deschis balul anunţând că realizatorii Mihai Gâdea şi Adrian Ursu au trimis o scrisoare deschisă  - „Abuzurile din România trec oceanul“ - preşedintelui american Barack Obama şi secretarului de stat american John Kerry. Cei doi atrag atenţia că „România a intrat în ultimii nouă ani pe o pantă periculoasă, deviind de la cursul democratic autentic spre care năzuia“ şi că Traian Băsescu „şi-a construit un regim propriu, cu manifestări despotice periculoase“. Scrisoarea s-a transformat apoi într-o petiţie online care a fost semnată, la îndemnul Antenei 3, de zeci de mii de oameni.

Drept răspuns, „Evenimentul zilei“ îi „invită“ pe cititorii săi să semneze o altă petiţie – iniţiată de „un grup de români din Statele Unite ale Americii“ - cu titlul „Spune Americii şi României că şi ţie îţi pasă şi eşti contra corupţiei!“. Textul petiţiei-răspuns, transformat în campanie de presă,  este grăitor: „Este momentul să arătăm Departamentului de Stat şi lumii întregi că şi nouă, românilor, ne pasă de eradicarea corupţiei din România, nu numai occidentalilor“.

În ani electorali, instituţiile media din SUA îşi declară sprijinul pentru un candidat şi, printr-un editorial, explică motivele pentru care o fac. De obicei în acelaşi text se menţionează că respectivul ziar va prezenta echilibrat platformele-program ale tuturor candidaţilor, că faptele nu vor fi interpretate şi că susţinerea nu este un cec în alb ci, din contră, respectiva instituţie media va fi extrem de atentă ca acel candidat pe care îl susţine să nu derapeze de la programul electoral pe care l-a anunţat. Este, în fapt, o formă de sinceritate în raport cu publicul pe care-l slujesc.

Dar să treci linia roşie a informării publicului şi să aterizezi în terenul activismului face rău întregii bresle. Jurnalismul e una, activismul e alta. Iniţierea şi sprijinirea unei petiţii este apanajul celor care au un crez politic, ideologic, social şi nu al unei meserii, cea de jurnalist, care prezintă fapte, investighează, relatează şi informează. Nu poţi să baţi pe cineva şi apoi să relatezi singur cum s-a întâmplat, să investighezi contextul şi motivele pe care le-ai avut, să iei interviuri trecătorilor şi poliţiei asupra evenimentului pe care l-ai provocat.

Sigur că şi jurnaliştii pot semna şi iniţia petiţii în măsura în care sunt împiedicaţi să-şi desfăşoare meseria, sunt agresaţi sau libertatea le este îngrădită. Însă, în cele două cazuri, cei care invocă acest lucru ori se alintă ori se victimizează gratuit.