John McCain critică Ordonanţa 13: „Această ordonanţă subminează progresele luptei anticorupţie în România”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul republican John McCain, preşedintele Comisiei pentru Servicii Armate din Senatul Statelor Unite, s-a declarat îngrijorat de problemele create de adoptarea de către Guvern a OUG 13/2017 în domeniul luptei anticorupţie, conform unui comunicat de presă postat pe site-ul biroului său senatorial.

„Sunt îngrijorat profud de ordonanţa Guvernului României care decriminalizează anumite fapte de corupţie. Această ordonanţă subminează progresele pe care România le-a făcut în domeniul luptei anticorupţie, şi ar putea opri alte astfel de eforturi pe viitor.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi comunitatea juridică au avertizat că o asemenea ordonanţă ar putea submina domnia legii şi poziţia României pe plan internaţional. Este clar că românii înţeleg implicaţiile acestui act, având în vedere că peste 200.000 de persoane au manifestat în stradă ieri şi îşi vor continua protestele şi astăzi. Sper ca Guvernul României să asculte aceste îngrijorări şi să prevină întoarcerea în timp a propriilor eforturi de reformare” se arată în comunicatul fostului candidat republican la alegerile prezidenţiale din SUA.

McCain a catalogat România drept un aliat de nădejde în cadrul NATO, ca ţară care participă la misiunea din Afganistan şi care găzudieşte parte a scutului antirachetă european, şi a subliniat că „în contextul unor ameninţări crescânde la adresa democraţiei în Europa din partea Rusiei şi a sateliţilor Moscovei, România nu îşi poate permite să dea înapoi în lupta împotriva corupţiei”.

Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, Camera de Comerţ Româno-Americană precum şi Departamentul de Stat american au criticat rând pe rând ordonanţa care modifică sau elimină mai multe infracţiuni din Codul Penal, notând că România îşi riscă credibilitatea pe plan internaţional şi atractivitatea pentru investitori.

Interesant este că tot John McCain a folosit România ca termen de comparaţie negativ într-o declaraţie din iunie 2016 în care critica declaraţii contrare Constituţiei Statelor Unite făcute de Donald Trump în campania prezidenţială primară. 

„Eu cred că avem instituţii guvernamentale care ar opri pe cineva care caută să treacă peste prerogativele şi obligaţiile constituţionale. Avem un Congres, avem o Curte Supremă. Nu suntem România” declara la acea dată McCain. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite