Scris de T. Szabó Csaba, arheolog

Conform declaraţiei semnate de istoricii Ioan Aurel Pop, Mihai Bărbulescu şi Radu Ardevan, versiunea în limba latină aminteşte de trecutul roman al municipiul Cluj - fondat de către împăratul roman Hadrianus - şi are scopul de a face cunoscută apartenenţa oraşului la patrimoniul european tuturor celor care vin aici/ turiştilor. Totuşi, nu toată lumea s-a bucurat de inscripţia latină, nu-i aşa?

Trecutul roman al Clujului era de mult cunoscut. Acest fapt era ştiut încă din timpul istoricului István Szamosközy, cu aproape o jumătate de mileniu înainte. Din punctul de vedere al clujenilor de azi, acest fapt a devenit clar şi parte a vieţii de zi cu zi, în 1974, atunci când „Geniul Carpaţilor” a decis ca lângă denumirea românească a aşezării (Cluj) să fie adăugată şi denumirea de origine dacică „Napoca”, chiar dacă este incertă locaţia originală a acestui aşezământ iniţial.

András Bodor şi mulţi alţi istorici au încercat să explice faptul că deşi numele „Napoca” a existat probabil înainte ca fostul oraş roman să fi luat fiinţă, putând fi doar numele unei regiuni sau aşezări dacice neidentificate, aşezarea primind rangul de municipium de abia în timpul lui Hadrianus, fiind numit ca municipium Aelium Hadrianum Napocensium.

Ca regiune romană a existat încă din vremea împăratului Traian, deci între 106 şi 117 d.Hr. aici trăiau deja romani, oraşul având caracterul rustic de mici dimensiuni (vicus, pagus?), prin urmare, viitorul municipiu hadrianic nu a fost construit, ci pur şi simplu ridicat la un nou rang şi statut juridic, din 117 d.Hr.. Prin titlul acordat de către împăratul călător, oraşul devine parte a Imperiului Roman şi a fost inclus în familia urbană europeană ce leagă Anglia cu Siria, Marocul cu Germania şi Transilvania. Patrimoniul european menţionat de cadre universitare din România este, prin urmare, legitim şi de necontestat. Cu toate acestea, sunt câteva neclarităţi cu privire la inscripţia propusă de Emil Boc. Prima ar fi că este menţionat numele „Municipium Aelium Napocense”. Cu toate că este corect gramatical, în analogie cu alte oraşe fondate de Hadrianus, variantele „Municipium Aelium Napoca” sau „Municipium Aelium Hadrianum Napocensium” s-ar fi potrivit mai bine.

De asemenea, este problematică şi apariţia lui „condere” (verbul conditum) la sfârşitul inscripţiei, care a fost inspirată de către fondatorii din timpul republicii romane şi de „Ab urbe condita” a lui Livius, cu alte cuvinte, de operele ce descriu formarea oraşelor. Într-adevăr, romanii au construit oraşe (colonia deducta) dar foarte rar, iar aceasta modă a trecut după timpul lui Traian . Spre exemplu, în Transilvania, doar Ulpia Traiana Sarmizegetusa era un oraş nou construit. Celelalte aşezări civile, printre care şi Clujul, s-au transformat mai târziu, din aşezări rurale în oraşe, respectiv municipii. În concluzie, Hadrianus nu a fondat Napoca, ci i-a conferit un rang mai înalt (fecit).

Fără îndoială, a sosit timpul să ne împăcăm cu tradiţia romană, dar fără să o considerăm un semn al continuităţii sau priorităţii etnice, o proprietate exclusivă a românilor, ci ca parte a patrimoniului european.

Făcând abstracţie de mica greşeală istorică - care ar fi inacceptabilă în cazul academicienilor ce trăiesc din salarii de mii de lei - inscripţia ce aminteşte de oraşul roman, pare un pic exagerată, deoarece „Napoca” era deja parte a numelui oraşului de patruzeci de ani. Cu toate că există numeroase oraşe moderne cu un trecut roman important (e suficient să ne gândim la oraşele austriece sau germane cu un important trecut roman) numele acestora nu a provocat conflicte ideologice atăt de grave ca la noi. Fără îndoială, a sosit timpul să ne împăcăm cu tradiţia romană, dar fără să o considerăm un semn al continuităţii sau priorităţii etnice, o proprietate exclusivă a românilor, ci ca parte a patrimoniului european, în aşa fel încât toată lumea să privească ruinele romane de sub Clujul modern ca pe un oraş roman al tuturor.

Pentru ca acest lucru să fie îndeplinit, ar trebui ca locuitorii maghiari să uite de istoriografia naţionalistă şi de arheologia politică a anilor `70-`90, să facă cunoştinţă cu relicvele romane ale oraşului aşa cum sunt ele, fără conotaţii etnice şi naţionaliste, şi să vadă trecutul roman al oraşului în titlul hadrianic. Cu toate acestea, ar mai fi nevoie ca locuitorii români, precum şi conducerea română a oraşului să nu amplaseze o plăcuţă cu denumirea în latină atât de lungă ca să-şi echilibreze frustrările faţă de inscripţiile în maghiară şi germană, ci să recunoască faptul că trecutul roman nu este doar al românilor, ci al tuturor celor care locuiesc în acest oraş, dar şi al celor care îl vizitează.

Roma a fost aici cu noi în toate aspectele, pentru 170 de ani. Cum îşi permite careva să monopolizeze această moştenire imperială la 1900 de ani după ce Hadrianus a urcat la tron? Mai bine nu, ci sa permită fiecăruia să îndrăgească trecutul roman al Clujului, în cadrul patrimoniului european.